Bătălia cu tehnologia

Follow my blog with Bloglovin

Ha ha, mă simt ca bunica când încearcă să folosească un telefon cu touch. „Ce, maică? Trebuie să apăs aici? Păi și butonul ăsta ce face? Maică, unde mergi? Groapa aia nu e pentru tine, e pentru noul veceu’!”

Încerc noi chestii și m-am înscris pe Bloglovin și trebuie să postez link-ul în postare, sau ceva…(e ora 1 dimineața, mor de somn, dar sunt paranoică în seara asta și nu vreau să mă culc). Poate îi voi da de capăt până când răsare soarele.

Spărgătorul de nuci și planete nu foarte îndepărtate…ce?!

A fost o săptămână cam haotică, nu voi încerca să ascund asta. Am spart câteva farfurii, m-am lovit la cap, am inhalat destul lac de mobilă încât să îmi ajungă un an și m-am uitat la Supernatural ca o mică obsedată ce sunt, dar și alte lucruri neimportante. Mi-a fost lene, ce mai! Dar mi-am adus aminte că am cam rămas în urmă cu recenziile pe care trebui să le fac cărților deja citite…duh! Și am mai dat și o raită la biblioteca județeană, de unde am plecat cu șapte cărți, după ce OCD-ul meu a făcut-o pe sora mea să aibă milă de mine și să împrumute ce cărți vreau eu și pe permisul ei. Sooo…

Dar totuși să revenim la subiect. Cărți am spus? Da, cărți. Am reușit să termin Mașina timpului, și m-am apucat de alte două între timp, dar voi scrie despre ele când le va veni timpul. Astăzi vom face o călătorie pe o planetă pe care am mai vizitat-o, și care se află, în mod paradoxal, pe Terra. Ce?!

Dap, m-ați auzit / citit bine. Claudia Golea se întoarce, cu a ei Planeta Tokyo. Mă rog, continuarea romanului, adică Tokyo by Night.

Titlu: Tokyo by Night

Autor: Claudia Golea

Editură: Polirom

Număr pagini: 219

O nouă incursiune în viața vicioasă a păsărilor de noapte din Japonia are ca punct de plecare țărișoara noastră veche și plină de paradoxuri. Claudia este internată într-un spital de boli psihice, unde a ajuns din cauza părinților abuzivi, însă iese din această încurcătură relativ ușor. Imagini pline de groază, reale și cu un șarm aparte parcă te îndeamnă să citești mai multe despre ororile petrecute în spitalele de nebuni. E ca un Holocaust, dar fără morți și implicațiile politice.

Epuizată fizic și oarecum psihic, ea acceptă slujba de translator pentru o firmă japoneză de găsit noi talente, iar apoi pleacă din România, către Tokyo, pentru a deveni mama-san clubului pentru care lucra și în țara natală. Doar că slujba ei de mama-san devine complicată când o crimă are loc, iar polițistul care anchetează crima începe să devină interesat de ea. E o lume a drogurilor, una ilegală dar și palpitantă, care se învârte mai repede decât o face pământul.

Tot universul haotic care o atrage pe Claudia mereu și mereu ia sfârșit, iar viitorul ei pare, la finalul cărții, puțin mai vesel, mai deschis.

Ar trebui să folosesc multe cuvinte frumoase și elogioase, să descriu cu lux de amănunte ce am simțit eu după și în timp ce citeam cartea, dar mi-e greu să o fac. De ce? Pentru că a fost ca Recviem pentru un vis, o călătorie ca un roller coaster la finalul căreia m-am simțit vlăguită. Cred că fiecare ar trebui să îi ofere o șansă și să devină confuz, mirat poate, atunci când află că nu știe cum să pună în cuvinte sentimentele care au venit după el din carte.

