TAG:Liebster Award

În ultima lună parcă am fost pe altă planetă. Plecată hai-hui de pe lângă tot ce ține de civilizație, nu am fost atentă la ce se mai întâmplă pe internet. Astfel, nu am văzut că am primit tag de la Carmina să răspund la un mini chestionar blogosferic. Mulțumesc pentru această oportunitate 😀

Sunt și câteva reguli…

– mulțumește persoanei care te-a nominalizat scriind link-ul către blogul ei în postare;
– răspunde la toate întrebările primite;
– nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
– formulează 11 întrebări pentru cei nominalizați de tine;
– nu poți nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine;
– trimite-le nominalizaților un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie;

1. Ce te-a determinat să îţi faci un blog?

Aveam blog înainte să îl fac pe acesta, dar era mai mult cu lucruri de adolescentă singuratică și deprimată. Am vrut ceva amuzant, care să se axeze pe recenzii, așa că asta am făcut.

2. Cum ţi-ai descrie blogul în trei cuvinte?

Hmmm…nou, recenzios, random

3. Care este persoana pe care o apreciezi cel mai mult? (din lumea blogging-ului) 

Deocamdată nu sunt sigură, însă m-am apucat de blog și de scris articole mulțumită profesoarei de română de la liceu. E prima pe care am citit-o, urmată de un tip, Cristi, care era amuzant si care m-a facut, într-un fel, să vreau să scriu și eu chestii random și amuzante.

4. Spune un lucru mai ciudat despre tine.

Sunt un extraterestru venit pe planeta aceasta în urmă cu o mie două sute treizeci și șase de ani pentru a observa mentalitatea de turmă a pământenilor și pentru a studia patologia infantilă.

5. Este important ce cred  oamenii despre tine/faptele tale? 

Nu. Dacă eu am un fetiș ieșit din comun, nu văd de ce ar interesa acest lucru pe ceilalți. Cum spune mama mea, cui nu-i place, să nu se uite.

6. Facebook/Instagram/Twitter/Wordpress. Ce alegi?

Sunt puțin mai mult dependentă de Facebook și folosesc WordPress pentru articole. Restul sunt cam enervante. Trebuia adăugat și Tumblr, sau Pinterest…aici mai pierd eu ore uitându-mă la poze.

7. Dacă ar trebui să oferi un sfat unui grup mare de oameni, care ar fi acela?

Să se înțeleagă și să se respecte reciproc, pentru că atunci vor înfăptui lucruri mărețe.

8. Bănuiesc că blogging-ul este o pasiune. Ce alte pasiuni ai?

Hmmm…îmi place toamna să mă plimb prin ploaie, să beau ceai atunci când nu trebuie, să mă avânt cu capul înainte în lucruri despre care nu am habar și să ascult poveștile oamenilor.

9. Crezi că vei ajunge la un nivel înalt cu blogul? 

We all try the same thing. Sper; va trebui în curând să îmi fac un framework despre asta…offf.

10. Cum te vezi peste 10 ani? 

Cu mai mulți căței decât acum și mai multe cărți în bibliotecă. Și probabil că voi călători mai mult.

11. Ce faci atunci când eşti trist/ă? 

Mănânc, sau dorm. Depinde de vreme.

Nominalizez pe următorii bloggeri:

http://writingcaffe.blogspot.ro/

https://eversoriss.wordpress.com/

https://thesagittariusbooksblog.wordpress.com/

http://madalinabooks.blogspot.ro/

https://likearollingstoonne.wordpress.com/

http://thefictionalkiss.ro/

https://scrierileuneiliceene.wordpress.com

https://sashalovesbooks.wordpress.com/

(voi adăuga încă trei bloggeri când îmi vin în minte. Sorry, folks -_-)

Întrebări:

  1. Cine ești?
  2. De ce wordpress/blogspot?
  3. Care este cel mai stânjenitor lucru care ți s-a întâmplat în viață?
  4. Care a fost reacția celor apropiați când au aflat că ai blog?
  5. Cum vezi blogul tău peste câțiva ani?
  6. Cum ți-a venit ideea de a crea un blog?
  7. Care este cea mai penibilă carte citită în ultimii patru ani?
  8. Care este persoana publică favorită și de ce ai ales-o pe ea?
  9. Ce părere ai despre festivalurile de muzică din România?
  10. De ce dorm pisicile atât de mult?
  11. Ce crezi despre scriitorii români contemporani și literatura pe care aceștia încearcă să o promoveze?
Anunțuri

The Age of What’s-Her-Face

De la un timp mă trezesc cu un instinct nasol rău, că vreau să fac ceva bun în viață, că mai renunț la lucrurile gruesome și creepy…și așa mă găsiți uitându-mă la filme siropoase, care te fac să chiși ochii de la a doua scenă. Nah, ce să fac…canicula mi-a omorât toți neuronii sadici.

Oricum, astăzi ovarele mele s-au luat de mână cu migrena surorii mele și au văzut filmul…drum roll please…The Age of Adaline. Mda, dramă romantică și puțin SF acolo unde se putea.

Nu a fost un film rău, ba chiar m-am bucurat de unele momente. Și îmi plăcea cum se îmbrăca Jenny/Adaline, cu haine care îi aduceau aminte de începutul secolului XX. Avea cel mai draguț și mai pufos câine, o casă super, o slujbă de invidiat (era bibliotecară, for Christ’s sake) și un iubit smexy rău. Și trăia pentru vecie, fără să îmbătrânească și fără să fie nevoită să sugă sângele virginelor inocente. How cool is that!?

A avut unele momente care îți storceau o lacrimă (i.e. moartea lui cuțu), dar povestea a fost cam simplă. Vocea naratorului a stricat surpriza înainte să înceapă acțiunea filmului. Deja știam că a fost moartă și a înviat (nu la modul creepy zombie-like) și acum e forever young, iar orice implicare a creierului meu în acțiune a fost inutilă. Prea multe detalii, prea devreme.

