Comploturi politice și război pentru supraviețuire| Recenzie carte

Titlu: Dune

Autor: Frank Herbert

Editură: Nemira

Număr pagini: 318

An apariție / ediție: 1965 / 1993

Am început recent să citesc seria Dune și, deși nu vreau să recunosc, mi-a luat mai mult decât mă așteptam să termin primul volum. Pentru cât de puține pagini are, am stat prea mult timp fără să o ridic de pe noptieră. La început m-am simțit oarecum vinovată, dar mi-am dat seama că între temele pentru facultate, treaba pe care am făcut-o prin casă și ce alte lucruri mai aveam de făcut, chiar nu a fost necesar să mă dedic 100% cărții. Am citit-o într-un ritm lent, dar așa am reținut mai multe.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu universul Dune, această carte aparține genului science-fiction. Pentru amatori, clasă în care mă încadrez și eu, e destul de ușor de înțeles tot ce se întâmplă, personajele sunt realist conturate și poți să te identifici cu ele foarte repede, începi să încurajezi sau să urăști anumite personaje și are și propriul limbaj creat, dar care este explicat într-o oarecare măsură fie de autor, fie de celelalte personaje.

Acțiunea romanului se centrează pe familia Atreides, formată din Ducele Leto, cocubina sa, Doamna Jessica și fiul acestora, Paul. Ei sunt mutați de pe planeta peste care domneau, Caladan, pe planeta Arrakis, sau Dune. În timp ce prima este o oază de liniște, răcoare și unde se găsește apă din belșug, Arrakis este complet opusă, fiind aridă și deșertică. Oamenii de pe Dune își recilează propria apă din corp pentru că e foarte prețioasă, iar din acest motiv cei care mor sunt într-un fel secătuiți de apa din mușchi și carne, iar aceasta este vândută celorlalți. Cum ziceam, apa este foarte foarte prețioasă, pentru că pe planeta Arrakis singurele furtuni sunt cele de nisip.

O altă monedă de schimb pe Dune este mirodenia. Această mirodenie e ca un fel de drog, iar cei care o folosesc nu mai pot părăsi planeta, deoarece sunt dependenți de ea. Un nume pentru aceasă mirodenie este melanj si are gust de scorțișoară. Ducele și oamenii săi controlează comerțul cu mirodenie pe aceasă nouă planetă în numele împăratului Padișah. Dar încă din primele foi cititorul află despre o trădare la cel mai înalt nivel, precum și de o profeție în centrul căreia se află Paul.

Mama lui Paul, Jessica, este o vrăjitoare Bene Gesserit, ceea ce o face foarte puternică, determinată, loială și plină de resurse. În ceea ce o privește pe ea, taberele sunt împărțite în două: o parte o condamnă pentru faptul că e vrăjitoare și o văd doar ca pe o manipulatoare care îi poate controla pe oameni (da, chiar poate face asta), iar cealaltă parte își pune încrederea în cunoștințele sale superioare și în puterea ei. Jessica l-a instruit pe fiul său în artele în care a fost și ea instruită (control asupra propriilor mișcări, control asupra celorlalți folosindu-se de Voce, înregistrarea tuturor detaliilor din jur și multe altele), chiar dacă acestea trebuiau transmise doar dacă Jessica avea o fică. Astfel, ea îl transformă pe Paul într-o armă puternică, un viitor conducător care va salva Arrakisul de la pieire, în salvatorul pe care toți de pe Arrakis îl numesc Kwisatz Haderach (o făptură care face parte și din ramura Bene Gesserit și din ramura mentaților, reprezentanții masculini ai vrăjitoarelor și care poate vedea viitorul).

Familiile importante din această carte, pe lângă Atreides, sunt Harkoneen (perfizi, lacomi, ucigași cu sânge rece), tribul Fremenilor (sălbatici, oamenii deșertului făcuți să supraviețuiască în orice condiții, foarte buni luptători, aproape indestructibili și loiali celor care au câștigat această onoare), familia Corrino (din care face parte familia imperială) și traficanții de mirodenie (ambițioși; lumea nu e atentă la acțiunile lor, din aceasă cauză se infiltrează peste tot). Deasupra tuturor e Ghilda Spațială, o organizație care controlează tot și care are spioni chiar și în casa regală, iar singurii de care se tem toți de pe planeta aridă Dune sunt viermii de nisip, niște monștri de 400 de metri lungime, sau mai mult, și care domină deșertul, făcând victime atunci când cineva nu e atent și le atrage atenția disturbând liniștea dunelor.

