The Joy of Being a Romanian

Una dintre plăcerile de a studia literatura engleză la facultate e că ai opționale super dintre care să alegi. Semestrul care tocmai s-a terminat a venit cu o materie numită „Imagologie”. Nu voi intra în detalii pentru că nu veți înțelege mare lucru din explicațiile mele, însă dacă vreți să știți un lucru important despre acest curs e că s-a referit la operele unor autori englezi/irlandezi în care este prezentată scumpa noastră patrie. La început, singura carte recunoscută a fost „Dracula”, dar cum nu am fost printre primii care au avut șansa să aleagă din lista de lecturi ce să prezinte la seminar, am ajuns tocmai la capătul listei, la un autor de care nu auzisem până acum. Din păcate pentru mine și pentru ignoranța mea, autorul trăiește bine-mersi în București încă din ’97, este căsătorit cu o româncă pe nume Angela Nicoară și chiar a scris mai multe romane pe lângă cel citit de mine. Dar să revenim la chestiunea în discuție.

După cum ziceam, am avut ocazia să citesc și să răsfoiesc câteva dintre cărțile pentru acest curs, dar mă voi referi în cele ce urmează doar la două romane.

1)douazeci-de-ani-in-romania-1889–1911_1_fullsize

Titlu: Douăzeci de ani în România

Autor: Maude Rea Parkinson

Titlu original: Twenty Years in Roumania

Editură: Humanitas (Vintage)

Nr. pagini: 223

An apariție: 1921/2014(ediția tradusă pe care am citit-o)

Cred că am scris despre această carte și am menționat-o de cel puțin trei ori în ultima săptămână. Dar nu contează. Mi-a lăsat o impresie plăcută, așa că merită să fie menționată de câte ori este nevoie. Cred că nici nu mai e nevoie de a scrie rezumatul ei, e menționat deja în articolele precedente. Însă voi scrie o informație oarecum șocantă pe care am aflat-o de la profesoară: cartea a fost scrisă ca un fel de broșură în timpul primului Război Mondial pentru a atrage mai mulți aliați de partea Angliei. Așa că nici nu e de mirare că sunt foarte multe aspecte pozitive prezentate între foile ei, spre deosebire de cele negative.

Dacă un cititor nu are acest lucru în minte înainte de a începe lectura, romanul i s-ar părea o cronică superficială a vieții bucureștenilor din clasa înstărită a secolului XIX. Autoarea, deși doar o simplă învățătoare, are acces la clasele sus-puse din România, așadar își permite vizite la Sinaia, la operă, la diverse dineuri date în cinstea regelui Carol. E mai mult prezentată viața regalității din România, din nou ca metodă de propagandă a armatei române și a legăturilor de război dintre România și Anglia. Dar să trecem peste aceste mici detalii. M-am bucurat să aflu că sunt multe informații despre tradițiile românești, despre istorie, aspecte legate de portul popular, de sărbători, educație, politică etc., multe pe care nu le învățăm la orele de istorie, deci e de apreciat că vin din partea unei străine.

Printre rânduri sunt multe picanterii și bârfe legate de viața de la curte, de doamnele din societate, de prietenii autoarei care se pierd în România și despre diferențele dintre noi și ei. Pentru că e logic să existe diferențe enorme, mai ales că eram o națiune înapoiată încă de la începuturile timpurilor. Dar sunt și impresii autentice, dezbateri ale unor probleme de actualitate pentru anul în care a fost scrisă cartea și un semnal de alarmă pentru societatea actuală. Da, e scrisă într-un registru familiar, comic și ușor de digerat, dar problemele prezentate de autoare nu s-au schimbat în bine nici după o sută de ani de la timpul evenimentelor. Oare ce trebuie să facem ca să ne schimbăm mentalitatea și să ne schimbăm societatea?

2)res_30f77a7ac79b732dd315e0093cffc537_450x450_fodo

Titlu: Grand Bazar România, sau Călător străin updated

Autor: Myke Ormsby

Titlu original: Never Mind the Balkans, Here’s Romania

Editură: Compania

Număr pagini: 288

These stories are based on a fact. Spooky but true.

Așa începe faimoasa carte în care este criticată atitudinea românilor în anii următori revoluției. Grand bazar România este o colecție de 58 de povestiri, fiecare mai haioasă, mai tristă, mai crudă în realitatea pe care o prezintă decât anterioara. Cititorii se regăsesc ușor în ele fie din perspectiva românului care stagnează în mentalitatea preistorică și care se complace în starea de sărăcie spirituală, fie din perspectiva românului deschis la minte și care vrea să schimbe societatea în care trăiește.

