Cum să îți fie foame când scrii un articol

E luni, lume. Și îmi e foame…și vreau ceva dulce să ronțăi, dar nu am nimic în dulapuri exceptând niște biscuiți fără gust, fără miros, și înghețată. Din această cauză m-am gândit că următorul Book Tag e perfect. Sau nu, mai ales că acum îmi e poftă de prăjituri.

Să începem!

The Pastry Book Tag

Source: această drăguță domnișoară

Croissant: Name a popular book or series that everyone (including you) loves.

Harry Potter, Harry Potter și din nou Harry Potter, de J. K. Rowling. Sincer, am întâlnit prea puține persoane care să spună că nu au citit această serie, sau că nu a fost pe gustul lor, dar cui îi pasă? Nu vorbești cu respectivele persoane și totul este rezolvat. Glumesc, desigur. Fiecare are dreptul la propria opinie și pot citi ce cărți vor fără să se supere că X-ulescu nu îi împărtășește gustul pentru un anume gen literar.

Macaron: Name a book that was hard to get through but worth it at the end.

Anul în care te-am întâlnit, de Cecelia Ahern. Toată ura personajului principal, precum și faptul că nu făcea mai nimic, ci doar povestea cum stă acasă și se ocupă cu diverse lucruri, m-a cam plictisit la început. Din această cauză am și început cartea de două ori până am reușit să o termin. Dar spre final a devenit chiar drăguță, mult mai alertă și personajele numai erau atât de insuportabile.

Vol-au-vent: Name a book that you thought would be amazing but fell flat.

Smulgătorul de inimi, de Boris Vian. După titlu și descrierea de pe spate, plus o recenzie citită pe un alt site, am crezut că această carte va fi mai spectaculoasă, mai intrigantă. Dar nu, nu a fost. Ba mai mult, m-a plictisit și am fost nevoită să renunț la ea și nu am terminat-o.

Pain au chocolat: Name a book that you thought would be one thing but turned out to be something else.

Când era sora mea în școala generală, a citit pentru prima dată Jane Eyre. Eu, fiind mai mică, nu mă entuziasmam la vederea cărților de dragoste (sau pe care eu le consideram a fi de dragoste), așa că multă vreme am refuzat să citesc romanul lui Charlotte Bronte tocmai pentru că în mentalitatea mea de copil imbecil, ea era de dragoste. Dar în timp mi-a venit mintea la cap, am descoperit că sunt mai multe în acea carte decât la prima vedere, iar acum sunt îndrăgostită iremediabil de ea.

Profiterole: Name a book or series that doesn’t get enough attention.

Povestirile lui Edgar Allan Poe. Oricare. În primul an de facultate, am vorbit la cursul de literatură de pericolele care pot apărea într-o pădure, iar de acolo am deviat la tema întunericului, a bolilor psihice (printre care și paranoia) și am ajuns, cu pași mici, la Edgar Allan Poe și la Hruba și pendulul, la Prăbușirea Casei Usher și celelalte. În timp ce profesoara povestea, m-am uitat prin clasă și am observat că exceptând-o pe profesoară, pe mine și pe încă un băiat, nimeni nu era atent, nimeni nu părea interesat de subiect. Și nici de autor. Și această experiență s-a repetat pe parcursul celor doi ani de facultate, nu numai la cursuri, ci și în viața de zi cu zi, când încercam să vorbesc cu prietenii mei despre aceste povestiri.

Croquembouche: Name a book or series that’s extremely complex.

Complexă nu în ceea ce privește acțiunea, ci personajele și structura, este seria Cântec de gheață și de foc, de George R. R. Martin. Dacă ați citit cărțile, sau măcar v-ați aruncat un ochi prin ele, ați observat că povestea sare de la un personaj la altul și narează din punctul lui de vedere, iar pentru unii acest lucru poate fi puțin haotic și de neînțeles. În plus, numărul mare de personaje, despre care nu știi dacă vor apărea în capitolul următor, sau în volumul următor e, din nou, greu de ținut minte.

Napoleon: Name a movie or TV show based off a book that you liked better than the book itself.

Nu îmi vine nimic în minte acum, nici nu cred că sunt filme/seriale pe care le-am îndrăgit mai mult decât cartea. Nu prea fac comparații, deoarece înțeleg că e o diferență între viziunea autorului și a scenaristului/directorului atunci când e un film, așa că le agreez în funcție de acțiune și impact pe care îl au asupra mea.

Empanada: Name a book that was bittersweet.

Dacă prin bittersweet se înțelege carte cu de toate, atunci P.S. Te iubesc, de Cecelia Ahern e nominalizată în această categorie. Am râs, am plâns, am țipat la personaje și la modul lor de a gândi, așa că nu aș putea spune dacă mi-a plăcut, sau nu.

Kolompeh: Name a book or series that takes place somewhere other than your home country.

Pffft, aș avea foarte multe cărți a căror acțiune nu se petrece în țara mea natală, așa că alegeți voi o carte scrisă de un autor strain și gândiți-vă la ea. Personal, aș allege orice carte a cărei acțiune are loc în Marea Britanie (Irlanda și Scoția sunt evident și ele pe listă), în timpul Erei Victoriene, sau între cele două Războaie Mondiale.

