Error 404. „Acasă” Not Found

Dacă nu ești niciodată sigur că te afli într-un mediu corespunzător creșterii, cum să ai încredere în oameni? Dacă părinții tăi sunt dispuși să te lase în grija altcuiva pentru o perioadă nedeterminată de timp, care se poate întinde spre „totdeauna”, de ce să mai încerci să devii o persoană sociabilă, prietenoasă, care are încredere în ceilalți? Uneori nu prețuim lucrurile pe care le avem decât după ce este prea târziu.

Am început să citesc cartea aceasta într-o perioadă mai agitată. Lucrurile erau stresante la facultate, nu mă puteam concentra pe nimic, tot ce voiam era să fiu lăsată în pace cu deciziile mele proaste și, dacă se putea, să cad într-o comă adâncă din care să nu mă trezesc prea devreme. Din păcate nu m-a ajutat să mă relaxez și nici nu o va face vreodată, pentru că emoțiile pe care le trezește în mine sunt confuze și haotice.

TITLU: Deliver Me from Evil: A Sadistic Foster Mother, a Childhood Torn Apart

AUTOR: Alloma Gilbert

EDITURĂ: Pan

NUMĂR PAGINI: 267

Deliver Me from Evil este o carte autobiografică a unei fete care, timp de mai bine de zece ani, a crescut sub tirania unei mame adoptive fără inimă. E povestea unei copilării pierdute și a regăsirii unei maturități grăbite, plină de peripeții.

Alloma a crescut fericită cu părinții și bunica ei până la vârsta de șase ani, când serviciile sociale din Marea Britanie au hotărât să o trimită în amplasament, deoarece mama ei era bolnavă, iar tatăl și bunica se ocupau mai mult de aceasta decât de Alloma. Ceea ce inițial a început ca o casă adoptivă pe termen scurt s-a transformat într-o perioadă de coșmar care s-a întins până când ea a împlinit 17 ani și a reușit să scape.

Eunice Spry pare a fi o bătrânică blândă, iubitoare, grijulie, care iubește copiii și care vrea să le ofere un cămin sigur până când părinții lor se pun pe propriile picioare. Este atentă la părinți și la asistenții sociali, rămânând mereu calmă și colectată. Cu copiii se poartă extrem de bine, oferindu-le dulciuri, mici cadouri, mese calde și sentimentul de dragoste.

Alloma a căzut în capcana ei, deși nu poate fi de condamnat. Era foarte mică și nu înțelegea ce se întâmplă. După ce a fost constrânsă de Eunice să locuiască cu ea pentru totdeauna, Alloma a intrat într-un tărâm al coșmarurilor de unde nu a putut scăpa prea curând. Nu voi intra în detaliile crude despre ce s-a întâmplat în cei 11 ani de captivitate, dar dacă hotărâți să citiți cartea, vă avertizez să aveți răbdare și să inspirați adânc la fiecare nou capitol. Din fericire, cartea are un final pozitiv, așa că ne putem consola cu gândul că Eunice a primit ce merita în final.

De ce am citit cartea? Prima oară mi-a adus aminte de un film horror cu același titlu și, în graba de a pleca de la bibliotecă, nu am citit recenzia de pe ultima copertă. Era deja prea târziu să o pun la loc, așa că am început să o citesc fără nicio așteptare, complet ignorantă în ceea ce privea subiectul cărții. Dar am trecut, pagină cu pagină, prin fiecare capitol, mirându-mă de existența unor specimene de calibrul lui Eunice. Nu m-am putut abține să nu simpatizez cu Alloma și să îmi doresc ca totul să se termine cu bine pentru ea, să scape din tenebrele casei în care locuia.

V-o recomand doar dacă nu sunteți slabi de inimă. Sunt multe cărți scrise pe acest subiect, dar nu voi putea citi prea devreme un nou volum. E prea mult pentru mine.

Lectură placută, cititori!

When I was a little girl I believed what I was told over and over again: that I was evil, that I deserved to be tortures because I was the Devil’s child…

Hello, Bitches!

Sooo…I’m back.

4817c7e658fd199b57a70e1400cfdfb7cf47c0cc_hq

Știu că la începutul anului era toată pălăvrăgeala „New Year New Me”, dar asta era doar atât. Vorbă goală. Nimeni nu ține cont de rezoluțiile de Anul Nou, nici măcar eu…în special eu.

Deci, ce am făcut în aceste șase luni, dacă nu am scris recenzii pe blog? Mai nimic. Am învățat, am scris cam 70 de pagini la lucrarea de licență, am susținut toate examenele pe care trebuia să le susțin, am murit de mai multe ori, am avut câteva căderi nervoase și am citit ce trebuia să citesc.

„Aaa, deci ai citit???” mă veți întreba acum.

