The End is Near

!WARNING! Very Long Post Ahead (serios, are mai mult de 2500 de cuvinte, așa că să nu spuneți că nu v-am averitzat)

De asemenea, scuzați greșelile ortografice și orice pare mai straniu, dar laptopul meu merge foarte, foarte…foarte, foarte, foarte, foarte, foarte…foarte, foarte lent și mi-a luat două ore să îl editez (și nici acum nu am făcut o treabă prea bună). Oricum, voi reveni asupra lui zilele următoare și îl voi corecta / ajusta.

Înainte să începeți să citiți articolul, deschideți YouTube, căutați AC/DC și lăsați melodiile să cânte ca să întrați în spiritul articolului (și pentru că eu asta ascult în timp ce îl scriu, so whatever…it’s not like I care…).


Hello, Bitches! I’m back!

Ăăă, scuzați entuziasmul anterior (limbajul nu), cred ca e din cauză că apa pe care încerc să o beau are un gust mai ciudat. Oricum, revenind la oile noastre, cele două săptămâni alocate Read-a-Thon-ului din această vară s-au terminat. Sau se termină azi…nu mai țin minte. În orice caz, tot ce voi citi din acest moment nu va mai fi pus pe lista romanelor pentru eveniment.

Primul lucru pe care vreau să îl menționez este că nu au fost două dintre cele mai productive săptămâni ale mele. Cel puțin nu în materie de citit. În rest, mereu eram ocupată, pe drumuri, sau pur și simplu prea obosită ca să pot citi mai mult de cinci pagini consecutiv. Din această cauză rația mea de cărți pe săptămână a fost de patru cărți, care variau în lungime. Nu știu cum s-a întâmplat asta, dar sunt mult mai puține romane decât mi-am propus să citesc la începutul lunii. Era o listă destul de lungă atunci, iar faptul că am reușit să citesc doar opt cărți în două săptămâni e cam trist, cel puțin pentru mine și pentru perioada asta a anului.

Dar să trecem la cărțile în sine, pe care le-am inclus și în lista de Reading Challenge, așa cum am spus data trecută

IMG_0757
Ignorați spiritul crăciunului de acolo și citiți lista de jos în sus.

I.

Titlu: Un pension de domnișoare

Autor: Charlotte Bronte

Titlu original: The Professor

Număr pagini: 233

Editura: Artemis

Reading Challenge: A book set in Europe (Anglia / Belgia)

Primul meu contact cu această autoare a fost prin Jane Eyre, carte de care m-am îndrăgostit și pe care o recitesc ori de câte ori am posibilitatea. E pusă pe un piedestal, foarte sus, iar puține cărți care tratează aceeași temă se află aproape de ea. The Professor, sau Un pension de domnișoare, nu se ridică mai deloc la calitatea romanului Jane Eyre. Da, e urât din partea mea să le compar, mai ales că prima carte a fost și primul roman al autoarei, o încercare de a scrie. Din această cauză e oarecum confuz totul, personajele nu sunt exploatate la maximum și are foarte multe lucruri care ori au fost adăugate degeaba, ori ar fi fost folositoare pentru desfășurarea acțiunii dar nu au fost detaliate. În plus, personajul principal masculin, William, mi s-a părut a fi o amestecătură între viitorii Jane și Mr. Rochester, în situația în care avea o personalitate feminină, dar parcă uneori își aducea aminte că e bărbat și că trebuie să se comporte ca atare. De asemenea, directorii școlilor pentru care lucrează William sunt nesuferiți pe tot parcursul romanului. Monsieur Pelet și Mademoiselle Reuter fac o pereche tragi-comică dar care nu se face plăcută cititorului din cauza personalității infecte a celor doi. Pelet e o caricatură, un bărbat fară jenă, impertinent, uneori căzând în capcana pateticului, pe când Reuter e femeie vanitoasă, vicleană, al cărei scop principal în viață este să primească atenția celor din jurul ei. Singurul personaj pentru care am simțit o afinitate mai deosebită a fost Hunsden, prietenul lui William. Un bărbat la fel de vanitos ca și Reuter, dar comic, pregătit mereu să sară în ajutorul celor pe care el simțea că trebuie să îi salveze. Uneori reacțiile lui erau puțin exagerate, părând a fi un francez mai mult decât un englez, dar cu toate acestea se făcea plăcut tuturor, inclusiv cititorilor. Cred că a fost singurul personaj cu personalitate, cu un strop de viață în el.

