Opposites Book Tag

Aici, acum, plouă. Eu sunt sechestrată pe un fotoliu și singurii companioni sunt o cană goală în care a fost ceai în urmă cu câteva minute și muzică. Așa că nici nu e de mirare că mă plictisesc.

Sooo…am găsit o leapșă/book tag sau cum mai vreți să o numiți. Am preluat-o de pe blogul acesta așa că mulțumiți-i ei pentru acest mod de a vă ocupa timpul. Puteți să o preluați și să o completați dacă vă găsiți în situația mea și nu aveți ce face într-o zi de luni, la ora 9 seara.

Să începem:

1. Prima carte din colecția ta și cea pe care ai cumpărat-o cel mai recent!

Nu mai țin minte care a fost prima carte pe care am cumpărat-o, sunt de mult timp în acest joc și am cumpărat prea multe cărți în timp. Țin minte când am cumpărat seria Amurg, de Stephanie Meyer, dar înainte de ea e totul în ceață.

Cât despre cea mai recentă carte, cred că e Don Quijote, de Miguel Cervantes.

2. O carte ieftină și o carte scumpă!

Cred că am luat Manon Lescaut, de abatele Prevost, cu 5 lei de la anticariat și asta a fost cea mai ieftină. Și cea mai scumpă a fost colecția de opere ale lui Shakespeare pe care am dat 100 de lei, tot de la anticariat.

3. O carte cu protagonist masculin și una cu protagonist feminin!

Mă gândesc la seria Jocurile foamei, de Suzanne Collins pentru carte cu personaj feminin. Și Stăpânul inelelor, de J.R.R. Tolkien se poate încadra la categoria de cărți cu personaj principal masculin.

4. O carte pe care ai citit-o repede și o carte pe care ai citit-o greu!

Am terminat cartea lui Katherine Webb, Nevăzuții, în aproximativ o zi. Și o carte pe care nici acum nu am terminat-o e Masfield Park, de Jane Austen. Cred că am început-o anul trecut, dar nu am trecut de descrierea de la început.

5. O copertă frumoasă și o copertă urâtă!

Voi pune două coperți frumoase:

Viata_ca_un_joc_de_crochet curs-special-de-fizica-dezastrelor_1_fullsize

În ceea ce privește coperți urâte, nu prea mă pot gândi la una, dar știu o carte cu o copertă creepy, care mă face să mă treacă fiorii când mă uit la ea. Serios acum, tanti aia e înfricoșătoare…

download

Ar mai fi coperțile cărților Dracula, de Bram Stoker, Carrie, de Stephen King (eu am ediții mai vechi, când se foloseau poze înfricosătare pentru cărțile horror), Haunted de Chuck Palahniuk(ediția cu fața mov cu ochii bulbucați)  și cam atât.

6. O carte națională și o carte internațională!

Cimitirul, de A. Teleșpan și Jane Eyre, de Charlotte Bronte

7. O carte subțire și o carte groasă!

O carte subțire a fost Dama cu camelii, de Alexandre Dumas, fiul, care avea 200 și ceva de pagini. Cred că mai subțire decât ea a fost Oscar și tanti roz, de Eric-Emmanuel Schmitt. Pe de altă parte, o carte groasă pe care îmi aduc aminte să o fi citit este ultima carte din seria Millennium, de Stieg Larsson, Castelul din nori s-a sfărâmat.

8. O carte ficțională și una non-ficțională!

Recent am citit cărți de critică literară și îmi aduc aminte de Existența poetică a lui Bacovia, de Svetlana Paleologu Matta. Și ca lectură ficțională, încă citesc Poveste de iarnă, de Mark Helprin.

9. O carte foarte (mult prea) romantică și o carte de acțiune!

Cred că P.S. Te iubesc, de Cecelia Ahern poate intra în categoria de carte mult prea romantică, deși a fost bunicică și mi-a făcut plăcere să o citesc. În ceea ce privește cărțile de acțiune, pot spune că nu am citit prea multe. Am să pun în această categorie seria Urzeala tronurilor , de George R.R. Martin pentru că e singura de care îmi aduc aminte să fi avut lupte și suspans caracteristic unei cărți de acțiune…

10. O carte care te-a făcut fericită și una care te-a făcut tristă!

Au fost multe. Și care m-au făcut fericită, și care m-au făcut tristă. Sau ambele. Pentru că poți simți ambele chestii în același timp. Pentru carte care m-a făcut tristă, pot aminti din nou Oscar și tanti roz. Iar pentru o carte care m-a făcut fericită, cred că o să nominalizez Aproape căsătoriți, de Jane Costello.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s