Sunt un cititor rău

Bine, bine, dar de ce ești un cititor rău? Probabil asta vă întrebați după ce ați văzut titlul articolului de astăzi. Am să vă răspund sincer, pentru că asta urmăresc în acest blog. Adevărul și numai adevărul.

Să presupunem că sunteți în librărie și vă cumpărați noile apariții editoriale. Printre acestea se alfă și ultimele cărți YA Fantasy, pe care le iubeați când erați mai tineri, mai neexperimentați în “arta cititului” și, deși nu ați mai deschis o asemenea carte de foarte mult timp, o nostalgie aparte vă încearcă atunci când le atingeți. Așa că, împotriva judecății și a rațiunii, care vă spun că nu trebuie să cumpărați acele cărți, deoarece ați depășit stadiul cărților YA și că poate ar trebui să vă orientați spre altceva, voi vi le cumpărați. Dați vina pe coperțile lucioase, cu personaje fantastice, sau fete în poziții care țipă prin toți porii “uitați-vă la mine cât de bad ass sunt!!”, dar adevărul este că e plăcerea voastră ascunsă, sunt cărțile pe care le citiți acasă, pe furiș, iar apoi spuneți întregii lumi că nu vă plac, că nu mai sunteți adoloescente hormonale în căutare de feți frumoși și adrenalină indusă de situații neexplicabile, etc.

Stai, ce voiam eu să zic?

Ah, nu mai contează. În orice caz, fiind născută pe la începutul anilor ’90, vă dați seama că aceste cărți YA au intrat în sfera mea de lectură când aveam mai mult de 15-16 ani, mai ales că sunt relativ noi pe piața noastră. Cred că le citeam când eram în clasa a 11-a, iar dacă faceți un calcul, aveam cam 17-18 ani atunci. Deci eram deja în faza de “tânăr adult”, iar aceste cărți nu mă ajutau cu prea mult, doar îmi relaxau creierul după cele șase ore petrecute la liceu. Recunosc, am fost puțin obsedată de ele în cei doi ani pe care i-am petrecut citind cărți YA, dar odată cu adminterea la facultate m-am axat pe altceva. E și normal, nu? Iar acum, desi am cam un raft plin de cărți de genul în bibliotecă, rar mă mai uit prin ele. Doar așa, când mă apucă melancolia. Am citit și foarte multe cărți de la bibliotecă, mai mult pentru că nu îmi permiteam să investesc în serii de câte 10-12 cărți.

Astăzi voi vorbi despre cărțile YA, sau mai mult despre seriile acestea, pe care le-am început când eram în faza de adolescentă nebună, dar pe care nu le-am terminat…din diverse motive. So today’s TOP 5 is YA books I will never finish.

5) Seria Nici moartă, de MaryJanice Davidson

Nu știu câți ați citit aceste cărți, în librăriile din România au apărut doar primele două volume, iar pentru o serie care numără 15 cărți în total, e cam jalnic, mai ales pentru editura care s-a ocupat cu traducerea lor. Sau cu începerea treducerii. E neseriozitate, zău. Cărțile care încep mereu cu Nici moartă, nici…, o au în prim-plan pe Betsy, care are un accident de mașină, moare, dar se trezește ca vampir, mai exact regina vampirilor și viitoarea perteneră a unui vampir super sexy și restul adjectivelor pe care le găsiți asociate cu personajele masculine în acest gen de cărți. Nu mai știu ce se întâmplă în fiecare carte, dar au fost ca o briză de primăvară într-o zi cășduroasă de vară. Nici nu ai simțit că le-ai avut în mână. E un fel de Sandra Brown o întâlnește pe Anne Rice, doar că Anne Rice a ajuns să scrie cărți foarte subțiri. Înțelegeți voi. Sunt cărți potrivite pentru o după-amiază călduroasă de vară și cam atât. Nu au lecții de viață, personajul principal e aiurit și cu capul în nori, dar primesc puncte pentru umor. Singurul lucru pe care l-am reținut a fost că m-au făcut să râd în hohote, mai mult din cauza lui Betsy, care mereu se găsea într-o situație incredibilă și făcea haz de asta. După primele două volume sora mea insista să cumpărăm cărțile în engleză, de pe net, dar cred că am reușit să o conving că acest lucru nu se va întampla în veci. E prea mult timp pierdut pentru niște cărți fără substanță.