Pate a Choux: Name one food from a book or series that you would like to try.

Poate că nu e mâncare, ci e băutură, dar cu toate denumirile de prăjituri din acest book tag cine mai are nevoie de mancare? Dacă nu sunteți conștienți de obsesia mea cu Harry Potter, să vă fie rușine, pentru că aș vrea să mănânc tot ce era menționat acolo, iar în mod special aș vrea să încerc berezero, sau butterbeer, faimoasa băutură pe care o serveau ei.

Și asta a fost tot. Dacă vreți să faceți și voi acest Book Tag, sunteți liberi să îl luați, cu rugămintea de a lăsa un link în comentarii pe aici, să îmi bag și eu nasul prin articolul vostru.

bye

Anunțuri

The End is Near

!WARNING! Very Long Post Ahead (serios, are mai mult de 2500 de cuvinte, așa că să nu spuneți că nu v-am averitzat)

De asemenea, scuzați greșelile ortografice și orice pare mai straniu, dar laptopul meu merge foarte, foarte…foarte, foarte, foarte, foarte, foarte…foarte, foarte lent și mi-a luat două ore să îl editez (și nici acum nu am făcut o treabă prea bună). Oricum, voi reveni asupra lui zilele următoare și îl voi corecta / ajusta.

Înainte să începeți să citiți articolul, deschideți YouTube, căutați AC/DC și lăsați melodiile să cânte ca să întrați în spiritul articolului (și pentru că eu asta ascult în timp ce îl scriu, so whatever…it’s not like I care…).


Hello, Bitches! I’m back!

Ăăă, scuzați entuziasmul anterior (limbajul nu), cred ca e din cauză că apa pe care încerc să o beau are un gust mai ciudat. Oricum, revenind la oile noastre, cele două săptămâni alocate Read-a-Thon-ului din această vară s-au terminat. Sau se termină azi…nu mai țin minte. În orice caz, tot ce voi citi din acest moment nu va mai fi pus pe lista romanelor pentru eveniment.

Primul lucru pe care vreau să îl menționez este că nu au fost două dintre cele mai productive săptămâni ale mele. Cel puțin nu în materie de citit. În rest, mereu eram ocupată, pe drumuri, sau pur și simplu prea obosită ca să pot citi mai mult de cinci pagini consecutiv. Din această cauză rația mea de cărți pe săptămână a fost de patru cărți, care variau în lungime. Nu știu cum s-a întâmplat asta, dar sunt mult mai puține romane decât mi-am propus să citesc la începutul lunii. Era o listă destul de lungă atunci, iar faptul că am reușit să citesc doar opt cărți în două săptămâni e cam trist, cel puțin pentru mine și pentru perioada asta a anului.

Dar să trecem la cărțile în sine, pe care le-am inclus și în lista de Reading Challenge, așa cum am spus data trecută

IMG_0757
Ignorați spiritul crăciunului de acolo și citiți lista de jos în sus.

I.

Titlu: Un pension de domnișoare

Autor: Charlotte Bronte

Titlu original: The Professor

Număr pagini: 233

Editura: Artemis

Reading Challenge: A book set in Europe (Anglia / Belgia)

Primul meu contact cu această autoare a fost prin Jane Eyre, carte de care m-am îndrăgostit și pe care o recitesc ori de câte ori am posibilitatea. E pusă pe un piedestal, foarte sus, iar puține cărți care tratează aceeași temă se află aproape de ea. The Professor, sau Un pension de domnișoare, nu se ridică mai deloc la calitatea romanului Jane Eyre. Da, e urât din partea mea să le compar, mai ales că prima carte a fost și primul roman al autoarei, o încercare de a scrie. Din această cauză e oarecum confuz totul, personajele nu sunt exploatate la maximum și are foarte multe lucruri care ori au fost adăugate degeaba, ori ar fi fost folositoare pentru desfășurarea acțiunii dar nu au fost detaliate. În plus, personajul principal masculin, William, mi s-a părut a fi o amestecătură între viitorii Jane și Mr. Rochester, în situația în care avea o personalitate feminină, dar parcă uneori își aducea aminte că e bărbat și că trebuie să se comporte ca atare. De asemenea, directorii școlilor pentru care lucrează William sunt nesuferiți pe tot parcursul romanului. Monsieur Pelet și Mademoiselle Reuter fac o pereche tragi-comică dar care nu se face plăcută cititorului din cauza personalității infecte a celor doi. Pelet e o caricatură, un bărbat fară jenă, impertinent, uneori căzând în capcana pateticului, pe când Reuter e femeie vanitoasă, vicleană, al cărei scop principal în viață este să primească atenția celor din jurul ei. Singurul personaj pentru care am simțit o afinitate mai deosebită a fost Hunsden, prietenul lui William. Un bărbat la fel de vanitos ca și Reuter, dar comic, pregătit mereu să sară în ajutorul celor pe care el simțea că trebuie să îi salveze. Uneori reacțiile lui erau puțin exagerate, părând a fi un francez mai mult decât un englez, dar cu toate acestea se făcea plăcut tuturor, inclusiv cititorilor. Cred că a fost singurul personaj cu personalitate, cu un strop de viață în el.