Spre deosebire de cartea prezentată mai sus, Grand bazar România abundă în critici ironice și cu un substrat subtil de diferențiere. Sunt prezentate în proporție de 90% aspecte negative față de țara noastră. Dar să nu vă supărați pe autor, sau să credeți că e un filfizon pus pe șotii și care crede că Marea Britanie e cea mai bună. Așa cum spuneam mai sus, Mike Ormsby trăiește în România de foarte mulți ani și a ajuns să țină la această mică și necivilizată țară, cu toate calitățile ei ciudate și cu defectele care îi sar în ochi oricărui străin.

Poveștile sunt un amalgam de societăți care se luptă pentru supraviețuire. Există societatea taximetriștilor turbați care iau parte zilnic la măcelul traficului, societatea blocului de locuințe, aflată sub dictatură masculină în fruntea căreia se află Președintele Asociației Locatarilor, care se folosește de „democrație” doar atunci când trebuie să iasă din încurcătură, societatea oamenilor simpli, de la țară, care nu dau prea multă importanță evenimentelor mondene, societatea oamenilor ipocriți, autoproclamați iubitori de patrie, dar care o părăsesc atunci când găsesc un job bine plătit în străinătate, societatea rromilor stereotipici, care fură la colțul străzii și cerșesc în disperare și societatea oamenilor sănătoși la minte, cu care poți vorbi o săptămână întreagă fără să te plictisești.

Dacă faceți parte din acea minoritate de români cu simțul umorului, atunci această carte vă va bucura zilele ploioase de vară. E o carte pe care o puteți citi oriunde ați fi, fiindcă devine prietenul și confidentul vostru. Ambele cărți vă vor deschide ochii și vă vor face să vă puneți întrebări pertinente despre lumea înconjurătoare și despre direcția în care ne îndreptăm ca țară „europeană”.

(…)

On Tuesday Jack arrives and moves in, thrilled to bits.

„Nice one, Mike!” he says, handling me a bottle of something I won’t drink until the anti-freezer runs out.

A few days later, he invites me round to toast his new abode. We take the elevator that never jams, sharing it with a little old Romanian lady who wears a beige Burberry scarf.

Cradling a six-pack of beer, Jack turns towards me, with a puzzled expression.

„By the way, what does hide-a-fur-pea-shoe means?” he asks.

The old lady’s eyes swivel in her skull and she gives us a disapproving glance. I edge sideways to Jack and explain as best I can.

„It’s what parents say to a kid: Haide, fă pișu! It means Come on, do a pee! Why do you ask?”

Jack sucks his teeth, looks a bit concerned.

„Because late last night”, he explains, „My neighbour kept whispering it over and over, outside my door. So I looked through the peephole. He was walking up and down the corridor in his slippers, talking to a little dog on a lead.”

Mike Ormsby, Never Mind the Balkans, Here’s Romania, capitolul Haide, fă pișu!

Anunțuri

Mi se topește înghețata

Ok, titlul e cam în pană pus pentru că evident nu voi vorbi despre înghețată. Mai mult despre lista de lecturi TBR pe care mi-am planificat-o pentru luna Iunie. Sunt mai mult decât ocupată cu sesiunea de examene, sau așa ar trebui, dar procrastinez ca o doamnă și citesc beletristică în loc de cursuri.

*TITLU POMPOS PENTRU LISTA DE CĂRȚI TBR* :

a) Maude Rea Parkinson – Douăzeci de ani în România

Romanul acesta mi-a fost împrumutat de o colegă, așa că trebuie să i-o restitui până la sfârșitul sesiunii (undeva la mijlocul lui Iunie). E un jurnal de călătorie scris de o învățătoare provenită din Ulster și care predă în România în perioada 1889-1911. Are foarte multe detalii despre societatea românească, istorie, caracterizări făcute de autoare unor personaje importante din acea perioadă și altele. Am citit deja aproximativ jumătate din carte și deocamdată nu m-a plictisit așa de tare.

