Respectuos salvează ziua

Voi începe acest articol într-un mod aproape clișeic, adică voi ura bun-venit noii săptămâni, sperând ca întotdeauna că va fi la fel de neproductivă ca cea care a trecut. Glumesc, nu stau chiar toată ziua degeaba, mai am și momente când trebăluiesc în casă, sau mă plimb prin oraș, sau prin casă, vizitând frigiderul și holbându-mă minute prețioase la ce se află înăuntrul lui.

Oricum, acum că Read-a-Thon-ul s-a terminat, voi reveni la vechile obiceiuri și voi posta aproape în fiecare zi. Aproape în fiecare zi, deoarece exceptând ChallengeMonday, TOP5Wednesday și PoetryFriday, nu știu cât timp îmi ia să termin cărțile pe care le încep și la cât timp voi putea posta recenziile lor. Dar deocamdată totul merge realtiv bine.

Săptămâna aceasta am zis să schimb puțin regulile, așa că nu voi face un book tag, sau un R.I.P. It or SHIP It cum am făcut până acum, ci îmi voi exersa puterile creative în ceea ce privește un joc pe care l-am inventat cu această ocazie. Maica Mare a Regulilor spune că jocul constă în alegerea unui dicționar, oricare vă vine la îndemână (poate fi și în altă limbă) și să îl deschideți la o pagină oarecare, iar primul cuvânt care vă apare pe foaie va fi prietenul vostru forever and never. Sau până citiți următorul lucru pe care trebuie să îl faceți, adică să scrieți o poveste despre acel cuvânt. Cândiți-vă că respectivul cuvânt, peste care v-ați aruncat privirea este o persoană, un personaj din povestea voastră. Dându-i caracteristici umane, trebuie să îl plasați într-o situație tragică, sau comică, sau de dragoste, orice vă trece prin cap și să scrieți despre asta. Știu că sună puțin a clasa a III-a, dar e o modalitate bună să vă mai exersați talentul scriicesc. Și nu am spus că trebuie să fie o poveste clișeică (clișeu?? am folosit a doua oară acest cuvânt în articol… weird) și plină de lucruri tipice. Din punctul meu de vedere puteți filosofa pe subiectul enormității universului dacă vă place subiectul.

Da, să nu mai batem câmpii. Cuvântul peste care am dat în DEX este “respectuos”. So here is my story.


Era o zi normală de toamnă. Norii erau pe cer, ciorile croncăneau undeva în depărtare, un fierăstrău se auzea de la capul patului…stai, ce?? Un fierăstrău?

Uitându-mă mai bine, nu am putut să nu observ chingile cu care eram țintuit de pat, iar călușul confecționat dintr-o cârpă murdară, care probabil nu a mai fost spălată de mult, mult timp, îmi bloca orice zgomot pe care l-aș fi putut face. Stați puțin…de când și până când e asta normal? Voi vă auziți? AJUTOOOR!!! Sunt blocat de pat, iar la numai câțiva pași depărtare de mine se află un pervers cu evidente probleme majore de cap. Cum am ajuns aici, acum, mă depășește. Cred că ar trebui să sărim puțin în timp, în urmă cu 72 de ore…

Zilele orașului nici că nu puteau fi mai nesuferite. Oriunde te întorceai pe stradă te întâlneai cu toți vecinii pe care i-ai ignorat pe parcursul anului, dar care acum erau prietenoși din cale afară și împărțeau berea cu tine, chiar dacă era printre cele mai scumpe băuturi din oraș. Sau chiar din țară, dacă încercai să compari prețurile de aici cu cele de peste ocean. Se părea că toți se întreceau în a fi cei mai ospitalieri, cei mai calmi, mai sfătuitori, și nici măcar nu era crăciunul. Nu că cealaltă sărbătoare ar fi fost mai importantă, nu față de Deliciul Marelui Bici, ziua care sărbătorea viața și ectivitatea Mai Marelui Întemeietor al orașului HooverB04R7.

Dar să vă spun câte ceva despre minunatul meu oraș. În acest oraș, crima era inexistentă. De fapt, oamenii nici nu știau ce înseamnă acest cuvânt. Majoritatea credeau că “a comite o crimă” însemna să întârzii la a-ți lua felinele de la școală. Numele erau comune pentru anul 5000 după Explozia Solară, iar eu făceam parte din familia Binevoitoare. Numele meu e Respectuos Binevoitoare, sunt o felină aflată în al cincisprezecelea an, iar viața mea nu putea fi mai normală de atât. Cu excepția zilei de Deliciu al Marelui Bici, la care luasem parte recalcitrant, împins de la spate de către prietenii mei Antagonist și Anarhie, gemenii tremurici de peste stradă.

Deliciul Marelui Bici și-a deschis festivitățile cu o predică adusă neajunsurilor societății, dar care pot fi depășite doar dacă muncim toți pentru bunăstarea patriei noastre. Apoi lumea a participat la diverse concursuri de înot, bătălii cu aligatorii, curse cu papagali, iar spre seară numeroase standuri au împânzit străzile pline de oameni voioși. Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât oamenii deveneau mai beți, iar felinele asemenea mie se strecurau în spatele caselor pentru a bea și ei câte o bere, furată de pe nu știu unde. La ora 40:95, cu câteva minute înainte de miezul nopții, veselia festivalului a fost întreruptă de un țipăt ascuțit, înfricoșător. Era ceva în acel zgomot care îți ridica părul de pe mâini. În curând, o Cioară Oficială a apărut în mijlocul festivalului și a risipit cetățenii înainte de a ne da seama ce s-a întâmplat. Cu toții am mers înapoi acasă, dar nimeni nu putea să scape de sentimentul că ceva nefast s-a abătut asupra noastră. Mulți puneau asta pe seama faptului că strigătul inuman, venit de nicăieri, a trezit spaima orașului care nu mai auzise așa zgomote decât în poveștile de speriat felinele. Mulți încercau să se amăgească, spunându-și lor, și oricui stătea să îi asculte, că doar imaginația noastră, alimentată de prea multă bere, a fost de vină pentru orice sperietură și teamă pe care le-am fi putut avea. Mai mult ca sigur nu s-a întâmplat nimic rău, mai ales într-un oraș pașnic și liniștit ca HooverB04R7. Dar când o Cioară Oficială întrerupe festivitățile zilelor orașului pentru ceea ce pare un nevinovat zgomot provocat probabil ca o glumă, e cam greu să nu devii cinic și paranoic. Iar aceste cuvinte nu ar trebui să existe în vocabularul editat perfect de către Mai Marele Întemeietor al oricărui cetățean din orașul meu.