II.

Titlu: Portocala mecanică

Autor: Anthony Burgess

Titlu Original: A Clockwork Orange

Număr pagini: 200

Editură: Humanitas

Reading Challenge: A dystopian novel

Pe lista „oficială” această carte nu era inclusă. Dar pentru că am fost prin Humanitas și mi-am aprovizionat stocul de cărți, am început să o și citesc în autobuzul spre casă, așa că nu puteam să o las începută și neterminată până nu știu când. A fost o experiență plăcută să o citesc, iar vocabularul nadsat a fost bine-venit.

Dacă sunteți familiari cu această carte, sau dacă ați văzut filmul lui Stanley Kubrick cu același titlu, știți că acțiunea nu este foarte complexă. Alex și grupul lui de bătăuși terorizează străzile Londrei în fiecare seară. Totul merge relativ bine până când unul din prietenii săi are un moment de revelație și se vede al șeful bandei, fapt care nu e pe placul lui Alex. Cei doi se bat, dar o pseudo-pace este instaurată în micul grup. Această pace foarte tensionată e un semnal de alarmă pentru cititor, deoarece știe că ceva rău e pe cale să se întâmple. În timpul unui act de vandalism în care Alex își demonstrează autonomia, poliția vine peste ei. Camarazii lui Alex îl trădează și îl lasă să fie prins de poliție, iar ei fug. Evident, crima și jaful sunt puse în cârca lui Alex, iar acesta ajunge la închisoare. Salvarea și reabilitarea îi sunt promise în schimbul acceptului său de a participa la un experiment nou apărut pe piață, care transformă prizonierii și pe oricine care are tendințe violente în cetățenii perfecți, incapabili de a lovi sau de a se certa cu cineva. Alex ia parte la acest exepriment, numit Experimentul Ludovico, iar după două săptămâni este reabilitat și trimis în societate pentru a contribui la bunăstarea acesteia. Evident că toată această semi-utopie pe care ar trebui să o creeze Alex ia sfârșit odată cu revenirea sa la vechile obiceiuri, însă conceptul persistă chiar și în ultimele pagini ale romanului.

III.

Titlu: Concert din muzică de Bach

Autor: Hortensia Papadat-Bengescu

Număr pagini: 188

Editură: Minerva

Dacă sunteți pe cale să citiți acest roman și credeți că entuziasmul pe care îl aveți la început va domina pe parcursul lecturii, vă înșelați. Poate că a fost doar pentru mine, iar voi sunteți mai răbdători și găsiți plăcere în a citi astfel de romane, dar să știți că pe mine m-a plictisit de moarte. Serios! La fiecare pagină citită oftam din toți rărunchii, iar sora mea s-a plictisit să mă asculte și să mă tot întrebe ce e în neregulă. Oh, nimic nu e în neregulă. Doar lipsa acțiunii, a oricărei direcție a subiectului, descrierile plictisitoare ale personajelor, introducerea a cât mai multor personaje care sunt apoi uitate, un amalgam de contradicții și o așa zisă introspecție profundă și extrem de analitică, dar atribuită personajelor enervante, fără pic de substanță. Și asta în primele 60 de pagini ale romanului. Mai mult nu am reușit să citesc fără să fiu impulsionată să arunc volumul într-un vulcan de unde să nu mai iasă niciodată.

IV.

Titlu: Adela

Autor: Garabet Ibrăileanu

Număr pagini: 123

Editură: Minerva

Reading Challenge: A book that is under 150 pages

Romanul Adela tratează tema dragostei, dar nu orice fel de dragoste, ci una neîmplinită, aproape interzisă. Diferența de 20 de ani dintre cele două personaje principale, Adela și Emil Codrescu, este reamintită constant, pentru a evidenția valorile societății românești interbelice, dar și pentru a contura cât mai bine sensibilitatea, moralitatea și afecțiunea doctorului pentru tânăra fată. Povestea are un substrat trist și fatidic care, cu cât se apropie finalul cărții, cu atât crește în intensitate. Dar e o lectură plăcută, formată din analize introspective și din neliniștile personajului masculin. „Oare chiar așa e dragostea?” mă întrebam la scurt timp după ce am terminat de citit cartea. Acțiunea nu e foarte amplă, fiind mai mult descrieri ale peisajului montan românesc, câteva amintiri din tinerețea lui Emil și adnotări ale sale în jurul dialogului pe care il poartă cu Adela, sau în jurul a orice face și spune ea.

V.