4) Seria Îngerul nopții, de Becca Fitzpatrick

Când aflasem pentru prima oară că această carte va fi o trilogie, mi-am cumpărat cărțile. Apoi am aflat că se scrie și volumul patru, dar nu am mai fost interesată de subiect. Cartea e ca un fanfic bunicel și prezintă dragostea dintre Patch și Nora, ea fiind o adolescentă tipică, iar el un nefilim, adică un înger căzut. În primul volum, Patch era personajul ăla pe care adori să îl urăști. Tipul băiatului rău, dar care are o latură sensibilă, artistică. Și era toată ura aia dintre cei doi care te făcea să citești mai departe. Exact ca un fanfic. Din nou, ca oricare altă carte YA, nu mi-a lăsat o impresie care să dureze în timp. De asta, tot ce țin minte e că el era sarcastic și amuzant și că a fost o bătălie, undeva prin volumul doi. Și cred că mai era un personaj negativ, care la început era prietenul lui Patch, iar apoi și-a dezvăluit adevăratele planuri.

3) Seria Vampirii din Morganville, de Rachel Caine

Din nou o serie de 15 volume și o mulțime de short stories. Și timp pierdut. Mult, mult timp pierdut. Mai ales din partea mea, având în vedere că am citit primele nouă volume. Da, și eu mă minunez. Nu știu cum am avut răbdarea să citesc și să îmi și placă cele nouă volume. Acum nu aș trece nici de prima pagină. Sunt destul de populare prin România, am văzut multe adolescente „rebele” citind seria prin autobuz, chiar și acum. Dar, ca toate cărțile YA, ar trebui să aibă un sfârșit. Pentru mine, volumul 9 a fost acel sfârșit. Povestea nu mai ducea nicăieri, parcă era într-un loop constant de decizii proaste, iar personajele deja mă călcau pe nervi. Înțeleg toată faza cu profit, pentru că se vând bine și autoarea are ceva de câștigat. Dar măcar scrie 15 volume de calitate.

2) Trilogia Legăminte, de Ally Condie

Pentru mine a fost mai mult o duologie. Am primit volumul 1 de ziua mea și am fost nevoită să iau și al doilea volum pentru că povestea continua, aflasem că erau și ceva răsturnări de situație, iar cartea era scrisă și din perspectiva personajului masculin, spre deosebire de primul volum. Iar apoi, nimic. De câțiva ani Leda cam stagnează în a traduce continuările unor serii cu potențial, așa cum era și Legăminte. Romanul distopic ar fi putut avea un final bun, dacă se chinuia cineva să traducă și ultimul volum. Și nu mi-ar fi greu să le citesc în engleză, problema mea e că le vreau în bibliotecă. Și abia anul astă am ajuns la un consens cu sora mea și am hotărât să cumpărăm trilogia în engleză. Dar până voi termina și ultima carte va mai dura ceva timp.

1) Seria Micuțele mincinoase, de Sara Shepard

Am ajuns și la primul loc. Toată tevatura cu Pretty Little Liars, serialul, a venit pentru mine după ce am citit primul volum. Și mi s-a părut o idee bună, pentru primele sezoane. Așa cum mi s-a părut o idee bună și când am început să citesc seria. Dar nu am continuat-o după volumul 4. De ce? Pentru că devenea cam haotica și neverosimilă. Așa cum producătorii serialului introduc noi A la fiecare sezon, așa și în carte toată insistența de a schimba identitatea lui A devenea cam obositoare. Așa că mi-am pierdut interestul pentru ea. Și pentru serial, că tot veni vorba. Deci nu, no voi continua seria. Și nici nu mă interesează în mod special să citesc și altceva scris de Sara Shepard, doar pentru că am un stereotip format în minte cum că toate cărțile ei sunt la fel de ilogice. Poate am dreptate, poate nu, deocamdată e un dezgust și o indiferență nefondată, dar de care nu vreau să scap prea devreme.