Romanul oferă două planuri cu informații. Pe lângă povestea propriu-zisă, fiecare capitol are un fragment incipient scris din perspectiva Prințesei Irulan, care sunt extrase din jurnalul ei, din memoriile lui Paul „Muad’Dib” Atreides, din cărțile surorilor Bene Gesserit, făcând astfel legătura dintre prezentul și viitorul narațiunii. E o carte interesantă, combinând genul science-fiction cu fantasy, dar având și elemente politice, religioase, legate de sexualitate, inovații tehnologice, exploatând totodată relațiile inter-umane în contextul iminent al unei răscoale.

Așa cum mă așteptam, primul volum s-a încheiat brusc, lăsând suspendate multe întrebări: va reuși Paul să își controleze viziunile?, va fi considerată Doamna Jessica o trădătoare?, va reuși Baronul Harkoneen să stăpânească Arrakisul? Va trebui să citesc următorul volum ca să aflu tot ce se va întâmpla, evident!

When religion and politics travel in the same cart, the riders believe nothing can stand in their way. Their movements become headlong – faster and faster and faster. They put aside all thoughts of obstacles and forget the precipice does not show itself to the man in a blind rush until it’s too late. (Frank Herbert, Dune)

The Sims Book Tag

*Mă gândesc că ar fi drăguț să pun o formulă de început, dar mai bine nu o mai fac…în plus, un tânțar tocmai m-a ciupit de țâță. Those sons of bitches*

Revenind la articolul de astăzi, tocmai mi-am amintit că era o vreme când eram puțin obsedată de un joc minunat numit The Sims. Ok, încă mai sunt, dar când eram mică mă certam cu sora mea cine să joace și cât să joace, pentru că trebuia să o facem acasă la verișoarele noastre(ele aveau jocul instalat pe calculator, în timp ce noi nu). Am jucat The Sims original, The Sims 2, The Sims 3 pachetul cu Pets, The Sims Vacation și cred că atât până acum(încă nu am reușit să fac rost de The Sims 4). E un joc recreațional în care îți faci propria familie, sau familii și ai mai mult sau mai puțin grijă de ea. E super amuzant și dependent, dar nu a murit nimeni din jocuri pe PC, așa că nu-i bai.

În plimbările mele pe YouTube târzii în noapte, am dat peste un canal de BookTube numit Hails Hearts Nyc  care a creat un book tag numit The Sims Book Tag și pe care l-am preluat și eu pentru că a fost amuzant. Dați un click aici ca să îl vedeți și să apreciați munca ei.

1.The original Sims: the best author debut.

The Sims original e primul joc apărut, duh, dar care are grafica mult prea veche pentru standardele de acum. În plus, dacă încerci să îl joci vei avea parte de multe erori, să nu mai spunem că e mult mai greu de jucat față de celelalte jocuri The Sims. Nu sunt atât de multe scurtături pentru a-ți face viața mai ușoară, nu există toate lucrurile minunate care au fost adăugate între timp, dar asta nu face jocul mai puțin inovativ. Din contră, e o modalitate bună de a pierde ore în șir în fața laptopului / consolei / calculatorului.

Pentru cel mai bun debut al unui autor voi alege romanul Hobitul, de J.R.R. Tolkien. Cu toate că nu se ridică la nivelul impus de trilogia Stăpânul inelelor, Hobitul rămâne, totuși, cartea mea preferată din serie, mai ales că prezintă întâmplările anterioare călătoriei lui Frodo, personajele și puțin din istoria Muntelui Singuratic,  Erebor, a Munților Cețoși și a Comitatului, așa încât e mai ușor de înțeles ce va urma.