Titlu: The Moon is Down

Autor: John Steinbeck

Număr pagini: 136

Editură: Great Pan

Reading Challenge: A book you can finish in a day

Romanul lui John Steinbeck a fost singurul pe care l-am terminat în câteva ore de la începerea lui. Era o dimineață frumoasă de marți, eram singură acasă și nu aveam ce face, așa că am stat în pat și am citit. E o carte de război atipică, pentru că nu prezintă atrocitățile războiului așa cum o face Sven Hassel sau Kurt Vonnegut, ci e mult mai pașnică. Un oraș norvegian este invadat peste noapte de către trupele engleze, armata lor fiind formată din 12 oameni care sunt ori omorâți, ori luați prizonieri. Primarul este sfătuit să mențină populația calmă și sub controlul invadatorilor, dar acest lucru este imposibil de realizat după ce unul din cetățeni este condamnat la moarte pentru o crimă săvârșită în mina de cărbune. Din acest moment, oamenii din acel oraș iau o atitudine defensivă față de cotropitori, dar sunt pasiv-agresivi, ceea ce duce la instaurarea paranoiei și a fricii în rândul armatei engleze. În scurt timp străinii se simt din ce în ce mai amenințați de către locuitorii orașului, iar pacea relativ acceptată de toată lumea este ruptă, o bătălie iminentă făcându-și loc în ultimele pagini ale cărții. Sfârșitul e deschis, așa că cititorul poate să își imagineze orice, însă un lucru e clar: primarul ordonă într-un mod subtil ca oamenii să mențină resistența împotriva englezilor.

Free men cannot start a war, but once it is started, they can fight on in defeat. Herd men, followers of a leader, cannot do that, and so it is always the herd men who win battles and the free men who win wars.

Dintre toate cărțile citite în aceste două săptămâni a fost printre favoritele mele, iar acest lucru se datorează mesajului puternic care m-a îndemnat la găsirea unei puteri și a unei independențe proprii, pe care să nu o fărâmițez niciodată, indiferent de luptele pe care le port.

VI.

Titlu: Fecioara și țiganul

Autor: D. H. Lawrence

Titlu original: The Virgin and The Gypsy

Număr pagini: 98

Editura: Jupiter

O nuvelă care are în centrul ei o tânără revoltată pe societatea care o încătușează și o forțează să se comporte așa cum e decent ar trebui să fie pe lista oricărei cititoare care nu se conformează regulilor. Cu toate acestea, singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost idila ei imaginară cu țiganul misterios. Da, este o reprezentare ptrivită a exoticului, a interzisului, dar nu am simțit nicio plăcere când șatra apărea în poveste. Yvette, personajul principal feminin, luptă cu ierarhia casei în care trăiește, cu sentimentele de ură și dispreț care o înconjoară, cu insistența societății de a se mărita, dar găsește o oază de pace în tabăra țiganilor, forțând-o să se maturizeze, să lupte mai abitir împotriva familiei decât o făcea până atunci. Și totuși nu am putut suporta niciun personaj. Familia Yvettei  e stresantă, cu o gândire limitată, foarte multe probleme de judecată, sunt persecutorii pe care îi avem și noi în familie. Știți voi, mătușa care se preface a fi bună doar când are nevoie de ceva, vărul care îi urăște pe toți, fără discriminări și care își face publică atitudinea revoltăroare… Apoi e Yvette însăși: cu toată atitudinea ei de războinică împotriva patriarhatului, uneori e doar o obrăzată mică și plină de aere, care se crede centrul pământului. Deci, e o nuvelă bună, cu foarte multe lecții, dar pe care nu aș putea să o recitesc. Niciodată.

VII.

Titlu: Ciberiada

Autor: Stanislaw Lem

Titlu original: Cyberiada

Număr pagini: 26

Editură: Albatros

Nu am pus toată cartea ca lectură în cadrul Read-a-Thon-ului de luna aceasta, pentru că nu am citit decât trei povestiri care erau încadrate în capitolul cu același titlu. Întregul volum e compus din povestiri științifico-fantastice, dar cele trei despre care voi vorbi îl au în prim-plan pe construcotrul Trurl, însoțit uneori de prietenul să, Clapaulțius. Cei doi construiesc mașini care revoluționează lumea, sau care o distrug. Cum a fost salvată lumea prezintă o mașină care aduce la viață doar lucruri care încep cu litera n, dar când Clapauțius o pune să construiască Neființa, totul ia o întorsătură urâtă, pentru că încep să dispară lucruri din lume. Clapauțius o oprește în cele din urmă, lăudându-i puterea de a crea tot ce i se ordonă, atâta timp cât începe cu litera n, evident. Mașina lui Trurl e o parabolă despre cenzură și despre lipsa libertății de exprimare. Mașina construită de Trurl e cea mai imbecilă mașină, dar cu toate acestea persistă în prostia ei și vrea să îl facă și pe Trurl să fie de acord cu ceea ce crede ea că este adevărat. Clapauțius încearcă să îl salveze și să îl facă să fie de acord cu ceea ce spune mașina, însă Trurl nu cedează, distrugând în cele din urmă monstruoasa mașină. Vă sună cunoscut? Așa ziceam și eu… Marea chelfăneală este, așa cum prezintă și titlul, o luptă între cei doi prieteni, pornită de la o glumă, dar care se transformă în nevoia lor de a se depăși unul pe celălalt.

Voi citi și restul poveștilor în viitorul apropiat, doar pentru că îmi aduce aminte de un duo comic dintr-un desen animat.

VIII.