II.

Titlu: Portocala mecanică

Autor: Anthony Burgess

Titlu Original: A Clockwork Orange

Număr pagini: 200

Editură: Humanitas

Reading Challenge: A dystopian novel

Pe lista „oficială” această carte nu era inclusă. Dar pentru că am fost prin Humanitas și mi-am aprovizionat stocul de cărți, am început să o și citesc în autobuzul spre casă, așa că nu puteam să o las începută și neterminată până nu știu când. A fost o experiență plăcută să o citesc, iar vocabularul nadsat a fost bine-venit.

Dacă sunteți familiari cu această carte, sau dacă ați văzut filmul lui Stanley Kubrick cu același titlu, știți că acțiunea nu este foarte complexă. Alex și grupul lui de bătăuși terorizează străzile Londrei în fiecare seară. Totul merge relativ bine până când unul din prietenii săi are un moment de revelație și se vede al șeful bandei, fapt care nu e pe placul lui Alex. Cei doi se bat, dar o pseudo-pace este instaurată în micul grup. Această pace foarte tensionată e un semnal de alarmă pentru cititor, deoarece știe că ceva rău e pe cale să se întâmple. În timpul unui act de vandalism în care Alex își demonstrează autonomia, poliția vine peste ei. Camarazii lui Alex îl trădează și îl lasă să fie prins de poliție, iar ei fug. Evident, crima și jaful sunt puse în cârca lui Alex, iar acesta ajunge la închisoare. Salvarea și reabilitarea îi sunt promise în schimbul acceptului său de a participa la un experiment nou apărut pe piață, care transformă prizonierii și pe oricine care are tendințe violente în cetățenii perfecți, incapabili de a lovi sau de a se certa cu cineva. Alex ia parte la acest exepriment, numit Experimentul Ludovico, iar după două săptămâni este reabilitat și trimis în societate pentru a contribui la bunăstarea acesteia. Evident că toată această semi-utopie pe care ar trebui să o creeze Alex ia sfârșit odată cu revenirea sa la vechile obiceiuri, însă conceptul persistă chiar și în ultimele pagini ale romanului.

III.

Titlu: Concert din muzică de Bach

Autor: Hortensia Papadat-Bengescu

Număr pagini: 188

Editură: Minerva

Dacă sunteți pe cale să citiți acest roman și credeți că entuziasmul pe care îl aveți la început va domina pe parcursul lecturii, vă înșelați. Poate că a fost doar pentru mine, iar voi sunteți mai răbdători și găsiți plăcere în a citi astfel de romane, dar să știți că pe mine m-a plictisit de moarte. Serios! La fiecare pagină citită oftam din toți rărunchii, iar sora mea s-a plictisit să mă asculte și să mă tot întrebe ce e în neregulă. Oh, nimic nu e în neregulă. Doar lipsa acțiunii, a oricărei direcție a subiectului, descrierile plictisitoare ale personajelor, introducerea a cât mai multor personaje care sunt apoi uitate, un amalgam de contradicții și o așa zisă introspecție profundă și extrem de analitică, dar atribuită personajelor enervante, fără pic de substanță. Și asta în primele 60 de pagini ale romanului. Mai mult nu am reușit să citesc fără să fiu impulsionată să arunc volumul într-un vulcan de unde să nu mai iasă niciodată.

IV.

Titlu: Adela

Autor: Garabet Ibrăileanu

Număr pagini: 123

Editură: Minerva

Reading Challenge: A book that is under 150 pages

Romanul Adela tratează tema dragostei, dar nu orice fel de dragoste, ci una neîmplinită, aproape interzisă. Diferența de 20 de ani dintre cele două personaje principale, Adela și Emil Codrescu, este reamintită constant, pentru a evidenția valorile societății românești interbelice, dar și pentru a contura cât mai bine sensibilitatea, moralitatea și afecțiunea doctorului pentru tânăra fată. Povestea are un substrat trist și fatidic care, cu cât se apropie finalul cărții, cu atât crește în intensitate. Dar e o lectură plăcută, formată din analize introspective și din neliniștile personajului masculin. „Oare chiar așa e dragostea?” mă întrebam la scurt timp după ce am terminat de citit cartea. Acțiunea nu e foarte amplă, fiind mai mult descrieri ale peisajului montan românesc, câteva amintiri din tinerețea lui Emil și adnotări ale sale în jurul dialogului pe care il poartă cu Adela, sau în jurul a orice face și spune ea.