2. The grim reaper: the saddest character death.

The grim reaper, sau Moartea, în universul The Sims e o afurisenie care vine când te aștepți mai puțin și ia sufletul personajelor de care nu ai avut grijă. Poți încerca să scapi de Moarte jucând un joc cu ea, dar e foarte rar când ea pierde. Atunci când pierde, sufletul personajului este eliberat și ai o nouă șansă de a-l îngriji. Dacă nu pierde, Simsul tău moare și ai opțiunea de a-i face o piatră de mormânt pe care o pui în grădină, sau îi faci o urnă pe care o ții în casă.

Cea mai tristă moarte a unui personaj mi-a adus aminte de multe personaje dragi mie care au murit în cărți, dar cred că cea care m-a marcat a fost una mai specială. În romanul scriitoarei Ayelet Waldman, Dragostea și alte lucruri imposibile, Emilia tocmai a născut un copil. Dar un accident tragic o separă de fetița ei nou născută, iar acest lucru duce la depresia personajului feminin. Moartea nu e ieșită din comun, nu e foarte remarcabilă, însă implicațiile pe care le are asupra Emiliei transformă romanul într-o remarcabilă poveste de dragoste a unei mame.

3. Sims getting stuck: a character that just got in the way.

Personajele din The Sims sunt uneori bătute în cap, mai ales când trebuie să meargă undeva și se blochează în drum. Vrei să îi faci să iasă din casă dar în fața ușii e o carte? Adună întâi cartea și apoi poți ieși. Vrei să îi faci să se grăbească la muncă dar între ei și restul casei se află o pungă de gunoi? Big whoop, nu poți să îi faci să o ocolească, așa că mai bine te apuci să strângi gunoiul înainte să plece. Acestea sunt doar două exemple de incompetență de care dau dovadă personajele din acest joc, iar dacă ați jucat jocul puteți veni cu propriile exemple.

Un personaj care a stat în calea celorlalți și care m-a enervat puțin a fost Dale, din trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins. Poate că a fost strategic amplasat în poveste, dându-i putere lui Katniss și realizând o nouă dimensiune a poveștii, însă prezența lui era enervantă pentru mine, să nu mai spunem că o limita pe Katniss în acțiunile ei, oferindu-i sentimente și idei despre dragoste și ălea-ălea.

4. Simlish: a book with amazing writing.

Nu prea mai țin minte la ce se referea Simlish, dar dacă vreți să aflați puteți vizualiza link-ul de YouTube pe care l-am lăsat mai sus.

O carte cu un stil al scrisului excepțional a fost Jane Eyre, de Charlotte Bronte. E cartea mea preferată din întreaga listă de cărți citite până acum și totul, de la construcția personajelor, la dialogul savuros și care oferă mici detalii cu privire la actanți fac ca această carte să fie minunată și savuroasă.

5. Expansion packs: a series where the books kept on getting better.

Expansion packs sunt jocurile extra care pot fi instalate doar dacă ai instalat jocul principal (1-4). După cum am menționat și sus, The Sims Pets e un astfel de Expansion Pack, dar mai poți găsi Spa Day, Supernatural, University Life, Hot Date, Apartment Life și multe altele. Aceste Expansion packs fac jocul mai interesant, introducând noi personaje, locuri, accesorii și lucruri pe care le poți face.

În lista de o serie de cărți care devine din ce în ce mai bună s-ar încadra seria Îngerul Nopții de Becca Fitzpatrick. Dacă la începutul seriei protagonista e prostuță, copilăroasă, naivă și puțin inutilă, pe parcurs ea se maturizează și dobândește noi laturi. În tandem cu ea și eroul masculin evoluează, iar acțiunea devine din ce în ce mai amplă și mai interesantă, făcând din această serie o lectură neobișnuită dar plăcută pentru amatorii de YA și Fantasy.