Titlu: Planeta Tokyo

Autor: Claudia Golea

Număr pagini: 216

Editură: Polirom

Reading Challenge: A book with a blue cover

Mereu am fost fermecată de cultura japoneză, motiv pentru care citesc cărți pe acest subiect, știu ceva mai multe despre istoria ei decât despre istoria propriei țări, asta pe lângă evidenta obsesie pentru anime-uri, manga, j-drama și restul (mai puțin muzica, pentru că pe lângă faptul că nu înțeleg mai mult de 5% din versuri, sunt mai mult crescută într-o familie de metalheads și mai-mult-decât-pasionați pentru classic rock, ceea ce nu înseamnă că nu ascult și altceva, dar înțelegeți voi…nostalgia și confortul…)

Cartea Claudiei Golea nu a fost ceea ce mă așteptam. A fost mai mult. O călătorie atât fizică, cât și spirituală în inima Japoniei, orașul Tokyo al vieții dezlănțuite. Multe descrieri de peisaje, de obiceiuri, de momente caracteristice familiilor nipone, cartea chiar prezintă un univers neașteptat, o planetă formată doar din Japonia și din cultura sa. Uneori mă uimeau anumite pasaje, cele care prezentau lucruri noi pentru mine, dar am adoptat sloganul autoarei, acela ca Japonia e o țară a contradicțiilor și am depășit ușoara jenă ce mă apăsa. E greu de spus dacă ce se prezintă în acest volum e o viață, cu momentele ei bune și rele, sau un destin prezidat de consumul excesiv de droguri, alcool și speranțe. Am fost supusă, la fel ca naratoarea, la cele mai ciudate întâmplări, peste care am trecut așa cum am putut mai bine, fără să mă îndepărtez prea mult de la scopul meu.

Acum că s-a terminat totul, nu prea știu ce aș putea să spun ca să rezum totul așa cum trebuie. Data viitoare când voi mai face un Read-a-Thon (mă gândeam să fac unul la mijlocul fiecărui anotimp și să aibă teme specifice, deci următorul ar trebui să fie în Octombrie) voi fi mai grijulie în ceea ce privește regulile și timpul alocat. Poate va fi mai bine structurat ca să îmi pot atinge tragetul de cărți pe care vreau să le citesc. În ceea ce privește cărțile pe care nu am reușit să le termin acum, le voi citi și pe ele. Dar la timpul lor, dacă nu acum.

arrivederci

The Sims Book Tag

*Mă gândesc că ar fi drăguț să pun o formulă de început, dar mai bine nu o mai fac…în plus, un tânțar tocmai m-a ciupit de țâță. Those sons of bitches*

Revenind la articolul de astăzi, tocmai mi-am amintit că era o vreme când eram puțin obsedată de un joc minunat numit The Sims. Ok, încă mai sunt, dar când eram mică mă certam cu sora mea cine să joace și cât să joace, pentru că trebuia să o facem acasă la verișoarele noastre(ele aveau jocul instalat pe calculator, în timp ce noi nu). Am jucat The Sims original, The Sims 2, The Sims 3 pachetul cu Pets, The Sims Vacation și cred că atât până acum(încă nu am reușit să fac rost de The Sims 4). E un joc recreațional în care îți faci propria familie, sau familii și ai mai mult sau mai puțin grijă de ea. E super amuzant și dependent, dar nu a murit nimeni din jocuri pe PC, așa că nu-i bai.

În plimbările mele pe YouTube târzii în noapte, am dat peste un canal de BookTube numit Hails Hearts Nyc  care a creat un book tag numit The Sims Book Tag și pe care l-am preluat și eu pentru că a fost amuzant. Dați un click aici ca să îl vedeți și să apreciați munca ei.

1.The original Sims: the best author debut.

The Sims original e primul joc apărut, duh, dar care are grafica mult prea veche pentru standardele de acum. În plus, dacă încerci să îl joci vei avea parte de multe erori, să nu mai spunem că e mult mai greu de jucat față de celelalte jocuri The Sims. Nu sunt atât de multe scurtături pentru a-ți face viața mai ușoară, nu există toate lucrurile minunate care au fost adăugate între timp, dar asta nu face jocul mai puțin inovativ. Din contră, e o modalitate bună de a pierde ore în șir în fața laptopului / consolei / calculatorului.

Pentru cel mai bun debut al unui autor voi alege romanul Hobitul, de J.R.R. Tolkien. Cu toate că nu se ridică la nivelul impus de trilogia Stăpânul inelelor, Hobitul rămâne, totuși, cartea mea preferată din serie, mai ales că prezintă întâmplările anterioare călătoriei lui Frodo, personajele și puțin din istoria Muntelui Singuratic,  Erebor, a Munților Cețoși și a Comitatului, așa încât e mai ușor de înțeles ce va urma.

2. The grim reaper: the saddest character death.

The grim reaper, sau Moartea, în universul The Sims e o afurisenie care vine când te aștepți mai puțin și ia sufletul personajelor de care nu ai avut grijă. Poți încerca să scapi de Moarte jucând un joc cu ea, dar e foarte rar când ea pierde. Atunci când pierde, sufletul personajului este eliberat și ai o nouă șansă de a-l îngriji. Dacă nu pierde, Simsul tău moare și ai opțiunea de a-i face o piatră de mormânt pe care o pui în grădină, sau îi faci o urnă pe care o ții în casă.