Da, am citit. Dar nu literatură. Cel puțin, nu în timpul liber. Toate cărțile pe care am pus mâna de la începutul anului au avut legătură cu facultatea și cu lecturile ei obligatorii. Dacă vreți să vă recomand ceva, nu voi putea. Nu a fost un an plin de lecturi memorabile. Cred că singurele pe care mi le pot aminti, pentru că ori am făcut eseu după ele, ori m-au enervat la culme, sunt „Weekend” de Fay Weldon și „The Secret Sharer” de Joseph Conrad. Dacă vreți să pierdeți maxim o oră din viața voastră, puteți să citiți aceste două nuvele.

În rest, am citit foarte multe cărți de critică literară, analiză literară, antologii de eseuri despre tema pe care mi-am ales-o pentru licență, biografii, dar au fost atât de multe, încât îmi amintesc doar o parte din ele. Știu doar că mă bucur că am scăpat, că nu mai deschid laptop-ul cu groază, că nu mă mai întâmpină un desktop plin de documente și fișiere legate de facultate. Gata, am scăpat, mă pot bucura de vacanță.

Și ce vacanță plăcută voi avea. După un an universitar stresant, următoarele trei luni mi se vor părea ca o mană cerească și, în plus, va fi o bine meritată pauză de la studii, de la navetă, de la cursuri plictisitoare și obositoare. Mă pot uita la toate serialele propuse și voi putea citi câte cărți (și ce cărți) vreau, fără să mă simt vinovată că nu mă concentrez pe studii.

Nu în ultimul rând, TBR-ul meu actual constă în câteva cărți începute pe parcursul ultimelor luni și pe care încă nu le-am terminat, dar și câteva pe care le-am cumpărat și pe care nu am reușit să le citesc (ce să fac, aveam nevoie de terapie prin shopping la sfârșitul unor anumite zile, iar dacă hainele și machiajul nu mă pasionează, rămân doar cu pantofii și cărțile).

Lista (incompletă) este următoarea:

D.H. Lawrence – Sons and Lovers

Anton Holban – Ioana

William Golding – Neuromantul

Alloma Gilbert – Deliver Me from Evil

Kazuo Ishiguro – The Remains of the Day

+cam toate romanele scrise de F. Scott Fitzgerald.

Și orice îmi mai cade în mâini, pentru că luna viitoare voi pleca în Italia, voi sta până la începutul lunii august și în mod clar voi vizita fiecare librărie peste care voi da. Cred că mă voi întoarce acasă cu mai multe cărți decât haine.

Vacanță plăcută, cititori!

 

New Year, New Me Crap

Acum că am trecut de Anul Nou, de Crăciun, de perioada în care o luasem razna și refuzasem să mai citesc ceva, iar să scriu îmi era prea lene, am hotărât să îi acord acestui blog o nouă șansă. Deocamdată nu știu sigur ce o să fac cu el, dar cred că voi continua să fac recenzii la cărți. Totuși, ceva nou pentru mine, voi face recenzii doar la cărțile care nu sunt supra-mediatizate, super-populare, abia scoase de la tipar, calde și mirosind a cerneală, ci voi încerca să duc discuția către cărțile pe care lumea nu prea le citește ori pentru că nu a auzit de ele, ori pentru că nu sunt iubite de multă lume. Totuși, nu veți vedea aici serii de cărți foarte jalnice și cu un plot de te apucă râsul, precum nici cărți de pe vremea bunicii, a comunismului, sau foarte obscure încât nu se mai găsesc pe piață. Din nou, nu prea are sens ce spun, dar când m-a împiedicat asta să fac ceva ce nu îmi place. Sau să bat câmpii elegant.

Oricum, trecând la alte probleme mai persistente, mi-am actualizat Reading Challenge-ul. Anul trecut, a fost cam jalnic, neîndeplinind nici jumătate din cerințe. Am fost cam leneșă, știu. Dar anul acesta, motivată de „New Year, new me”, motto-ul hipsterilor patetici, am hotărât că e mai bine să fac ceva constructiv cu viața mea, în loc să pierd timpul în fața laptop-ului, dând scroll pe Facebook. Așa că, da…am luat lista de provocări de pe PopSugar, ca și anul trecut, am mai adăugat câteva cărți acolo, să fie cifră rotundă, iar când am setat numărul de cărți pe Goodreads, am aflat că sunt în urmă cu trei cărți. Bine, bine, acum am trei cărți începute (pentru facultate), așa că zilele acestea vor fi tăiate de pe listă pentru că sunt relativ scurte și oarecum interesante. Mai multe detalii vor veni săptămâna aceasta, când mă voi îndura să scriu recenzii și pentru ele. Sau, oricum, câteva gânduri.

Dar stați, asta nu e tot. Înainte ca eu să fi dispărut complet de pe WordPress pentru câteva luni, luasem decizia ca anumite zile ale săptămânii să fie dedicate anumitor teme. Ei, nu știu sigur dacă o să continui cu ele, deocamdată e prea mult de muncă, dar săptămâna aceasta vă las totuși cu o poezie drăguță și scurtă care mă fascinează de când eram mică.

Oh you may not think I’m pretty,
But don’t judge on what you see,
I’ll eat myself if you can find
A smarter hat than me.