Sooo, acestea au fost seriile de cărți YA la care m-am putut gândi. Sigur am mai citit cărți YA Fantasy, dar nu mai știu ce sentimente mi-au lăsat. Aș putea adăuga, ca mențiune specială, Prințesa mecanică și Instrumente mortale, dar la cele două serii nu am trecut de prima carte, așa că nu mă chinui. Voi ce cărți ați început și nu ați terminat?

adiós

Respectuos salvează ziua

Voi începe acest articol într-un mod aproape clișeic, adică voi ura bun-venit noii săptămâni, sperând ca întotdeauna că va fi la fel de neproductivă ca cea care a trecut. Glumesc, nu stau chiar toată ziua degeaba, mai am și momente când trebăluiesc în casă, sau mă plimb prin oraș, sau prin casă, vizitând frigiderul și holbându-mă minute prețioase la ce se află înăuntrul lui.

Oricum, acum că Read-a-Thon-ul s-a terminat, voi reveni la vechile obiceiuri și voi posta aproape în fiecare zi. Aproape în fiecare zi, deoarece exceptând ChallengeMonday, TOP5Wednesday și PoetryFriday, nu știu cât timp îmi ia să termin cărțile pe care le încep și la cât timp voi putea posta recenziile lor. Dar deocamdată totul merge realtiv bine.

Săptămâna aceasta am zis să schimb puțin regulile, așa că nu voi face un book tag, sau un R.I.P. It or SHIP It cum am făcut până acum, ci îmi voi exersa puterile creative în ceea ce privește un joc pe care l-am inventat cu această ocazie. Maica Mare a Regulilor spune că jocul constă în alegerea unui dicționar, oricare vă vine la îndemână (poate fi și în altă limbă) și să îl deschideți la o pagină oarecare, iar primul cuvânt care vă apare pe foaie va fi prietenul vostru forever and never. Sau până citiți următorul lucru pe care trebuie să îl faceți, adică să scrieți o poveste despre acel cuvânt. Cândiți-vă că respectivul cuvânt, peste care v-ați aruncat privirea este o persoană, un personaj din povestea voastră. Dându-i caracteristici umane, trebuie să îl plasați într-o situație tragică, sau comică, sau de dragoste, orice vă trece prin cap și să scrieți despre asta. Știu că sună puțin a clasa a III-a, dar e o modalitate bună să vă mai exersați talentul scriicesc. Și nu am spus că trebuie să fie o poveste clișeică (clișeu?? am folosit a doua oară acest cuvânt în articol… weird) și plină de lucruri tipice. Din punctul meu de vedere puteți filosofa pe subiectul enormității universului dacă vă place subiectul.

Da, să nu mai batem câmpii. Cuvântul peste care am dat în DEX este “respectuos”. So here is my story.


Era o zi normală de toamnă. Norii erau pe cer, ciorile croncăneau undeva în depărtare, un fierăstrău se auzea de la capul patului…stai, ce?? Un fierăstrău?

Uitându-mă mai bine, nu am putut să nu observ chingile cu care eram țintuit de pat, iar călușul confecționat dintr-o cârpă murdară, care probabil nu a mai fost spălată de mult, mult timp, îmi bloca orice zgomot pe care l-aș fi putut face. Stați puțin…de când și până când e asta normal? Voi vă auziți? AJUTOOOR!!! Sunt blocat de pat, iar la numai câțiva pași depărtare de mine se află un pervers cu evidente probleme majore de cap. Cum am ajuns aici, acum, mă depășește. Cred că ar trebui să sărim puțin în timp, în urmă cu 72 de ore…

Zilele orașului nici că nu puteau fi mai nesuferite. Oriunde te întorceai pe stradă te întâlneai cu toți vecinii pe care i-ai ignorat pe parcursul anului, dar care acum erau prietenoși din cale afară și împărțeau berea cu tine, chiar dacă era printre cele mai scumpe băuturi din oraș. Sau chiar din țară, dacă încercai să compari prețurile de aici cu cele de peste ocean. Se părea că toți se întreceau în a fi cei mai ospitalieri, cei mai calmi, mai sfătuitori, și nici măcar nu era crăciunul. Nu că cealaltă sărbătoare ar fi fost mai importantă, nu față de Deliciul Marelui Bici, ziua care sărbătorea viața și ectivitatea Mai Marelui Întemeietor al orașului HooverB04R7.