Am scris cam puțin, dar nu mă învinuiți. Am zis deja că nu știu cum să pun toate sentimentele acestea pe hârtie.

sayonara

Sunt un cititor rău

Bine, bine, dar de ce ești un cititor rău? Probabil asta vă întrebați după ce ați văzut titlul articolului de astăzi. Am să vă răspund sincer, pentru că asta urmăresc în acest blog. Adevărul și numai adevărul.

Să presupunem că sunteți în librărie și vă cumpărați noile apariții editoriale. Printre acestea se alfă și ultimele cărți YA Fantasy, pe care le iubeați când erați mai tineri, mai neexperimentați în “arta cititului” și, deși nu ați mai deschis o asemenea carte de foarte mult timp, o nostalgie aparte vă încearcă atunci când le atingeți. Așa că, împotriva judecății și a rațiunii, care vă spun că nu trebuie să cumpărați acele cărți, deoarece ați depășit stadiul cărților YA și că poate ar trebui să vă orientați spre altceva, voi vi le cumpărați. Dați vina pe coperțile lucioase, cu personaje fantastice, sau fete în poziții care țipă prin toți porii “uitați-vă la mine cât de bad ass sunt!!”, dar adevărul este că e plăcerea voastră ascunsă, sunt cărțile pe care le citiți acasă, pe furiș, iar apoi spuneți întregii lumi că nu vă plac, că nu mai sunteți adoloescente hormonale în căutare de feți frumoși și adrenalină indusă de situații neexplicabile, etc.

Stai, ce voiam eu să zic?

Ah, nu mai contează. În orice caz, fiind născută pe la începutul anilor ’90, vă dați seama că aceste cărți YA au intrat în sfera mea de lectură când aveam mai mult de 15-16 ani, mai ales că sunt relativ noi pe piața noastră. Cred că le citeam când eram în clasa a 11-a, iar dacă faceți un calcul, aveam cam 17-18 ani atunci. Deci eram deja în faza de “tânăr adult”, iar aceste cărți nu mă ajutau cu prea mult, doar îmi relaxau creierul după cele șase ore petrecute la liceu. Recunosc, am fost puțin obsedată de ele în cei doi ani pe care i-am petrecut citind cărți YA, dar odată cu adminterea la facultate m-am axat pe altceva. E și normal, nu? Iar acum, desi am cam un raft plin de cărți de genul în bibliotecă, rar mă mai uit prin ele. Doar așa, când mă apucă melancolia. Am citit și foarte multe cărți de la bibliotecă, mai mult pentru că nu îmi permiteam să investesc în serii de câte 10-12 cărți.

Astăzi voi vorbi despre cărțile YA, sau mai mult despre seriile acestea, pe care le-am început când eram în faza de adolescentă nebună, dar pe care nu le-am terminat…din diverse motive. So today’s TOP 5 is YA books I will never finish.

5) Seria Nici moartă, de MaryJanice Davidson

Nu știu câți ați citit aceste cărți, în librăriile din România au apărut doar primele două volume, iar pentru o serie care numără 15 cărți în total, e cam jalnic, mai ales pentru editura care s-a ocupat cu traducerea lor. Sau cu începerea treducerii. E neseriozitate, zău. Cărțile care încep mereu cu Nici moartă, nici…, o au în prim-plan pe Betsy, care are un accident de mașină, moare, dar se trezește ca vampir, mai exact regina vampirilor și viitoarea perteneră a unui vampir super sexy și restul adjectivelor pe care le găsiți asociate cu personajele masculine în acest gen de cărți. Nu mai știu ce se întâmplă în fiecare carte, dar au fost ca o briză de primăvară într-o zi cășduroasă de vară. Nici nu ai simțit că le-ai avut în mână. E un fel de Sandra Brown o întâlnește pe Anne Rice, doar că Anne Rice a ajuns să scrie cărți foarte subțiri. Înțelegeți voi. Sunt cărți potrivite pentru o după-amiază călduroasă de vară și cam atât. Nu au lecții de viață, personajul principal e aiurit și cu capul în nori, dar primesc puncte pentru umor. Singurul lucru pe care l-am reținut a fost că m-au făcut să râd în hohote, mai mult din cauza lui Betsy, care mereu se găsea într-o situație incredibilă și făcea haz de asta. După primele două volume sora mea insista să cumpărăm cărțile în engleză, de pe net, dar cred că am reușit să o conving că acest lucru nu se va întampla în veci. E prea mult timp pierdut pentru niște cărți fără substanță.