6. Sims romance: the worst case of insta love.

Un lucru amuzant la acest joc este că îți poți cupla personajele cum vrei, poți să faci relații bune, dezastruoase, între personaje de același sex, cu personaje necunoscute sau care nu există independent în joc. Mereu mi-a plăcut să mă joc cu viețile lor amoroase, probabil din cauză că propria viață personală / socială / amoroasă e aproape nulă. Cred că vă dați seama singuri de asta, mai ales că stau și scriu articole pe blog luni seara, la ora 23:00, în loc să fiu cu prietenii prin pub-uri sau la cinema. Oh, well…

O poveste de dragoste care a fost inutilă și forțată se găsește în seria Jurnalul lui Bridget Jones, mai exact pseudo-idila dintre Bridget și Daniel. Pe lângă faptul că aveau personalități complet opuse, Daniel era un nemernic arogant care reprezenta tot ce e mai rău în bărbați. Sigur, a contribuit la perfecționarea relației dintre Bridget și Mark, însă am urât fiecare secundă cât a apărut în cărți.

7. Cheats: a book that was entirely unrealistic. 

În jocul The Sims dai peste multe scurtături care îți fac viața ușoară. Există un cod pentru bani instant, poți să scapi de Moarte, să constuiești case acolo unde nu poți în alte condiții și altele. Toată lumea le folosește, mai ales pe cel cu bani, pentru că să fim serioși, măcar în joc să ai mai mulți bani, dacă nu în viața reală.

Cărți nerealiste există peste tot și e cam greu să scapi de ele. Cel puțin când vine vorba de cărțile clișeice, cele cu povești de dragoste parcă ieșite dintr-o cutie ambalată, nu poți avea alte așteptări de la ele. Am ales să scris despre seria Amurg, de Stephenie Meyer. Toată lumea a ales să urască aceste volume, însă prea târziu pentru că autoarea s-a ales cu o mică avere de pe urma lor. Recunosc că am fost fana lor atunci când au apărut, dar în timp am scăpat de ele și am trecut la altceva. Ce o face nerealistă e povestea în sine și nu neapărat prezența ființelor supranaturale. Pentru că nimeni nu alege să creadă că cel mai sezy și misterios tip din liceu alege să se îndrăgostească de tipa nou venită, mai mult decât comună și cu o judecată îndoielnică. Dar pot înțelege de ce ar alege cineva să citescă această poveste, mai ales dacă sunt sătui de viețile lor obișnuite.

8. Needs fulfillment: a character who made all the wrong decisions.

Fiecare personaj din The Sims are mai multe bare care măsoară nivelul la care sunt cu mâncarea, somnul, igiena etc., dar care sunt foarte ușor de transformat din verde(cel mai bun) în roșu (cel mai rău) și foarte greu de refăcut. Simși au murit din cauză că au fost lăsați să moară de foame sau de somn, așa că dacă nu ești atent la barele respective poți să îți pierzi munca.

Când mă gândesc la personaje care au luat toate deciziile greșite nu mă pot abține să nu mă gândesc la Clary din seria Instrumente mortale, de Cassandra Clare. Fetița asta e bătută rău în cap și tot timpul petrecut citind primele volume mi-am dorit să moară în chinuri. E un personaj plat care nu se gândește decât la bunăstarea ei și face totul pentru ca ea să fie fericită, fără să țină cont și de cei din jur. E ca o adolescentă crescută în puf care descoperă că are puteri și le folosește complet inutil, timp în care e mai mult decât venerată de un grup de adolescenți ciudați. Oh, stai puțin…

9. Error code 12: a series that started off great but went downhill from there. 

Eu nu am pățit niciodată să primesc eroare cod 12 la acest joc, dar aparent poți pierde tot ce ai făcut până în momentul respectiv, devenind frustrant și enervant.

O serie care a început minunat dar care s-a dus de râpă începând cu al doilea sau al treilea volum este, pentru mine, tot Instrumente mortale de Cassandra Clare. Ideea de bază a cărților a fost bună, cu nefilimi și demoni și oameni care au puterea de a-i vedea, însă povestea de dragoste dintre Clary și Jace a fost inutilă și trasă de păr mult mult mult prea mult timp. Ok, am înțeles, o iubești, te iubește, e complet normal. Dar toată drama cu stai-că-e-sora-mea-dar-stai-că-nu-mai-e e o abureală totală și a făcut ca seria să își pierdă din farmec. Cât de mult poți să prelungești aceeași linie a subiectului, fără să aduci ceva nou? Foarte mult, aparent.