Dar să vă spun câte ceva despre minunatul meu oraș. În acest oraș, crima era inexistentă. De fapt, oamenii nici nu știau ce înseamnă acest cuvânt. Majoritatea credeau că “a comite o crimă” însemna să întârzii la a-ți lua felinele de la școală. Numele erau comune pentru anul 5000 după Explozia Solară, iar eu făceam parte din familia Binevoitoare. Numele meu e Respectuos Binevoitoare, sunt o felină aflată în al cincisprezecelea an, iar viața mea nu putea fi mai normală de atât. Cu excepția zilei de Deliciu al Marelui Bici, la care luasem parte recalcitrant, împins de la spate de către prietenii mei Antagonist și Anarhie, gemenii tremurici de peste stradă.

Deliciul Marelui Bici și-a deschis festivitățile cu o predică adusă neajunsurilor societății, dar care pot fi depășite doar dacă muncim toți pentru bunăstarea patriei noastre. Apoi lumea a participat la diverse concursuri de înot, bătălii cu aligatorii, curse cu papagali, iar spre seară numeroase standuri au împânzit străzile pline de oameni voioși. Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât oamenii deveneau mai beți, iar felinele asemenea mie se strecurau în spatele caselor pentru a bea și ei câte o bere, furată de pe nu știu unde. La ora 40:95, cu câteva minute înainte de miezul nopții, veselia festivalului a fost întreruptă de un țipăt ascuțit, înfricoșător. Era ceva în acel zgomot care îți ridica părul de pe mâini. În curând, o Cioară Oficială a apărut în mijlocul festivalului și a risipit cetățenii înainte de a ne da seama ce s-a întâmplat. Cu toții am mers înapoi acasă, dar nimeni nu putea să scape de sentimentul că ceva nefast s-a abătut asupra noastră. Mulți puneau asta pe seama faptului că strigătul inuman, venit de nicăieri, a trezit spaima orașului care nu mai auzise așa zgomote decât în poveștile de speriat felinele. Mulți încercau să se amăgească, spunându-și lor, și oricui stătea să îi asculte, că doar imaginația noastră, alimentată de prea multă bere, a fost de vină pentru orice sperietură și teamă pe care le-am fi putut avea. Mai mult ca sigur nu s-a întâmplat nimic rău, mai ales într-un oraș pașnic și liniștit ca HooverB04R7. Dar când o Cioară Oficială întrerupe festivitățile zilelor orașului pentru ceea ce pare un nevinovat zgomot provocat probabil ca o glumă, e cam greu să nu devii cinic și paranoic. Iar aceste cuvinte nu ar trebui să existe în vocabularul editat perfect de către Mai Marele Întemeietor al oricărui cetățean din orașul meu.


Am hotărât să mă opresc aici cu povestea și să o termin săptămâna viitoare din două motive: 1) laptopul meu încă merge foarte lent, iar după 500 de cuvinte scrise aici îi ia foarte mult să editeze articolul, iar 2)suspansul, dragilor.

Sooo, dacă v-a plăcut povestea e bine, dacă nu atunci sunteți bineveniți să citiți altceva. Promit că nu mă supăr.

 au revoir

Mi se topește înghețata

Ok, titlul e cam în pană pus pentru că evident nu voi vorbi despre înghețată. Mai mult despre lista de lecturi TBR pe care mi-am planificat-o pentru luna Iunie. Sunt mai mult decât ocupată cu sesiunea de examene, sau așa ar trebui, dar procrastinez ca o doamnă și citesc beletristică în loc de cursuri.

