Error 404. „Acasă” Not Found

Dacă nu ești niciodată sigur că te afli într-un mediu corespunzător creșterii, cum să ai încredere în oameni? Dacă părinții tăi sunt dispuși să te lase în grija altcuiva pentru o perioadă nedeterminată de timp, care se poate întinde spre „totdeauna”, de ce să mai încerci să devii o persoană sociabilă, prietenoasă, care are încredere în ceilalți? Uneori nu prețuim lucrurile pe care le avem decât după ce este prea târziu.

Am început să citesc cartea aceasta într-o perioadă mai agitată. Lucrurile erau stresante la facultate, nu mă puteam concentra pe nimic, tot ce voiam era să fiu lăsată în pace cu deciziile mele proaste și, dacă se putea, să cad într-o comă adâncă din care să nu mă trezesc prea devreme. Din păcate nu m-a ajutat să mă relaxez și nici nu o va face vreodată, pentru că emoțiile pe care le trezește în mine sunt confuze și haotice.

TITLU: Deliver Me from Evil: A Sadistic Foster Mother, a Childhood Torn Apart

AUTOR: Alloma Gilbert

EDITURĂ: Pan

NUMĂR PAGINI: 267

Deliver Me from Evil este o carte autobiografică a unei fete care, timp de mai bine de zece ani, a crescut sub tirania unei mame adoptive fără inimă. E povestea unei copilării pierdute și a regăsirii unei maturități grăbite, plină de peripeții.

Alloma a crescut fericită cu părinții și bunica ei până la vârsta de șase ani, când serviciile sociale din Marea Britanie au hotărât să o trimită în amplasament, deoarece mama ei era bolnavă, iar tatăl și bunica se ocupau mai mult de aceasta decât de Alloma. Ceea ce inițial a început ca o casă adoptivă pe termen scurt s-a transformat într-o perioadă de coșmar care s-a întins până când ea a împlinit 17 ani și a reușit să scape.

Eunice Spry pare a fi o bătrânică blândă, iubitoare, grijulie, care iubește copiii și care vrea să le ofere un cămin sigur până când părinții lor se pun pe propriile picioare. Este atentă la părinți și la asistenții sociali, rămânând mereu calmă și colectată. Cu copiii se poartă extrem de bine, oferindu-le dulciuri, mici cadouri, mese calde și sentimentul de dragoste.

Alloma a căzut în capcana ei, deși nu poate fi de condamnat. Era foarte mică și nu înțelegea ce se întâmplă. După ce a fost constrânsă de Eunice să locuiască cu ea pentru totdeauna, Alloma a intrat într-un tărâm al coșmarurilor de unde nu a putut scăpa prea curând. Nu voi intra în detaliile crude despre ce s-a întâmplat în cei 11 ani de captivitate, dar dacă hotărâți să citiți cartea, vă avertizez să aveți răbdare și să inspirați adânc la fiecare nou capitol. Din fericire, cartea are un final pozitiv, așa că ne putem consola cu gândul că Eunice a primit ce merita în final.

De ce am citit cartea? Prima oară mi-a adus aminte de un film horror cu același titlu și, în graba de a pleca de la bibliotecă, nu am citit recenzia de pe ultima copertă. Era deja prea târziu să o pun la loc, așa că am început să o citesc fără nicio așteptare, complet ignorantă în ceea ce privea subiectul cărții. Dar am trecut, pagină cu pagină, prin fiecare capitol, mirându-mă de existența unor specimene de calibrul lui Eunice. Nu m-am putut abține să nu simpatizez cu Alloma și să îmi doresc ca totul să se termine cu bine pentru ea, să scape din tenebrele casei în care locuia.

V-o recomand doar dacă nu sunteți slabi de inimă. Sunt multe cărți scrise pe acest subiect, dar nu voi putea citi prea devreme un nou volum. E prea mult pentru mine.

Lectură placută, cititori!

When I was a little girl I believed what I was told over and over again: that I was evil, that I deserved to be tortures because I was the Devil’s child…

Singurătatea zilelor ploioase

Astăzi s-a întâmplat evenimentul pe care l-am așteptat toată săptămâna. Pentru aproximativ o oră a plouat și a fost răcoare afară, iar acum e suportabil în cameră. Am ales să sărbătoresc această minune printr-o poezie care sugerează singurătatea și unicitatea oamenilor. Poezia Alone aparține scriitorului american Edgar Allan Poe, scriitor recunoscut pentru povestirile sale misterioase și întunecate, precum și pentru poemul The Raven.

Alone

Edgar Allan Poe

FROM childhood’s hour I have not been

As others were; I have not seen

As others saw; I could not bring

My passions from a common spring.

From the same source I have not taken

My sorrow; I could not awaken

My heart to joy at the same tone;

And all I loved, I loved alone.

Then – in my childhood, in the dawn

Of a most stormy life – was drawn

From every depth of good and ill

The mystery which binds me still:

From the torrent, or the fountain,

From the red cliff of the mountain,

From the sun that round me rolls

In its autumn tint of gold,

From the lightning in the sky

As it passed me flying by,

From the thunder and the storm,

And the cloud that took the form

(When the rest of Heaven was blue)

Of a demon in my view.

Poetry Friday

OMG, dacă această nouă tradiție va trece de trei postări, atunci va rămâne pe vecie aici. În orice caz, poezia săptămânii este scrisă de un romantic al sfârșitului secolului XVII, Percy Bysshe Shelley.

Mutability

by P.B. Shelley

We are as clouds that veil the midnight moon;

How restlessly they speed, and gleam, and quiver;

Streaking the darkness radiantly! – yet soon

Night closes round, and they are lost forever.

Or like forgotten lyres, whose dissonant strings

Give various response to each varying blast,

To whose frail frame no second motion brings

One mood or modulation like the last.

We rest. – A dream has power to poison sleep;

We rise. – One wandering thought pollutes the day;

We feel, conceive or reason, laugh or weep;

Embrace found woe, or cast our cares away.

It is the same! – For, be it joy or sorrow,

The path of its departure still is free.

Man’s yesterday may ne’er be like his morrow;

Nought may endure but Mutability.

Desolation

Stop it, stop it, stop it!

You are wrong, you don’t even exist. You just want me to be sickened by my own thoughts. You only care about yourself, even though you’ve been pretending you are my friend for so many years. You are still a part of me, but it hurts so bad that I want out. I want to stop feeling, to stop being hurt. You are the only way of doing that, but you are killing me. You are killing yourself. Please don’t die, please stay with me a while longer. Keep me alive so I can continue feeling, so I can continue torturing myself. You said that I was broken, that nobody could heal me. But where does that leave you? When I bleed, you bleed, and if you hurt me, you will suffer too. Don’t you get it? You are no bigger than me. Your attempts of feeling powerful are just as real as that piece of shit you like talking about. They stink and nobody likes them. So stay with me. Be still as I change myself. You will only gain things from this situation. And another thing, my cage is the most majestic thing I’ve seen so far. You know why? Because you are here with me. Forever!