4) Seria Îngerul nopții, de Becca Fitzpatrick

Când aflasem pentru prima oară că această carte va fi o trilogie, mi-am cumpărat cărțile. Apoi am aflat că se scrie și volumul patru, dar nu am mai fost interesată de subiect. Cartea e ca un fanfic bunicel și prezintă dragostea dintre Patch și Nora, ea fiind o adolescentă tipică, iar el un nefilim, adică un înger căzut. În primul volum, Patch era personajul ăla pe care adori să îl urăști. Tipul băiatului rău, dar care are o latură sensibilă, artistică. Și era toată ura aia dintre cei doi care te făcea să citești mai departe. Exact ca un fanfic. Din nou, ca oricare altă carte YA, nu mi-a lăsat o impresie care să dureze în timp. De asta, tot ce țin minte e că el era sarcastic și amuzant și că a fost o bătălie, undeva prin volumul doi. Și cred că mai era un personaj negativ, care la început era prietenul lui Patch, iar apoi și-a dezvăluit adevăratele planuri.

3) Seria Vampirii din Morganville, de Rachel Caine

Din nou o serie de 15 volume și o mulțime de short stories. Și timp pierdut. Mult, mult timp pierdut. Mai ales din partea mea, având în vedere că am citit primele nouă volume. Da, și eu mă minunez. Nu știu cum am avut răbdarea să citesc și să îmi și placă cele nouă volume. Acum nu aș trece nici de prima pagină. Sunt destul de populare prin România, am văzut multe adolescente „rebele” citind seria prin autobuz, chiar și acum. Dar, ca toate cărțile YA, ar trebui să aibă un sfârșit. Pentru mine, volumul 9 a fost acel sfârșit. Povestea nu mai ducea nicăieri, parcă era într-un loop constant de decizii proaste, iar personajele deja mă călcau pe nervi. Înțeleg toată faza cu profit, pentru că se vând bine și autoarea are ceva de câștigat. Dar măcar scrie 15 volume de calitate.

2) Trilogia Legăminte, de Ally Condie

Pentru mine a fost mai mult o duologie. Am primit volumul 1 de ziua mea și am fost nevoită să iau și al doilea volum pentru că povestea continua, aflasem că erau și ceva răsturnări de situație, iar cartea era scrisă și din perspectiva personajului masculin, spre deosebire de primul volum. Iar apoi, nimic. De câțiva ani Leda cam stagnează în a traduce continuările unor serii cu potențial, așa cum era și Legăminte. Romanul distopic ar fi putut avea un final bun, dacă se chinuia cineva să traducă și ultimul volum. Și nu mi-ar fi greu să le citesc în engleză, problema mea e că le vreau în bibliotecă. Și abia anul astă am ajuns la un consens cu sora mea și am hotărât să cumpărăm trilogia în engleză. Dar până voi termina și ultima carte va mai dura ceva timp.

1) Seria Micuțele mincinoase, de Sara Shepard

Am ajuns și la primul loc. Toată tevatura cu Pretty Little Liars, serialul, a venit pentru mine după ce am citit primul volum. Și mi s-a părut o idee bună, pentru primele sezoane. Așa cum mi s-a părut o idee bună și când am început să citesc seria. Dar nu am continuat-o după volumul 4. De ce? Pentru că devenea cam haotica și neverosimilă. Așa cum producătorii serialului introduc noi A la fiecare sezon, așa și în carte toată insistența de a schimba identitatea lui A devenea cam obositoare. Așa că mi-am pierdut interestul pentru ea. Și pentru serial, că tot veni vorba. Deci nu, no voi continua seria. Și nici nu mă interesează în mod special să citesc și altceva scris de Sara Shepard, doar pentru că am un stereotip format în minte cum că toate cărțile ei sunt la fel de ilogice. Poate am dreptate, poate nu, deocamdată e un dezgust și o indiferență nefondată, dar de care nu vreau să scap prea devreme.

