„Mov? Ce culoare e aia?!”

Din capitolul perle scoase de moldoveni şi de „uăi, dispri şi vorbieşti acolo?”.

Nu m-am putut abţine să nu comentez (acum, că la momentul respectiv nu mă gândeam decât la cât de aeriană e tipa) când am aflat că nu toţi ştiu ce culoare e mov. Adică, bine bine, înţeleg când confuzi negru (care e culoare, mai nou) cu bleomarinul şi zici de roz că e culoare (e nuanţă toată ziua), dar când ai tupeul să recunoşti că nu ştii ce-i şi cu movul ăsta, deja e personal.

Şi apoi, de undeva de prin sală (pentru că eu eram la o şedinţă, în faţa a patruzeci de oameni şi vice-preşedinta mă pune să aleg o culoare preferată pe care să o ţip în sală), cineva zice foarte calm…”e violet”. Să-mi trag palme!!!

Totuşi, nu cred că eram singura pe punctul de a face o criză de apoplexie, căci am mai văzut câteva feţe rătăcite care nu ştiau dacă VP-a era sarcastică, sau chiar nu ştia despre existenţa acestei culori. Şi mă mir pe ce planetă violet=mov?

mov

violet

E atât de greu, oameni buni?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s