V.

Titlu: The Moon is Down

Autor: John Steinbeck

Număr pagini: 136

Editură: Great Pan

Reading Challenge: A book you can finish in a day

Romanul lui John Steinbeck a fost singurul pe care l-am terminat în câteva ore de la începerea lui. Era o dimineață frumoasă de marți, eram singură acasă și nu aveam ce face, așa că am stat în pat și am citit. E o carte de război atipică, pentru că nu prezintă atrocitățile războiului așa cum o face Sven Hassel sau Kurt Vonnegut, ci e mult mai pașnică. Un oraș norvegian este invadat peste noapte de către trupele engleze, armata lor fiind formată din 12 oameni care sunt ori omorâți, ori luați prizonieri. Primarul este sfătuit să mențină populația calmă și sub controlul invadatorilor, dar acest lucru este imposibil de realizat după ce unul din cetățeni este condamnat la moarte pentru o crimă săvârșită în mina de cărbune. Din acest moment, oamenii din acel oraș iau o atitudine defensivă față de cotropitori, dar sunt pasiv-agresivi, ceea ce duce la instaurarea paranoiei și a fricii în rândul armatei engleze. În scurt timp străinii se simt din ce în ce mai amenințați de către locuitorii orașului, iar pacea relativ acceptată de toată lumea este ruptă, o bătălie iminentă făcându-și loc în ultimele pagini ale cărții. Sfârșitul e deschis, așa că cititorul poate să își imagineze orice, însă un lucru e clar: primarul ordonă într-un mod subtil ca oamenii să mențină resistența împotriva englezilor.

Free men cannot start a war, but once it is started, they can fight on in defeat. Herd men, followers of a leader, cannot do that, and so it is always the herd men who win battles and the free men who win wars.

Dintre toate cărțile citite în aceste două săptămâni a fost printre favoritele mele, iar acest lucru se datorează mesajului puternic care m-a îndemnat la găsirea unei puteri și a unei independențe proprii, pe care să nu o fărâmițez niciodată, indiferent de luptele pe care le port.

VI.

Titlu: Fecioara și țiganul

Autor: D. H. Lawrence

Titlu original: The Virgin and The Gypsy

Număr pagini: 98

Editura: Jupiter

O nuvelă care are în centrul ei o tânără revoltată pe societatea care o încătușează și o forțează să se comporte așa cum e decent ar trebui să fie pe lista oricărei cititoare care nu se conformează regulilor. Cu toate acestea, singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost idila ei imaginară cu țiganul misterios. Da, este o reprezentare ptrivită a exoticului, a interzisului, dar nu am simțit nicio plăcere când șatra apărea în poveste. Yvette, personajul principal feminin, luptă cu ierarhia casei în care trăiește, cu sentimentele de ură și dispreț care o înconjoară, cu insistența societății de a se mărita, dar găsește o oază de pace în tabăra țiganilor, forțând-o să se maturizeze, să lupte mai abitir împotriva familiei decât o făcea până atunci. Și totuși nu am putut suporta niciun personaj. Familia Yvettei  e stresantă, cu o gândire limitată, foarte multe probleme de judecată, sunt persecutorii pe care îi avem și noi în familie. Știți voi, mătușa care se preface a fi bună doar când are nevoie de ceva, vărul care îi urăște pe toți, fără discriminări și care își face publică atitudinea revoltăroare… Apoi e Yvette însăși: cu toată atitudinea ei de războinică împotriva patriarhatului, uneori e doar o obrăzată mică și plină de aere, care se crede centrul pământului. Deci, e o nuvelă bună, cu foarte multe lecții, dar pe care nu aș putea să o recitesc. Niciodată.

VII.

