O minunată lume veche

Acum ceva timp am intrat în contact cu un serial care mi-a schimbat viața, într-un fel. A fost ceva nou, care mă făcea să aștept cu nerăbdare venirea săptămânii următoare, pentru a vedea episodul apărut. Era interesant, plin de aventură, de acțiune, de elemente mitice și magice. Cu toate acestea, nu era un serial de modă veche, unul care prezenta o societate arhaică, medievală. Totul se petrecea în zilele noastre, într-un timp cu care eram familiarizată și pe care îl înțelegeam. Acest fapt m-a ajutat să înțeleg tema serialului, precum și oamenii din spatele scenariului.

Serialul despre care vorbesc e American Gods.

Următoarea recenzie nu are legătură cu Zei Americani, dar are legătură cu autorul cărții, de care m-am îndrăgostit iremedaibil. Și, ca orice fan care se respectă, am început să îmi extind orizonturile și să citesc cam tot ce a scris. Evident, sunt abia la început (încă aștept un pachet de la Okian cu patru cărți scrise de el), dar mă pregătesc pentru o călătorie înceată, dar sigură, spre un bagaj plin de cărți scrise de Neil Gaiman.

Următoarea recenzie este despre o călătorie inițiatică, una plină de magie, de trădare, de noi prietenii. O călătorie care, la fel ca personajul principal, începe într-un mod ciudat, nefiresc, dar care își găsește logica prin faptul că eroul ei își găsește adevăratul loc în această nouă lume.

Titlu: Neverwhere

Autor: Neil Gaiman

Editură: Headline

Număr pagini: 372

BeFunky Collage

Chiar de la început, de pe copertă, cititorul este întâmpinat de un mesaj de laudă către autor, scris de William Gibson (cunoscut pentru trilogia Sprawl), inventatorul literaturii cyber-punk și un genial creator de noi lumi: „A writer of rare perception and endless imagination.”

Aceste cuvinte îl descriu perfect pe Neil Gaiman, care reușește și în această carte să dea viață unei lumi noi aflate în lumea veche, a oamenilor normali. O lume cu care ne putem obișnui, dacă am fi expuși ei, chiar dacă trebuie să plătim un preț pentru a ajunge acolo – sau mai bine zis, dincolo.

Richard Mayhew este un om ca oricare altul, fără nimic special, puțin plictisitor, aerian, uituc, împrăștiat. Într-un singur cuvânt: normal. Viața lui e cât se poate de ordinară, fiind logodit cu o femeie care îl controlează, fiind blocat într-o slujbă plictisitoare, având foarte puțini prieteni și o ciudățenie impusă de alții. Într-o zi, Richard o salvează pe Door, iar viața lui se schimbă radical.

Aici intervine magia lui Gaiman. Noua lume care a tot fost amintită. Richard o urmărește pe Door în Londra de Jos (London Below) pentru a găsi răspunsuri și pentru a-și recăpăta vechea lui viață. London Below nu urmărește aceleași reguli precum London Above, societatea fiind alcătuită din magicieni, vânători, criminali, îngeri, șobolani, bestii și câte și mai câte. În London Below, lucrurile nu se cumpără, se schimbă, trocul fiind modul de supraviețuire apreciat de majoritatea. Richard și companionii lui devin parte dintr-o schemă întortochiată, veche, oarecum inutilă. Door este ținta unor asasinate, dar nu ea este cea care moare, trădători sunt găsiți în mijlocul prietenilor, iar Richard descoperă că e mai puternic și mai curajos decât credea la început. El își găsește un loc în această ciudată lume nouă și se comportă exact cum te-ai aștepta de la un om „normal” să se comporte în situații anormale.

Cel mai mult mi-a plăcut la acest roman faptul că Richard, deși eroul poveștii, nu arată precum un erou. Toate actele sale de vitejie se întâmplă din greșeală, lăsându-le pe Door (mânuitoare a magiei) și pe Hunter (cel mai bun bodyguard din London Below) să adune toți laurii, tocmai pentru că ele sunt pregătite pentru luptă, iar el este doar un simplu pământean care abia dacă făcea puțin sport. Reacțiile lui sunt stupide, dar normale în același timp, Neil Gaiman reușind să contureze imperfecțiunile ființelor umane. Da, cu toții ne-am dori să ne trezim într-o zi într-o lume de basm, sau peste care am dat prin intermediul cărților, dar reacția noastră nu ar fi să ne întrebăm „Ce mama naibii se întâmplă aici?” și „Cum pot să mă întorc acum acasă?”, precum și să ne îndoim de tot ceea ce vedem și facem?