Sooo, acestea au fost seriile de cărți YA la care m-am putut gândi. Sigur am mai citit cărți YA Fantasy, dar nu mai știu ce sentimente mi-au lăsat. Aș putea adăuga, ca mențiune specială, Prințesa mecanică și Instrumente mortale, dar la cele două serii nu am trecut de prima carte, așa că nu mă chinui. Voi ce cărți ați început și nu ați terminat?

adiós

Respectuos salvează ziua

Voi începe acest articol într-un mod aproape clișeic, adică voi ura bun-venit noii săptămâni, sperând ca întotdeauna că va fi la fel de neproductivă ca cea care a trecut. Glumesc, nu stau chiar toată ziua degeaba, mai am și momente când trebăluiesc în casă, sau mă plimb prin oraș, sau prin casă, vizitând frigiderul și holbându-mă minute prețioase la ce se află înăuntrul lui.

Oricum, acum că Read-a-Thon-ul s-a terminat, voi reveni la vechile obiceiuri și voi posta aproape în fiecare zi. Aproape în fiecare zi, deoarece exceptând ChallengeMonday, TOP5Wednesday și PoetryFriday, nu știu cât timp îmi ia să termin cărțile pe care le încep și la cât timp voi putea posta recenziile lor. Dar deocamdată totul merge realtiv bine.

Săptămâna aceasta am zis să schimb puțin regulile, așa că nu voi face un book tag, sau un R.I.P. It or SHIP It cum am făcut până acum, ci îmi voi exersa puterile creative în ceea ce privește un joc pe care l-am inventat cu această ocazie. Maica Mare a Regulilor spune că jocul constă în alegerea unui dicționar, oricare vă vine la îndemână (poate fi și în altă limbă) și să îl deschideți la o pagină oarecare, iar primul cuvânt care vă apare pe foaie va fi prietenul vostru forever and never. Sau până citiți următorul lucru pe care trebuie să îl faceți, adică să scrieți o poveste despre acel cuvânt. Cândiți-vă că respectivul cuvânt, peste care v-ați aruncat privirea este o persoană, un personaj din povestea voastră. Dându-i caracteristici umane, trebuie să îl plasați într-o situație tragică, sau comică, sau de dragoste, orice vă trece prin cap și să scrieți despre asta. Știu că sună puțin a clasa a III-a, dar e o modalitate bună să vă mai exersați talentul scriicesc. Și nu am spus că trebuie să fie o poveste clișeică (clișeu?? am folosit a doua oară acest cuvânt în articol… weird) și plină de lucruri tipice. Din punctul meu de vedere puteți filosofa pe subiectul enormității universului dacă vă place subiectul.

Da, să nu mai batem câmpii. Cuvântul peste care am dat în DEX este “respectuos”. So here is my story.


Era o zi normală de toamnă. Norii erau pe cer, ciorile croncăneau undeva în depărtare, un fierăstrău se auzea de la capul patului…stai, ce?? Un fierăstrău?

Uitându-mă mai bine, nu am putut să nu observ chingile cu care eram țintuit de pat, iar călușul confecționat dintr-o cârpă murdară, care probabil nu a mai fost spălată de mult, mult timp, îmi bloca orice zgomot pe care l-aș fi putut face. Stați puțin…de când și până când e asta normal? Voi vă auziți? AJUTOOOR!!! Sunt blocat de pat, iar la numai câțiva pași depărtare de mine se află un pervers cu evidente probleme majore de cap. Cum am ajuns aici, acum, mă depășește. Cred că ar trebui să sărim puțin în timp, în urmă cu 72 de ore…