Titlu: Ciberiada

Autor: Stanislaw Lem

Titlu original: Cyberiada

Număr pagini: 26

Editură: Albatros

Nu am pus toată cartea ca lectură în cadrul Read-a-Thon-ului de luna aceasta, pentru că nu am citit decât trei povestiri care erau încadrate în capitolul cu același titlu. Întregul volum e compus din povestiri științifico-fantastice, dar cele trei despre care voi vorbi îl au în prim-plan pe construcotrul Trurl, însoțit uneori de prietenul să, Clapaulțius. Cei doi construiesc mașini care revoluționează lumea, sau care o distrug. Cum a fost salvată lumea prezintă o mașină care aduce la viață doar lucruri care încep cu litera n, dar când Clapauțius o pune să construiască Neființa, totul ia o întorsătură urâtă, pentru că încep să dispară lucruri din lume. Clapauțius o oprește în cele din urmă, lăudându-i puterea de a crea tot ce i se ordonă, atâta timp cât începe cu litera n, evident. Mașina lui Trurl e o parabolă despre cenzură și despre lipsa libertății de exprimare. Mașina construită de Trurl e cea mai imbecilă mașină, dar cu toate acestea persistă în prostia ei și vrea să îl facă și pe Trurl să fie de acord cu ceea ce crede ea că este adevărat. Clapauțius încearcă să îl salveze și să îl facă să fie de acord cu ceea ce spune mașina, însă Trurl nu cedează, distrugând în cele din urmă monstruoasa mașină. Vă sună cunoscut? Așa ziceam și eu… Marea chelfăneală este, așa cum prezintă și titlul, o luptă între cei doi prieteni, pornită de la o glumă, dar care se transformă în nevoia lor de a se depăși unul pe celălalt.

Voi citi și restul poveștilor în viitorul apropiat, doar pentru că îmi aduce aminte de un duo comic dintr-un desen animat.

VIII.

Titlu: Planeta Tokyo

Autor: Claudia Golea

Număr pagini: 216

Editură: Polirom

Reading Challenge: A book with a blue cover

Mereu am fost fermecată de cultura japoneză, motiv pentru care citesc cărți pe acest subiect, știu ceva mai multe despre istoria ei decât despre istoria propriei țări, asta pe lângă evidenta obsesie pentru anime-uri, manga, j-drama și restul (mai puțin muzica, pentru că pe lângă faptul că nu înțeleg mai mult de 5% din versuri, sunt mai mult crescută într-o familie de metalheads și mai-mult-decât-pasionați pentru classic rock, ceea ce nu înseamnă că nu ascult și altceva, dar înțelegeți voi…nostalgia și confortul…)

Cartea Claudiei Golea nu a fost ceea ce mă așteptam. A fost mai mult. O călătorie atât fizică, cât și spirituală în inima Japoniei, orașul Tokyo al vieții dezlănțuite. Multe descrieri de peisaje, de obiceiuri, de momente caracteristice familiilor nipone, cartea chiar prezintă un univers neașteptat, o planetă formată doar din Japonia și din cultura sa. Uneori mă uimeau anumite pasaje, cele care prezentau lucruri noi pentru mine, dar am adoptat sloganul autoarei, acela ca Japonia e o țară a contradicțiilor și am depășit ușoara jenă ce mă apăsa. E greu de spus dacă ce se prezintă în acest volum e o viață, cu momentele ei bune și rele, sau un destin prezidat de consumul excesiv de droguri, alcool și speranțe. Am fost supusă, la fel ca naratoarea, la cele mai ciudate întâmplări, peste care am trecut așa cum am putut mai bine, fără să mă îndepărtez prea mult de la scopul meu.

Acum că s-a terminat totul, nu prea știu ce aș putea să spun ca să rezum totul așa cum trebuie. Data viitoare când voi mai face un Read-a-Thon (mă gândeam să fac unul la mijlocul fiecărui anotimp și să aibă teme specifice, deci următorul ar trebui să fie în Octombrie) voi fi mai grijulie în ceea ce privește regulile și timpul alocat. Poate va fi mai bine structurat ca să îmi pot atinge tragetul de cărți pe care vreau să le citesc. În ceea ce privește cărțile pe care nu am reușit să le termin acum, le voi citi și pe ele. Dar la timpul lor, dacă nu acum.

arrivederci

Anunțuri