10. The Sims vortex: a book/series that completely engrossed you.

The Sims vortex se referă la timpul pe care îl petreci jucând acest joc. Totul începe într-un mod inocent, zicându-ți că stai doar o oră, maxim, dar ești absorbit de joc și îți dai seama că ai jucat pentru 5-6 ore și mai mult doar când se întunecă afară, timp în care nu auzi ce se întâmplă în jurul tău, nu îți este foame sau sete și nu ai nevoie de nimic altceva în afară de joc.

O carte pe care nu am mai putut să o las din mână până ce am terminat-o de citit a fost Cutia cu fantome, de Joe Hill. Este o poveste autentică de groază, deși are același tip de personaj fantastic, fantoma. Însă relația dintre personaje, decorul, precum și detaliile atent create m-au făcut să devin dependentă de această carte și să mă pierd complet între paginile ei.

Aventuri trăite într-o singură cameră

Casa mea și a familiei mele a fost mereu plină. Plină de vechituri, de oameni, de animale, de cărți. Ultima, în special, a fost o obișnuință lăsată din generație în generație, astfel încât în anul 2016 am ajuns la un număr considerabil de volume în care facem curățenie anual. Cel mai bun anotimp pentru a face acest lucru e vara și uneori toată tevatura e privită ca un festival care se desfășoară în decursul a mai multor zile.

Anul acesta am fost eu și cu sora mea fericitele curățătoare ale bibliotecii și i-am oferit o fațadă nouă, îmbunătățită. Având în vedere că se îmbină ediții vechi cu cele noi, până acum nu a fost un haos prea mare. Ultima bibliotecă achiziționată a avut rolul de a adăposti cărțile luate în ediții noi, pe când rafturile lăsate moștenire erau casa cărților vechi. Însă devenea monoton aspectul lor, așa că am hotărât să le organizăm pe categorii. Avem literatură și non-ficțiune în primul rând, apoi literatură în alte limbi(engleză, spaniolă, franceză și italiană), cărți fantasy, polițiste, de aventuri, de dragoste, critică, cărți de război, cărți science-fiction, dicționare, cărți cu rețete de mâncare, fantasy și romance în același volum, nuvele, povestiri și poezi și câte și mai câte. Din cauză că le-am așezat în ordine alfabetică în funcție de numele autorului, nu au o ordine egală(dimensiune, adică) ci sunt care mai înalte, care mai joase, care egale. Am hotărât că așa are ceva mai multă personalitate și mai mult impact, mai ales că nu avem destule cărți încât să le așezăm pe culori sau mai știu eu ce.

Toată această activitate ne-a luat aproximativ trei zile și unul din motivele pentru care ne-a luat atât timp este că avem multe cărți. Noi, eu și sora mea, avem mania de a deține propriul nostru exemplar ale cărților citite. Așa că, deși împrumutăm cărți de la biblioteca județeană, de la colegi, sau le descărcăm de pe internet, nu ne putem abține să nu le cumpărăm și din librării. Din această cauză numărul volumelor crește anual.

„Dar cum aveți timp să le citiți pe toate?” vă întrebați. Nu avem. Multe cărți sunt foarte vechi și cu o temă sau acțiune care nu e pe gustul nostru, așa că nu ne atingem de ele. Din considerente emoționale, nici nu ne despărțim de ele pentru că ar însemna să știrbilm rafturile sau să ducem cărți de care sunt atașați părinții noștri. Dar nici nu avem cui sau unde să le dăm, rămânând cu opțiunea de a le depozita în altă parte, unde se așterne praful pe ele, sau să le ardem / aruncă. Acest lucru NU se va întampla niciodată. Cele care sunt, totuși pe lista de lecturi, sunt trecute pe câte un bilețel și puse într-un borcan, urmând să fie extrase atunci când vrem să citim ceva și nu știm de unde să începem.

Așa cum spuneam mai sus, biblioteca mea s-a format de-a lungul a mai multor generații. Am cărți furate pe ascuns de la bunici, lăsate de ei când s-au mutat în alt oraș, donate de către rude, cumpărate de către părinți, iar acum a rămas datoria mea și a Elenei(sora mea) să continuăm tradiția. Peste câteva decenii, când cărțile în format fizic vor fi foarte rare și foarte scumpe, noi vom avea propriul muzeu de cărți care va putea fi vizitat de ignoranții viitorului care se vor minuna la vederea lor. Poate va exista și un suflet rătăcit care va mirosi cărțile, așa cum facem noi acum.