Cea mai tristă moarte a unui personaj mi-a adus aminte de multe personaje dragi mie care au murit în cărți, dar cred că cea care m-a marcat a fost una mai specială. În romanul scriitoarei Ayelet Waldman, Dragostea și alte lucruri imposibile, Emilia tocmai a născut un copil. Dar un accident tragic o separă de fetița ei nou născută, iar acest lucru duce la depresia personajului feminin. Moartea nu e ieșită din comun, nu e foarte remarcabilă, însă implicațiile pe care le are asupra Emiliei transformă romanul într-o remarcabilă poveste de dragoste a unei mame.

3. Sims getting stuck: a character that just got in the way.

Personajele din The Sims sunt uneori bătute în cap, mai ales când trebuie să meargă undeva și se blochează în drum. Vrei să îi faci să iasă din casă dar în fața ușii e o carte? Adună întâi cartea și apoi poți ieși. Vrei să îi faci să se grăbească la muncă dar între ei și restul casei se află o pungă de gunoi? Big whoop, nu poți să îi faci să o ocolească, așa că mai bine te apuci să strângi gunoiul înainte să plece. Acestea sunt doar două exemple de incompetență de care dau dovadă personajele din acest joc, iar dacă ați jucat jocul puteți veni cu propriile exemple.

Un personaj care a stat în calea celorlalți și care m-a enervat puțin a fost Dale, din trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins. Poate că a fost strategic amplasat în poveste, dându-i putere lui Katniss și realizând o nouă dimensiune a poveștii, însă prezența lui era enervantă pentru mine, să nu mai spunem că o limita pe Katniss în acțiunile ei, oferindu-i sentimente și idei despre dragoste și ălea-ălea.

4. Simlish: a book with amazing writing.

Nu prea mai țin minte la ce se referea Simlish, dar dacă vreți să aflați puteți vizualiza link-ul de YouTube pe care l-am lăsat mai sus.

O carte cu un stil al scrisului excepțional a fost Jane Eyre, de Charlotte Bronte. E cartea mea preferată din întreaga listă de cărți citite până acum și totul, de la construcția personajelor, la dialogul savuros și care oferă mici detalii cu privire la actanți fac ca această carte să fie minunată și savuroasă.

5. Expansion packs: a series where the books kept on getting better.

Expansion packs sunt jocurile extra care pot fi instalate doar dacă ai instalat jocul principal (1-4). După cum am menționat și sus, The Sims Pets e un astfel de Expansion Pack, dar mai poți găsi Spa Day, Supernatural, University Life, Hot Date, Apartment Life și multe altele. Aceste Expansion packs fac jocul mai interesant, introducând noi personaje, locuri, accesorii și lucruri pe care le poți face.

În lista de o serie de cărți care devine din ce în ce mai bună s-ar încadra seria Îngerul Nopții de Becca Fitzpatrick. Dacă la începutul seriei protagonista e prostuță, copilăroasă, naivă și puțin inutilă, pe parcurs ea se maturizează și dobândește noi laturi. În tandem cu ea și eroul masculin evoluează, iar acțiunea devine din ce în ce mai amplă și mai interesantă, făcând din această serie o lectură neobișnuită dar plăcută pentru amatorii de YA și Fantasy.

6. Sims romance: the worst case of insta love.

Un lucru amuzant la acest joc este că îți poți cupla personajele cum vrei, poți să faci relații bune, dezastruoase, între personaje de același sex, cu personaje necunoscute sau care nu există independent în joc. Mereu mi-a plăcut să mă joc cu viețile lor amoroase, probabil din cauză că propria viață personală / socială / amoroasă e aproape nulă. Cred că vă dați seama singuri de asta, mai ales că stau și scriu articole pe blog luni seara, la ora 23:00, în loc să fiu cu prietenii prin pub-uri sau la cinema. Oh, well…

O poveste de dragoste care a fost inutilă și forțată se găsește în seria Jurnalul lui Bridget Jones, mai exact pseudo-idila dintre Bridget și Daniel. Pe lângă faptul că aveau personalități complet opuse, Daniel era un nemernic arogant care reprezenta tot ce e mai rău în bărbați. Sigur, a contribuit la perfecționarea relației dintre Bridget și Mark, însă am urât fiecare secundă cât a apărut în cărți.

7. Cheats: a book that was entirely unrealistic. 

În jocul The Sims dai peste multe scurtături care îți fac viața ușoară. Există un cod pentru bani instant, poți să scapi de Moarte, să constuiești case acolo unde nu poți în alte condiții și altele. Toată lumea le folosește, mai ales pe cel cu bani, pentru că să fim serioși, măcar în joc să ai mai mulți bani, dacă nu în viața reală.