*TITLU POMPOS PENTRU LISTA DE CĂRȚI TBR* :

a) Maude Rea Parkinson – Douăzeci de ani în România

Romanul acesta mi-a fost împrumutat de o colegă, așa că trebuie să i-o restitui până la sfârșitul sesiunii (undeva la mijlocul lui Iunie). E un jurnal de călătorie scris de o învățătoare provenită din Ulster și care predă în România în perioada 1889-1911. Are foarte multe detalii despre societatea românească, istorie, caracterizări făcute de autoare unor personaje importante din acea perioadă și altele. Am citit deja aproximativ jumătate din carte și deocamdată nu m-a plictisit așa de tare.

b) John Updike – Rabbit, Run și Rabbit Redux

Aceste două cărți sunt, de fapt, într-un singur volum publicat de editura Ballantine Books. Am împrumutat-o de la biblioteca județeană la începutul lunii ăsteia, dar până acum nu am reușit să citesc decât 100 și ceva de pagini din primul roman. Nu știu de ce îmi ia atât de mult timp. Limbajul e accesibil, chiar dacă e scris în engleză, acțiunea e interesantă, dar nu îi găsesc farmecul. Din ce am înțeles din prima parte, Rabbit, Run, personajul principal, Harry „Rabbit” Angstrom și-a părăsit soția, Janice, și copilul și acum locuiește cu o prostituată, Ruth. Cartea e plină de introspecții și de analiză făcută de personaj altor personaje și evenimente, precum și relatări ale trecutului, deci nu ar fi plictisitoare. Am mai citi o carte scrisă de John Updike, Vrăjitoarele din Eastwick, dar a mers la fel de greoi lectura. Poate că o vină o are mintea mea încă necoaptă, sau faptul că nu înțeleg pe deplin autorul…naiba știe! Important este că trebuie să o predau pe 6 Iunie, așa că am să îmi petrec următoarele nopți încercând să îi dau de capăt.

c) George Eliot – The Mill on the Floss

Dacă vă mai amintiți de articolul precedent, această carte era și pe lista aceea de cărți. Am început să o citesc deoarece trebuia să fac un eseu la literatură engleză despre ea, chiar citisem la momentul respectiv cam 10% din totalul cărții. Să știți că nu am progresat. Am pus-o pe raftul de cărți începute și neterminate și acum așteaptă liniștită momentul când o voi reciti. Am decis că luna Iunie e perfectă pentru a o termina de lecturat, deoarece am aflat mai multe lucruri interesante despre ea, ba chiar am realizat că semăn într-un fel cu personajul feminin principal, Maggie, atunci când am prezentat cartea la seminar.

d) Mark Helprin – Poveste de iarnă

Altă carte pe care nu mai reușesc să o termin. Ar fi a treia oară când încep să o citesc, de la capăt, dar care nu mă motivează să trec de prima parte/poveste. Acțiunea e simplă și plăcută. Un bărbat/hoț/fugar se îndrăgostește de o tânără fată bolnavă și care nu mai are prea mult de trăit. După ce ea moare, personajul masculin tămâne suspendat în timp, iar când își revine toate sunt schimbate în jurul său. Începe o călătorie spre salvare în timpul căreia salvează dar și distruge alte vieți. E super interesantă și mă atrage felul cum e scrisă, dar nu am niciodată timp să o citesc. Sper ca luna iunie, de fapt sfârșitul lunii, după ce nu mai trebuie să învăț pentru examene, să îmi aducă timp liber pentru ea. Nu sper, sigur se va întâmpla asta pentru că nu o voi mai lăsa și de această dată din mână.

Deocamdată atât plănuiesc să citesc în luna iunie. Și știu că încă nu s-a terminat mai, dar nu voi avea timp să postez ceva pe 1 iunie pentru că facem grup de învățat pentru primul examen și voi fi ocupată cu repetat/învățat.