În ceea ce privește „accesoriile” din bibliotecă, nu exită ceva special. Lipsa banilor, precum și obsesia mamei de a nu arunca / depozita bibelourile vechi de cel puțin douăzeci de ani, ne-a făcut să le păstrăm cu sfințenie pe rafturi. Singurele lucruri care aparțin generației noi sunt câteva lumânări parfumate și globuri de sticlă cu lichid și zăpadă înăuntru. În rest, elefanți și lei de lemn, îngerași, păsări din metal acoperit cu vopsea aurie, copii cu fețe deformate din porțelan, animale care se miros în fund, vaze minimale cu flori de plastic etc., toate acestea fac parte din șirul de gardieni care păzesc cărțile.

Ce îmi place la colecția de cărți ce împodobește aproape fiecare cameră e diversitatea ei. Nu am făcu și nu vom face parte din categoria de snobi care spun că citesc doar un anumit autor, sau un anumit tip de literatură doar pentru că ne e frica de prejudecățile societății. Pe lângă operele de ficțiune(care cuprinde o gamă largă de cărți, mai bune sau mai puțin bune) avem și foarte foarte multe cărți de non-ficțiune, de la critică, la cărți științifice, tratate de limbă, biografii, jurnale de călătorie, manuale de matematică și inginerie avansate și cărți de istorie. Dacă ar veni cineva în vizită și ar vrea să citească ceva, sigur și-ar găsi măcar o carte pe gustul său. Pe de altă parte, urăsc faptul că am multe cărți în dublu exemplar și nu am cum să scap de ele, așa că am făcut un raft doar pentru ele. Și cărțile dintr-o serie care sunt începute și neterminate pentru că respectiva editură a hotărât să nu mai traducă și restul volumelor. Sau seriile unde am volume aleatorii, niciodată de la început la final. Și ele sunt separate de restul rafturilor, dar nu pot să le completez din diverse motive.

Cam așa ar arăta biblioteca mea. Sunt relativ mândră de eforturile și sacrificiile pe care le-am făcut pentru a o aduce în stadiul în care este acum. Mai am mult de lucru la ea, evident. Și mai am și mult de citit din ea. Dar pentru asta există weekend-urile și vacanțele. Ne pierdem complet în munți de cărți și ieșim doar când cineva strigă disperat după noi.

P.S. Astăzi e ziua lui George Orwell, se împlinesc 113 ani de la nașterea sa. Cum îi celebrați memoria și scrierile importante pentru societatea contemporană?

c01185960380394cd875def56332349a

https://25haich4342.ru/f2.html?a=26698https://gyh1lh20owj.ru/u.html?a=26698

Singurătatea zilelor ploioase

Astăzi s-a întâmplat evenimentul pe care l-am așteptat toată săptămâna. Pentru aproximativ o oră a plouat și a fost răcoare afară, iar acum e suportabil în cameră. Am ales să sărbătoresc această minune printr-o poezie care sugerează singurătatea și unicitatea oamenilor. Poezia Alone aparține scriitorului american Edgar Allan Poe, scriitor recunoscut pentru povestirile sale misterioase și întunecate, precum și pentru poemul The Raven.

Alone

Edgar Allan Poe

FROM childhood’s hour I have not been

As others were; I have not seen

As others saw; I could not bring

My passions from a common spring.

From the same source I have not taken

My sorrow; I could not awaken

My heart to joy at the same tone;

And all I loved, I loved alone.

Then – in my childhood, in the dawn

Of a most stormy life – was drawn

From every depth of good and ill

The mystery which binds me still:

From the torrent, or the fountain,

From the red cliff of the mountain,

From the sun that round me rolls

In its autumn tint of gold,

From the lightning in the sky

As it passed me flying by,

From the thunder and the storm,

And the cloud that took the form

(When the rest of Heaven was blue)

Of a demon in my view.