Cărți nerealiste există peste tot și e cam greu să scapi de ele. Cel puțin când vine vorba de cărțile clișeice, cele cu povești de dragoste parcă ieșite dintr-o cutie ambalată, nu poți avea alte așteptări de la ele. Am ales să scris despre seria Amurg, de Stephenie Meyer. Toată lumea a ales să urască aceste volume, însă prea târziu pentru că autoarea s-a ales cu o mică avere de pe urma lor. Recunosc că am fost fana lor atunci când au apărut, dar în timp am scăpat de ele și am trecut la altceva. Ce o face nerealistă e povestea în sine și nu neapărat prezența ființelor supranaturale. Pentru că nimeni nu alege să creadă că cel mai sezy și misterios tip din liceu alege să se îndrăgostească de tipa nou venită, mai mult decât comună și cu o judecată îndoielnică. Dar pot înțelege de ce ar alege cineva să citescă această poveste, mai ales dacă sunt sătui de viețile lor obișnuite.

8. Needs fulfillment: a character who made all the wrong decisions.

Fiecare personaj din The Sims are mai multe bare care măsoară nivelul la care sunt cu mâncarea, somnul, igiena etc., dar care sunt foarte ușor de transformat din verde(cel mai bun) în roșu (cel mai rău) și foarte greu de refăcut. Simși au murit din cauză că au fost lăsați să moară de foame sau de somn, așa că dacă nu ești atent la barele respective poți să îți pierzi munca.

Când mă gândesc la personaje care au luat toate deciziile greșite nu mă pot abține să nu mă gândesc la Clary din seria Instrumente mortale, de Cassandra Clare. Fetița asta e bătută rău în cap și tot timpul petrecut citind primele volume mi-am dorit să moară în chinuri. E un personaj plat care nu se gândește decât la bunăstarea ei și face totul pentru ca ea să fie fericită, fără să țină cont și de cei din jur. E ca o adolescentă crescută în puf care descoperă că are puteri și le folosește complet inutil, timp în care e mai mult decât venerată de un grup de adolescenți ciudați. Oh, stai puțin…

9. Error code 12: a series that started off great but went downhill from there. 

Eu nu am pățit niciodată să primesc eroare cod 12 la acest joc, dar aparent poți pierde tot ce ai făcut până în momentul respectiv, devenind frustrant și enervant.

O serie care a început minunat dar care s-a dus de râpă începând cu al doilea sau al treilea volum este, pentru mine, tot Instrumente mortale de Cassandra Clare. Ideea de bază a cărților a fost bună, cu nefilimi și demoni și oameni care au puterea de a-i vedea, însă povestea de dragoste dintre Clary și Jace a fost inutilă și trasă de păr mult mult mult prea mult timp. Ok, am înțeles, o iubești, te iubește, e complet normal. Dar toată drama cu stai-că-e-sora-mea-dar-stai-că-nu-mai-e e o abureală totală și a făcut ca seria să își pierdă din farmec. Cât de mult poți să prelungești aceeași linie a subiectului, fără să aduci ceva nou? Foarte mult, aparent.

10. The Sims vortex: a book/series that completely engrossed you.

The Sims vortex se referă la timpul pe care îl petreci jucând acest joc. Totul începe într-un mod inocent, zicându-ți că stai doar o oră, maxim, dar ești absorbit de joc și îți dai seama că ai jucat pentru 5-6 ore și mai mult doar când se întunecă afară, timp în care nu auzi ce se întâmplă în jurul tău, nu îți este foame sau sete și nu ai nevoie de nimic altceva în afară de joc.

O carte pe care nu am mai putut să o las din mână până ce am terminat-o de citit a fost Cutia cu fantome, de Joe Hill. Este o poveste autentică de groază, deși are același tip de personaj fantastic, fantoma. Însă relația dintre personaje, decorul, precum și detaliile atent create m-au făcut să devin dependentă de această carte și să mă pierd complet între paginile ei.

R.I.P It or Ship It Book Tag

Mereu mi-a plăcut să încep săptămâna cu ceva amuzant, care să nu îmi aducă aminte de greutățile pe care le voi avea de îndurat în restul zilelor. De altfel, urăsc și toate postările deprimante de pe rețelele de socializare, prin care oamenii se plâng de finalitatea weekend-ului și de începutul unei noi săptămâni. Asta e, fraților! Nu puteți rămâne blocați în aceeași zi de duminică, doar pentru că nu vreți să ajungeți la slujba voastră. Get over it!

Săptămâna aceasta, în cadrul activităților de Challenge Monday pe care urmează să le fac pe aici, am hotărât să fac un Book Tag. După cum se vede și în titlu, numele e R.I.P It or Ship It. Deci, am ales câteva personaje din cărți prin bilețele(mulțumesc frumoasei asistente care m-a ajutat și a extras biletele din căciulă) pe care le-am făcut perechi. Ordinea aleatorie a făcut ca uneori să cadă personaje de același sex sau cu personalități complet diferite, așa că va fi foarte amuzant pentru mine să comentez relația lor, imaginară de altfel.

Să începem!!!

IMG_0742

  1. Finnick Odair (trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins) și Edward Rochester (Jane Eyre, de Charlotte Bronte)

Nu mă așteptam la asta, sinceră să fiu. Cei doi nu sunt total opuși ca personalitate, deși Finnick e puțin mai vanitos. Dar amândoi iubesc cu pasiune arzătoare, au câte un secret pe care nu vor să îl afle nimeni și sunt prieteni loiali și care vin mereu în ajutorul celor care au nevoie de ei. Ar face o pereche drăguță, cu toate ciudățeniile lor și momentele jenante care ar putea interveni între ei.

