Comploturi politice și război pentru supraviețuire| Recenzie carte

Titlu: Dune

Autor: Frank Herbert

Editură: Nemira

Număr pagini: 318

An apariție / ediție: 1965 / 1993

Am început recent să citesc seria Dune și, deși nu vreau să recunosc, mi-a luat mai mult decât mă așteptam să termin primul volum. Pentru cât de puține pagini are, am stat prea mult timp fără să o ridic de pe noptieră. La început m-am simțit oarecum vinovată, dar mi-am dat seama că între temele pentru facultate, treaba pe care am făcut-o prin casă și ce alte lucruri mai aveam de făcut, chiar nu a fost necesar să mă dedic 100% cărții. Am citit-o într-un ritm lent, dar așa am reținut mai multe.

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu universul Dune, această carte aparține genului science-fiction. Pentru amatori, clasă în care mă încadrez și eu, e destul de ușor de înțeles tot ce se întâmplă, personajele sunt realist conturate și poți să te identifici cu ele foarte repede, începi să încurajezi sau să urăști anumite personaje și are și propriul limbaj creat, dar care este explicat într-o oarecare măsură fie de autor, fie de celelalte personaje.

Acțiunea romanului se centrează pe familia Atreides, formată din Ducele Leto, cocubina sa, Doamna Jessica și fiul acestora, Paul. Ei sunt mutați de pe planeta peste care domneau, Caladan, pe planeta Arrakis, sau Dune. În timp ce prima este o oază de liniște, răcoare și unde se găsește apă din belșug, Arrakis este complet opusă, fiind aridă și deșertică. Oamenii de pe Dune își recilează propria apă din corp pentru că e foarte prețioasă, iar din acest motiv cei care mor sunt într-un fel secătuiți de apa din mușchi și carne, iar aceasta este vândută celorlalți. Cum ziceam, apa este foarte foarte prețioasă, pentru că pe planeta Arrakis singurele furtuni sunt cele de nisip.

O altă monedă de schimb pe Dune este mirodenia. Această mirodenie e ca un fel de drog, iar cei care o folosesc nu mai pot părăsi planeta, deoarece sunt dependenți de ea. Un nume pentru aceasă mirodenie este melanj si are gust de scorțișoară. Ducele și oamenii săi controlează comerțul cu mirodenie pe aceasă nouă planetă în numele împăratului Padișah. Dar încă din primele foi cititorul află despre o trădare la cel mai înalt nivel, precum și de o profeție în centrul căreia se află Paul.

Mama lui Paul, Jessica, este o vrăjitoare Bene Gesserit, ceea ce o face foarte puternică, determinată, loială și plină de resurse. În ceea ce o privește pe ea, taberele sunt împărțite în două: o parte o condamnă pentru faptul că e vrăjitoare și o văd doar ca pe o manipulatoare care îi poate controla pe oameni (da, chiar poate face asta), iar cealaltă parte își pune încrederea în cunoștințele sale superioare și în puterea ei. Jessica l-a instruit pe fiul său în artele în care a fost și ea instruită (control asupra propriilor mișcări, control asupra celorlalți folosindu-se de Voce, înregistrarea tuturor detaliilor din jur și multe altele), chiar dacă acestea trebuiau transmise doar dacă Jessica avea o fică. Astfel, ea îl transformă pe Paul într-o armă puternică, un viitor conducător care va salva Arrakisul de la pieire, în salvatorul pe care toți de pe Arrakis îl numesc Kwisatz Haderach (o făptură care face parte și din ramura Bene Gesserit și din ramura mentaților, reprezentanții masculini ai vrăjitoarelor și care poate vedea viitorul).

Familiile importante din această carte, pe lângă Atreides, sunt Harkoneen (perfizi, lacomi, ucigași cu sânge rece), tribul Fremenilor (sălbatici, oamenii deșertului făcuți să supraviețuiască în orice condiții, foarte buni luptători, aproape indestructibili și loiali celor care au câștigat această onoare), familia Corrino (din care face parte familia imperială) și traficanții de mirodenie (ambițioși; lumea nu e atentă la acțiunile lor, din aceasă cauză se infiltrează peste tot). Deasupra tuturor e Ghilda Spațială, o organizație care controlează tot și care are spioni chiar și în casa regală, iar singurii de care se tem toți de pe planeta aridă Dune sunt viermii de nisip, niște monștri de 400 de metri lungime, sau mai mult, și care domină deșertul, făcând victime atunci când cineva nu e atent și le atrage atenția disturbând liniștea dunelor.

Romanul oferă două planuri cu informații. Pe lângă povestea propriu-zisă, fiecare capitol are un fragment incipient scris din perspectiva Prințesei Irulan, care sunt extrase din jurnalul ei, din memoriile lui Paul „Muad’Dib” Atreides, din cărțile surorilor Bene Gesserit, făcând astfel legătura dintre prezentul și viitorul narațiunii. E o carte interesantă, combinând genul science-fiction cu fantasy, dar având și elemente politice, religioase, legate de sexualitate, inovații tehnologice, exploatând totodată relațiile inter-umane în contextul iminent al unei răscoale.

Așa cum mă așteptam, primul volum s-a încheiat brusc, lăsând suspendate multe întrebări: va reuși Paul să își controleze viziunile?, va fi considerată Doamna Jessica o trădătoare?, va reuși Baronul Harkoneen să stăpânească Arrakisul? Va trebui să citesc următorul volum ca să aflu tot ce se va întâmpla, evident!

When religion and politics travel in the same cart, the riders believe nothing can stand in their way. Their movements become headlong – faster and faster and faster. They put aside all thoughts of obstacles and forget the precipice does not show itself to the man in a blind rush until it’s too late. (Frank Herbert, Dune)