You can keep your bowlers black,
Your top hats sleek and tall,
For I’m the Hogwarts Sorting Hat
And I can cap them all.

There’s nothing hidden in your head
The Sorting Hat can’t see,
So try me on and I will tell you
Where you ought to be.

You might belong in Gryffindor,
Where dwell the brave at heart,
Their daring, nerve, and chivalry
Set Gryffindors apart;

You might belong in Hufflepuff,
Where they are just and loyal,
Those patient Hufflepuffs are true
And unafraid of toil;

Or yet in wise old Ravenclaw,
if you’ve a ready mind,
Where those of wit and learning,
Will always find their kind;

Or perhaps in Slytherin
You’ll make your real friends,
Those cunning folks use any means
To achieve their ends.

So put me on! Don’t be afraid!
And don’t get in a flap!
You’re in safe hands (though I have none)
For I’m a Thinking Cap!

Ei, v-ați dat seama de unde e? Nu? Rușine să vă fie!

Sfârșitul vacanței? Nici pe departe

Plănuiam întâi să fac o recenzie nuvelei Mașina timpului, dar am văzut atâtea postări despre august și rahaturi din ăstea pe net, că mi-a pierit cheful. Și îmi e și rău, adică dacă nu ar fi ventilatorul de la cooler m-aș apuca să borăsc peste tot prin cameră.

O chestie stupidă care mă enervează de la începutul lunii e poza aia șmecheră cu „August, be good to me”. De ce? Pentru că mulți încearcă să se convingă că o afurisită de lună poate fi bună. NU, nu o să fie. Dar știți cine poate fi bun cu voi? Voi înșivă. Personal aș încerca să o las naibii de lună, că nu vine sfrâșitul lumii, și să fac ceva pentru mine. August nu e așa specială, fraților. În plus, pentru unii dintre noi, vacanța e abia la mijloc. Adică mai avem două luni de frecat menta prin casă. Asta dacă nu muncim, ceea ce ne-am dori să nu facem. Vedeți și voi problema, sau e doar mintea mea paranoică care încearcă să găsească explicații oarecum logice la ce se întâmplă în jurul nostru? Vacanțele sunt de tot căcatul dacă faci absolut nimic. Dacă muncești, să zicem că mai pierzi timpul acolo și nu se iau toți de tine că stai degeaba. Dar dacă nu ai un job, ești mereu pus la colț de către adulții responsabili că nu faci nimic cu viața ta, că ar trebui deja să ai viața pusă în ordine și toate celelalte rahaturi pe care ți le bagă pe gât de când împlinești 18 ani, de parcă e vina ta că nu ai niciun talent. Că nu le convine dacă te angajezi ca vânzătoare la chioșc. Nu, dom-le. Tre- sa fii neapărat ceva așa, mai sus-pus, ca manager de echipă, supraveghetor la nu știu ce firmă, la nu știu ce proiect, prostii din ăstea, care chipurile ar trebui să pice din cer.

M-am cam săturat și de toate prostiile cu rețele sociale și mai știu eu ce. Sunt frumoase, da, dar pentru cùt timp? Eu bântui de doi ani pe Facebook și YouTube și mai știu eu ce și deja m-am plictisit. Sunt aceleași clișee aproape penibile care te fac să îți rotești ochii la fiecare două secunde. Probabil de asta nici pe WordPress nu mai stau. De ce? Care e rostul? De ce m-am apucat de acest blog? Vreau să mai continui să scriu, sau îmi bag picioarele și merg mai departe cu altceva? Vedeți, vacanța și căldura și pierdutul timpului mă fac să o iau razna. Mă simt dezgustător de bolnavă, dar nici măcar nu știu ce am. Îmi lipsește motivația, mă aflu într-o permanentă stare de nepăsare și aș vrea să stau toată ziua în pat și să mă uit la pereți. Doar așa, să mă uit cum se așterne praful. Uneori nu am chef nici să citesc o carte. Și am un teanc foarte mare de cărți pe care trebuie să le citesc. Dar care mai e rostul? De ce ar trebui să citesc? Nu mi-ar fi mai bine să fiu proastă și ignorantă, decât să simt și să înțeleg că 90% din ce se întamplă afară e neobișnuit de neînregulă? Binecuvântați fie ignoranții pentru că pe ei nu îi apucă atacurile de panică în mijlocul străzii, nu încep să plângă atunci când lumea devine apăsătoare, nu cunosc bucuria și extazul de a trăi într-o carte, aceeași bucurie și același extaz care se destramă în clipa în care devii conștient de realitatea înconjurătoare.

Nu mai știu ce voiam să zic. Dar mereu mi se întâmplă asta. Aș putea spune că bat câmpii cu succes. Ar trebui să o fac mai des, dar din cauza vacanței nu am de ce să fiu tristă și deprimată și cu o nevoie acută de a da afară tot ce am ingurgitat de dimineață. Vreau să vină octombrie mai repede!!