În plus, există această minunată comoară:

“Hold fast,” he called. „Tell me your names, and your stations.”
„I am the Lady Door,” said Door. „I am Portico’s daughter, of the House of the Arch.”
„I am Hunter. I am her bodyguard.”
„Richard Mayhew,” said Richard. „Wet.”

Reclame

Povestea calului alb

Titlu: Poveste de iarnă

Autor: Mark Helprin

Titlu original: A Winter’s Tale

Nr. pagini: 816

Editură: Nemira

De multe ori nu fac recenzie unei cărți în aceași zi în care am terminat-o de citit. Nu mă pot detașa de ea îndeajuns de mult încât să pot scrie obiectiv, fără să mă gândesc la pasajele care mi-au schimbat ziua cel mai mult. Dar voi face o excepție pentru această carte.

Pentru câteva zile, cât mi-a luat să termin romanul, timpul parcă a stat în loc. În jurul meu a apărut o bulă magică din care nu mai puteam ieși, care împiedica orice activitate din afară să mă atingă. Cu greu am putut să o las din mână, aceste momente fiind născute din dorința surorii mele de a o ajuta la făcut diverse lucruri prin casă. Însă oprirea timpului nu a fost ceva abstract, despre care vorbesc cititorii înrăiți de fiecare dată când citesc o carte bună. A fost ceva palpabil, întrucât magia din carte ieșea prin fiecare spațiu și transforma realitatea. Cât am citit-o m-am simițit transpusă în Brooklyn-ul secolului XX, alături de personajele fermecătoare.

Dacă cineva ar citi romanul lui Mark Helprin ca pe o simplă poveste de dragoste, va rămâne cu impresia că și-a pierdut o mare parte din zi/săptămână citind o poveste cu un cal, oameni nemuritori, hoți și un incendiu. Dar s-ar înșela. Poveste de iarnă e mai  mult decât atât, e sufletul fiecărui cititor transpus între pagini. E povestea secolului, a timpului, a miracolelor. Și mai presus de toate e povestea dragostei de viață, de cunoaștere.

Povestea decurge cam așa: Peter Lake e un orfan care ajunge într-un model de barcă în mlaștina oamenilor lacurilor. Își petrece anii copilăriei învățând cum să alerge mai repede decât vântul, cum să mânuiască o sabie mai repede decât sunetul și tot felul de lucruri magice, care îl transformă într-un om ieșit din sfera normalității. Ajuns pe propriile picioare, în New York-ul aflat în plină Belle Epoque, Peter Lake devine hoț, ucenic, mecanic, artist care face tatuaje, membru al unei bande criminale și fugar. Întâlnirea dintre el și Beverly Penn, fiica lui Isaac Penn, directorul ziarului The Sun, e la fel de magică și de tristă precum o zi de sfârșit de vară. Totul se schimbă în jurul lui și el se transformă, înconjurat de dragostea lui Beverly și de suportul familiei Penn. Însă dragostea dintre cei doi se termină rapid, Beverly moare, iar Peter Lake își ia avântul în adâncul cerurilor, călare pe Athansor, calul mai alb decât zăpada neprihănită și care îi este alături atunci când viața lui depinde de puterile sale. Deceniile trec, timp în care sunt prezentate personaje care, într-un mod direc sau indirect, au făcut la un moment dat parte din cercul de prieteni/cunoștințe/oameni care i-au văzut pe Peter Lake și pe Beverly, sau care acum sunt în legătură cu acele persoane. O a doua poveste își desfăsoară cadrul într-un timp suspendat, zecile de personaje având propriul destin și propria istorie. Însă toate se unesc în momentul sosirii lui Atahnsor și, în ultimă istanță, a lui Peter Lake. Pilonii poveștii sunt tot cei doi, urmăriți de banda Codițelor și de încă trei personaje care nu au vrut să lase trecutul în urmă, în jurul lor personajele secundare alcătuind noi povești precum un păianjen își țese pânza.

Evenimentele cele mai importante se petrec sub privirea severă a iernii. Probabil din această cauză mulți consideră că e o carte pe care să o citești iarna, la gura sobei, cu o cană de ceai în mână. Dar nu e important când o citești. Construcția subiectului face ca totul să dea senzația iernii, de izolare față de lume și de calm absolut. Așa că o zi caniculară de vară e la fel de bună ca una friguroasă, de iarnă, pentru că aceleași sentimente se luptă să iasă la suprafață.

Așa că sfatul meu pentru această vară e să vă lăsați inundați de iarna din această carte pentru că e o iarnă care vă va schimba complet, e o iarnă care vă va oferi viața veșnică.

P.S. Am aflat, între timp, că s-a făcut și un film după carte. Dar îmi e frică să îl văd, să nu strice magia…