b) John Updike – Rabbit, Run și Rabbit Redux

Aceste două cărți sunt, de fapt, într-un singur volum publicat de editura Ballantine Books. Am împrumutat-o de la biblioteca județeană la începutul lunii ăsteia, dar până acum nu am reușit să citesc decât 100 și ceva de pagini din primul roman. Nu știu de ce îmi ia atât de mult timp. Limbajul e accesibil, chiar dacă e scris în engleză, acțiunea e interesantă, dar nu îi găsesc farmecul. Din ce am înțeles din prima parte, Rabbit, Run, personajul principal, Harry „Rabbit” Angstrom și-a părăsit soția, Janice, și copilul și acum locuiește cu o prostituată, Ruth. Cartea e plină de introspecții și de analiză făcută de personaj altor personaje și evenimente, precum și relatări ale trecutului, deci nu ar fi plictisitoare. Am mai citi o carte scrisă de John Updike, Vrăjitoarele din Eastwick, dar a mers la fel de greoi lectura. Poate că o vină o are mintea mea încă necoaptă, sau faptul că nu înțeleg pe deplin autorul…naiba știe! Important este că trebuie să o predau pe 6 Iunie, așa că am să îmi petrec următoarele nopți încercând să îi dau de capăt.

c) George Eliot – The Mill on the Floss

Dacă vă mai amintiți de articolul precedent, această carte era și pe lista aceea de cărți. Am început să o citesc deoarece trebuia să fac un eseu la literatură engleză despre ea, chiar citisem la momentul respectiv cam 10% din totalul cărții. Să știți că nu am progresat. Am pus-o pe raftul de cărți începute și neterminate și acum așteaptă liniștită momentul când o voi reciti. Am decis că luna Iunie e perfectă pentru a o termina de lecturat, deoarece am aflat mai multe lucruri interesante despre ea, ba chiar am realizat că semăn într-un fel cu personajul feminin principal, Maggie, atunci când am prezentat cartea la seminar.

d) Mark Helprin – Poveste de iarnă

Altă carte pe care nu mai reușesc să o termin. Ar fi a treia oară când încep să o citesc, de la capăt, dar care nu mă motivează să trec de prima parte/poveste. Acțiunea e simplă și plăcută. Un bărbat/hoț/fugar se îndrăgostește de o tânără fată bolnavă și care nu mai are prea mult de trăit. După ce ea moare, personajul masculin tămâne suspendat în timp, iar când își revine toate sunt schimbate în jurul său. Începe o călătorie spre salvare în timpul căreia salvează dar și distruge alte vieți. E super interesantă și mă atrage felul cum e scrisă, dar nu am niciodată timp să o citesc. Sper ca luna iunie, de fapt sfârșitul lunii, după ce nu mai trebuie să învăț pentru examene, să îmi aducă timp liber pentru ea. Nu sper, sigur se va întâmpla asta pentru că nu o voi mai lăsa și de această dată din mână.

Deocamdată atât plănuiesc să citesc în luna iunie. Și știu că încă nu s-a terminat mai, dar nu voi avea timp să postez ceva pe 1 iunie pentru că facem grup de învățat pentru primul examen și voi fi ocupată cu repetat/învățat.

Depraved

Stop lying to yourself! You are broken. You have been broken since the first time you breathed in the sickening air that this world has to offer. A million pieces of you were scattered on the floor, because that’s where you belong. And there was no one that could put you back. It’s such a funny story, the way you keep telling yourself that everything’s fine. That’s the problem with those big dreamers. They are so fucked up in their own world, that they don’t see the pile of shit they’re about to step on. And this is going to happen to you too. Actually, it has already happened. And you can’t do anything about it.

Maybe this isn’t the right place for you, after all. It’s worse than a cage, but it’s more comfortable than a prison. It’s your own mind that sets these high objectives, and then fails accomplish them. You fucking rush into things, and that drives everyone insane, except you. Because you are too conceited and shallow, so you pretend that everything’s fine over and over again. Somebody should put a gun against your head and fire until every piece of your mind has been splattered on the floor. Let the germs eat you all, like you deserve. It’s not a fantasy what I’m picturing right now, it’s just your dream exploding in your face. It’s gruesome, and bloody, and awesome at the same time.

And as I sit on my throne, I enjoy every bit of your anguished screams…

Let There Be Light…

Şi s-a născut…o idee bună vine mereu de la cei mai buni oameni…numai că, în cazul acesta, a venit de la o singură persoană.

Ăăă…hello all! Blog, dar nu prea, cu „randăm staf”. De la lucruri inteligente, până la prostii spuse când eşti beat şi prietenii te înregistrează. Şi cred că atât deocamdată. Much early, such bad ideas.

Haidi pa!