Zilele orașului nici că nu puteau fi mai nesuferite. Oriunde te întorceai pe stradă te întâlneai cu toți vecinii pe care i-ai ignorat pe parcursul anului, dar care acum erau prietenoși din cale afară și împărțeau berea cu tine, chiar dacă era printre cele mai scumpe băuturi din oraș. Sau chiar din țară, dacă încercai să compari prețurile de aici cu cele de peste ocean. Se părea că toți se întreceau în a fi cei mai ospitalieri, cei mai calmi, mai sfătuitori, și nici măcar nu era crăciunul. Nu că cealaltă sărbătoare ar fi fost mai importantă, nu față de Deliciul Marelui Bici, ziua care sărbătorea viața și ectivitatea Mai Marelui Întemeietor al orașului HooverB04R7.

Dar să vă spun câte ceva despre minunatul meu oraș. În acest oraș, crima era inexistentă. De fapt, oamenii nici nu știau ce înseamnă acest cuvânt. Majoritatea credeau că “a comite o crimă” însemna să întârzii la a-ți lua felinele de la școală. Numele erau comune pentru anul 5000 după Explozia Solară, iar eu făceam parte din familia Binevoitoare. Numele meu e Respectuos Binevoitoare, sunt o felină aflată în al cincisprezecelea an, iar viața mea nu putea fi mai normală de atât. Cu excepția zilei de Deliciu al Marelui Bici, la care luasem parte recalcitrant, împins de la spate de către prietenii mei Antagonist și Anarhie, gemenii tremurici de peste stradă.

Deliciul Marelui Bici și-a deschis festivitățile cu o predică adusă neajunsurilor societății, dar care pot fi depășite doar dacă muncim toți pentru bunăstarea patriei noastre. Apoi lumea a participat la diverse concursuri de înot, bătălii cu aligatorii, curse cu papagali, iar spre seară numeroase standuri au împânzit străzile pline de oameni voioși. Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât oamenii deveneau mai beți, iar felinele asemenea mie se strecurau în spatele caselor pentru a bea și ei câte o bere, furată de pe nu știu unde. La ora 40:95, cu câteva minute înainte de miezul nopții, veselia festivalului a fost întreruptă de un țipăt ascuțit, înfricoșător. Era ceva în acel zgomot care îți ridica părul de pe mâini. În curând, o Cioară Oficială a apărut în mijlocul festivalului și a risipit cetățenii înainte de a ne da seama ce s-a întâmplat. Cu toții am mers înapoi acasă, dar nimeni nu putea să scape de sentimentul că ceva nefast s-a abătut asupra noastră. Mulți puneau asta pe seama faptului că strigătul inuman, venit de nicăieri, a trezit spaima orașului care nu mai auzise așa zgomote decât în poveștile de speriat felinele. Mulți încercau să se amăgească, spunându-și lor, și oricui stătea să îi asculte, că doar imaginația noastră, alimentată de prea multă bere, a fost de vină pentru orice sperietură și teamă pe care le-am fi putut avea. Mai mult ca sigur nu s-a întâmplat nimic rău, mai ales într-un oraș pașnic și liniștit ca HooverB04R7. Dar când o Cioară Oficială întrerupe festivitățile zilelor orașului pentru ceea ce pare un nevinovat zgomot provocat probabil ca o glumă, e cam greu să nu devii cinic și paranoic. Iar aceste cuvinte nu ar trebui să existe în vocabularul editat perfect de către Mai Marele Întemeietor al oricărui cetățean din orașul meu.


Am hotărât să mă opresc aici cu povestea și să o termin săptămâna viitoare din două motive: 1) laptopul meu încă merge foarte lent, iar după 500 de cuvinte scrise aici îi ia foarte mult să editeze articolul, iar 2)suspansul, dragilor.

Sooo, dacă v-a plăcut povestea e bine, dacă nu atunci sunteți bineveniți să citiți altceva. Promit că nu mă supăr.

 au revoir