IMG_0744
da, știu că am scris numele ei greșit pe bilețel, just let it go, dude

2. Draco Malfoy (seria Harry Potter, de J.K. Rowling) și Hanna Marin (seria Micuțele Mincinoase, de Sarah Sheppard)

Am o pasiune ascunsă pentru Draco și pentru ura lui față de Încuiați. Dar, dacă pot vedea o pereche între el și Hermione, pot vedea una și între el și Hanna. Adică, va fi un exercițiu bun pentru el să își tempereze impulsurile de a răni sau de a jigni Încuiații, dar și pentru ea să nu mai spună atât de multe aiureli. Ar fi o relație pe gustul meu, care începe cu cei doi urându-se și terminându-se cu cei doi fiind nebuni unul după celălalt.

IMG_0745

3. Damon Salvatore (seria Jurnalele Vampirilor, de L.J. Smith) și Ginny Weasley (seria Harry Potter, de J.K. Rowling)

Pe asta o R.I.P It din start. Ginny e un personaj super, independent și puternic, pe când Damon vrea să protejeze tot ce e mic și drăguț și are părul roșu(cei care au citit cărțile știu despre ce vorbesc), sau să domine personajele feminine puternice. Mai mult ca sigur se va lăsa cu o bătălie și nu prea vreau să fiu martoră.

IMG_0746
*mda, știu că am greșit și aici, so excuuuse me

4. Glimmer (trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins) și Katerine Pierce (seria Jurnalele Vampirilor, de L.J. Smith)

Din nou, o pereche pe care nu aș putea-o vizualiza. Atât Glimmer, cât și Katerine sunt vanitoase, crude și independente, încât o relație între cele două s-ar sfârși tragic, având multă dramă și comploturi pe parcurs. Nu mulțumesc, le urăsc suficient de mult separat, nu vreau să le găsesc în același univers.

IMG_0747

5. Albus (Percival Wulfric Brian) Dumbledore (seria Harry Potter, de J.K. Rowling) și Beatrice (Divina Comedie, de Dante Alighieri)

Dacă Dumbledore nu ar fi fost gay, iar Beatrice nu ar fi murit când era copilă, aș fi fost de acord cu tot ce s-ar fi întâmplat între cei doi. Totuși, să presupunem că totul se petrece așa cum vrem noi și că cei doi a o relație strânsă de prietenie, cei doi se ajută reciproc și se sfătuiesc. Dumbledore e maestru în conspirații, planuri, atacuri asupra celor răi, iar Beatrice e mânată de sentimentul de a aduce pacea pe pământ, de a provoca cât mai multă bucurie și de a ajuta oamenii. Pe scurt, e personificarea bunătății. Așa că da, cei doi s-ar potrivi și ar aduce pacea pe pământ. Cu condiția ca Dumbledore să nu se folosească de Beatrice așa cum s-a folosit de Harry…

IMG_0748

6. Kitty Bennet (Mândrie și Prejudecată, de Jane Austen) și Robert Langdon (seria Robert Langdon, de Dan Brown)

Ar fi amuzant să îi pui pe cei doi împreună. Kitty e aeriană, copilăroasă și prostuță, pe când Robert e inteligent, pregătit de acțiune și cu un scop în viață. Mai mult ca sigur Robert ar alerga toată ziua după Kitty, care ar alerga după lucruri triviale prin oraș, sau nu ar alerga după ea, ea s-ar pierde, sau ar fi răpită, după care el ar pierde timpul încercând să o recupereze…sau nu. Voi decideți. În orice caz, ar fi o poveste interesantă, dar care m-ar face(și nu cred că doar pe mine) să fiu frustrată și enervată la culme de Kitty(nici în Mândrie și prejudecată nu o plăceam prea mult).

IMG_0749

7. Haymitch Abernathy (trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins) și Jack Torrance (Strălucirea, de Stephen King)

E clar că cei doi au multe în comun. Probleme cu alcoolul, decizii proaste care le-au schimbat viețile, nu sunt chiar modelul anului de urmat. Dar, dacă aș crea în jurul lor o atmosferă care să cuprindă atât universul jocurilor, cât și pustitatea hotelului Overlook, mai mult ca sigur ar deveni un peisaj demn de admirat, în care cei doi pornesc o vânătoare, aflându-se mereu la unul din capete: ori sunt vânătorii, ori sunt vânați. Dar ar face o echipă bună bunicică, până într-un anumit punct al poveștii.

Deci, ziua asta a fost distractivă. Și lumea mai spune că nu te poți distra singur. Mai mult ca sigur nu m-au întâlnit pe mine. Puteți face și voi acest Book Tag, schimbând universurile de unde luați perechile(cred că voi face unul și cu personaje din filme și seriale) pentru că va fi amuzant(oh, mă transform într-un pseudo-reporter de pe site-urile românești cu știri proaste și articole de slabă calitate. Cred că e timpul să mă opresc.)