Am hotărât să mă opresc aici cu povestea și să o termin săptămâna viitoare din două motive: 1) laptopul meu încă merge foarte lent, iar după 500 de cuvinte scrise aici îi ia foarte mult să editeze articolul, iar 2)suspansul, dragilor.

Sooo, dacă v-a plăcut povestea e bine, dacă nu atunci sunteți bineveniți să citiți altceva. Promit că nu mă supăr.

 au revoir

Desolation

Stop it, stop it, stop it!

You are wrong, you don’t even exist. You just want me to be sickened by my own thoughts. You only care about yourself, even though you’ve been pretending you are my friend for so many years. You are still a part of me, but it hurts so bad that I want out. I want to stop feeling, to stop being hurt. You are the only way of doing that, but you are killing me. You are killing yourself. Please don’t die, please stay with me a while longer. Keep me alive so I can continue feeling, so I can continue torturing myself. You said that I was broken, that nobody could heal me. But where does that leave you? When I bleed, you bleed, and if you hurt me, you will suffer too. Don’t you get it? You are no bigger than me. Your attempts of feeling powerful are just as real as that piece of shit you like talking about. They stink and nobody likes them. So stay with me. Be still as I change myself. You will only gain things from this situation. And another thing, my cage is the most majestic thing I’ve seen so far. You know why? Because you are here with me. Forever!

Depraved

Stop lying to yourself! You are broken. You have been broken since the first time you breathed in the sickening air that this world has to offer. A million pieces of you were scattered on the floor, because that’s where you belong. And there was no one that could put you back. It’s such a funny story, the way you keep telling yourself that everything’s fine. That’s the problem with those big dreamers. They are so fucked up in their own world, that they don’t see the pile of shit they’re about to step on. And this is going to happen to you too. Actually, it has already happened. And you can’t do anything about it.

Maybe this isn’t the right place for you, after all. It’s worse than a cage, but it’s more comfortable than a prison. It’s your own mind that sets these high objectives, and then fails accomplish them. You fucking rush into things, and that drives everyone insane, except you. Because you are too conceited and shallow, so you pretend that everything’s fine over and over again. Somebody should put a gun against your head and fire until every piece of your mind has been splattered on the floor. Let the germs eat you all, like you deserve. It’s not a fantasy what I’m picturing right now, it’s just your dream exploding in your face. It’s gruesome, and bloody, and awesome at the same time.

And as I sit on my throne, I enjoy every bit of your anguished screams…

Spring, spring, spring

Primăvara… noi începuturi, căldură, soare, renaștere.

Oamenii ar trebui să caute primăvara, de ce și-ar dori să caute altceva? De ce ar putea să își dorească altceva? Chiar și  zilele furtunoase sunt scurte și sunt imediat urmate de căldură, soare și fericire. Mai degrabă aș alerga după primăvară decât după altceva, excepție făcând doar cele mai arzătoare și mai ascunse dorințe. Being a doctor, getting my family to get along, and so on and so forth. În rest primavară: cu ploi, flori, frunze, furtuni, tunete și fulgere, soare și boboci și pui de animale. Și cunoștințe… să știu orice despre orice cât încă sunt tânără, să nu îmi ia o viață întreagă să adun tot ce vreau să știu, tot ce vreau să transmit, să las mai departe generațiilor viitoare.

Și totuși nu multe persoane își doresc primavăra. Mulți vor faimă, bani, putere. Nimănui nu îi mai pasă de pace, cunoaștere, iubire și liniște.

Ce e și mai grav este că nimeni nu pare să realizeze faptul că faima, banii și puterea nu îi salvează de depresii, singurătate și incertitudini. Nu le pasă. Nu le pasă că familia se depărtează, că prietenii sunt falși și profitori, că duc o viață superficială, cu dimineți pline și nopți goale…inimi de fum și corpuri de plastic.

Am ajuns să trăim într-o societate în care disciplina trebuie să fie programată și respectul oferit fără întrebări, fără prea multe dureri de cap. Oamenii cred că respectul trebuie oferit pe tavă fără prea multe discuții: „sunt bătrân, trebuie să mă respecți; am o slujbă mai bine plătită sau superioară altcuiva, trebuie să mă respecți; nu contează cât de mojic, cât de nesimțit și idiot sunt, banii și vârsta sunt singurele motive pentru respect.”

Oricine încearcă să fie propria persoană, să gândească singur, să aprecieze modul de a răspunde după comportamentul acestei persoane, nu după vârsta sau după situația materială este stigmatizat.

E o societate de automatizare, de creiere spălate și de tipizare. Suntem de mici învățați că averea, puterea și frumusețea sunt bune, iar individualitatea, gândirea proprie și personalitatea sunt rele și ar trebui eliminate, condamnate sau ascunse foarte foarte foarte adânc în interiorul nostru.

Suntem defecți și ne condamnăm singuri!