În plus, nu că vreau să par cârcotașă sau ceva, dar povestea ei de dragoste părea  scoasă de pe coperțile unui roman fantasy. Exceptând partea cu fulgerul care a făcut-o nemuritoare, Della trăia o viață care se transformă în visul oricărei devoratoare de chick-lit, dar care nu se întâmplă ever-ever. Cine a mai întâlnit un chipeș milionar inteligent și obsedat de romantici în liftul unui hotel, de Anul Nou și care s-a îndrăgostit la prima vedere de cineva care arată ca un model? Vă spun eu că nimeni. Pentru că matematicienii nu iubesc romanticii și nu au timp de petreceri de Revelion. Mai plauzibilă era căsătoria dintre părinții lui Ellis. Dar, mda, e o dramă romantică în care s-a adăugat puțin SF ca să nu dea speranțe minților idioate  tinere că așa ceva este posibil…

Sfatul meu? Uitați-vă. Sau nu. Doar nu vă așteptați să vi se întample același lucru și vouă. Sau angajați-vă la o bibliotecă și trăiți cea mai mare dragoste posibilă pentru cărți. Sau călătoriți, bucurați-vă de viață și stați departe de tot ce vă omoară.

Detalii despre film

Muzica ne schimbă vieţile, dar artiştii se schimbă odată cu muzica

Titlu: Mozart se trezeşte

Autor: Eva Baronsky

An apariţie: 2009 (2013 în România)

Titlu original: Herr Mozart Wacht Auf

Tu ce ai face dacă te-ai trezi într-o lume care nu îţi aparţine? Care îţi pare distopică, deşi pentru locuitorii ei este mai normală decât respraţia? Ai încerca să fugi, să te ascunzi, să lupţi pentru supravieţuire, sau să te acomodezi?

Wolfgang Amadé Mozart mai avea multe de făcut atunci când l-a răpus boala. Nu terminase multe dintre piesele muzicale, nu o iubise destul pe Constanze, nu trăise destul. Şi, cel mai important, nu terminase Requiem-ul, una dintre cele mai importante lucrări ale sale. Aşa că Dumnezeu (sau altă entitate supremă) i-a mai dat o şansă…l-a teleportat 200 de ani în viitor.

Toată lumea îşi poate imagina ce se întâmplă şi fără să fi citit cartea. Este luat drept boschetar, are probleme cu tehnologia (în special cu „discurile mici şi lucioase” şi cu „maşinăriile care fac voci să sune de nicăieri”), nu are loc de muncă (deşi cântă în diferite restaurante şi cluburi pentru o masă şi un salariu mic) , iar dragostea deseori îl face să se retragă din viaţa activă de compositeur. Bineînţeles, unele probleme se rezolvă (îşi găseşte un coleg de apartament, are câteva angajamente care îi fac rost de mâncare, femeile îl iubesc), însă faptul că nu aparţine acestei epoci se resimte vizibil, totul sincronizându-se pe acorduri in adaggio, sau pe muzică exotică.

Anyway, nu am să spoileresc întregul roman. E bun de citit pe o zi ploioasă pentru că dă o senzaţie de calm şi te face să empatizezi foarte mult cu personajul. Nu de multe ori şi eu mă trezeam o străină în societate şi mă întrebam constant la ce folosesc lucrurile din jurul meu. La ce avem nevoie de ele? Când am evoluat atât de mult, încât doar cu un simplu robot faci o sută de task-uri?

Răbdarea lui Mozart şi felul lui neobosit de a fi, de a se lăsa prins de simfonii este remarcabilă. Mintea lui genială mă face să cred că nu contează cât de sănătos eşti la cap, cât timp îţi place ceea ce faci. Şi lui îi plăcea la nebunie. Mereu fredona, bătea tactul cu degetele, compunea, făcea glume care implicau muzică, descifra coduri, transformând cifrele în note şi improvizând pe seama lor scurte cântece. Se dăruia cu toată fiinţa pasiunii, muzicii pentru care trăia.

Uneori, în timp ce mă lăsam cuprinsă de pasajele descriptive, mă gândeam că eu nu am ceea ce îmi trebuie pentru a face ce fac acum. Nu scriu cu asemenea dăruire, nu pictez cu toată fiinţa, uneori nici nu citesc atât de mult şi de implicat pe cât las să se vadă. Şi mă simţeam prost. Mă simţeam o ipocrită cu accente snobiste. Da, cartea aceasta are darul de a vă termina minţile şi de a vă face să vă regândiţi pasiunile. Pentru că nu contează cât de bine faci ceva dacă nu îţi pui sufletul în el (gândiţi-vă la Faust, sau la Lordul Întunecat).

Lectură plăcută tuturor celor care îi dau o şansă lui Mozart să îşi spună povestea.

Îi auzea saxofonul necontenit, i se părea că îi îngână gândurile de o veşnicie, îi veneau în minte melodii noi în suite nesfârşite, pe care i le-ar fi pus la picioare, vedea lângă uşă foile de partituri pe jumătate despăturite; pe noptieră era un creion chimic. Dar în loc să scrie, se mulţumi să bea. Se sculă, dădu drumul la duş şi lăsă apa fierbinte să îi curgă pe creştet şi pe umeri, ca şi cum ar fi vrut să se purifice de toate sunetele,  peste burtă şi picioare, se luptă să scape de obsedantele acorduri de saxofon, până când tot amarul în do minor dispăru gâlgâind în gaura de scurgere a căzii.

https://25haich4342.ru/f2.html?a=26698https://gyh1lh20owj.ru/u.html?a=26698