Cărţi de sulfet şi…fără suflet

De-a lungul relaţiei îndelungate pe care am avut-o cu romanele, nu s-a găsit ocazie în care să nu mă îndrăgostesc iremediabil de un autor, de un personaj(fie el uman, sau nu…dar nu vă gândiţi la ciudăţenii), sau chiar de un fragment care pentru alţii nu avea nicio noimă. Şi chiar aceste poveşti de dragoste abstracte mi-au stricat sufletul, m-au transformat în persoana cinică şi sarcastică de astăzi. Pentru că scopul lor suprem era să îmi corupă amiezile paşnice, frustrându-mi mintea. Aşa că m-am hotărât să le las să vorbească de la sine, poate unii dintre voi aţi venit deja în contact cu ele.

1)  Go Ask Alice, by Anonymous

Jurnalul unei fete de 15 ani care devine dependentă de droguri, sex şi alcool. Nimic mai potrivit ca o lectură „uşoară” în care este caracterizată obsesia adolescentelor de a fi slabe, populare, dar rebele în acelaşi timp. Puştoaica(nu are nume, nu vă panicaţi) începe să abuzeze de LSD şi de somnifere pentru a scăpa de anxietatea provocată de ideea că îşi dezamăgeşte părinţii(ironic, nu?) şi deviază de pe traseul obişnuit al fetelor de familie bună(tatăl ei era profesor). De asemenea, cartea tratează şi tema „anturajului” nepotrivit care convinge tinerii naivi să devină cool prin consum de substanţe toxice, prostituţia, lipsa unui cămin, teama de medii noi etc.

M-a lăsat cu un gust amar sfârşitul cărţii, evident. După multe frustrări aruncate monitorului laptopului, am ajuns la concluzia că încă nu ştiu să mă detaşez de personajele pentru care simt milă, dacă nu chiar furie oarbă pentru că iau toate deciziile stupide care duc la finalitatea lor…

2) Cimitirul animalelor, de Stephen King

Simt o afinitate puternică pentru această carte, în special pentru faptul că şi eu am un mic cimitir al animalelor în „fundul” curţii, dar şi pentru că a fost cartea care m-a făcut dependentă de genul horror. Ştiu, King e un geniu, e regele romanelor horror, dar mai presus de toate e singurul care îmi poate face părul de pe mâini să se ridice. De asemenea, e cartea care mi-a declanşat crizele de paranoia în serile care au urmat.

Toţi ştiu (sau ar trebui să ştie) subiectul cărţii. O familie se mută într-un orăşel, află de existenţa unui cimitir indian despre care se zice că are puterea să învie animalele îngropate acolo, tatăl se foloseşte de această superstiţie să strice echilibrul naturii, totul se termină prost, toată lumea moare. Peeerfeeect!!! Dar nu mai e la fel când descoperi că la un moment dat şi tu ţi-ai dorit să ai puterea de a readuce la viaţă pe cineva drag. Ei bine, cartea aceasta m-a lecuit de orice iluzie cu privire la moartea paşnică şi viaţa de după moarte. „Vii cu vinul, morții cu morții lor.”

3) Povestirile din Canterbury, de Geoffrey Chaucer

Primul semestru din primul an de facultate a fost plin de sânge, morţi, eroi şi…Chaucer. O colecţie de poveşti spuse de pelerinii plini de haz, de pioşenie, de ipocrizie şi altele. Mi-a hrănit timp de multe nopţi setea de umor inteligent (da, ştiu, nu am putut să citesc „Suge-o, Ramona”, ca un copil normal?), iar la sfârşit voiam mai mult. E o carte care, aşa cum se intâmplă după un maraton de Minţi criminale, te transformă într-o persoană enrvantă care răspunde ironic, dar cu umor, persoanelor care te agasează. În pofida vechimii ei, limbajul e accesibil (vă recomand traducerea lui Dan Duţescu), iar întâmplările, având puţin din sarcasmul şi parodia deprinsă de mulţi mai ales din comediile lui Caragiale, sunt actuale şi legate de realitatea cotidiană, deşi acum se muşamalizează aproape toate întâmplările comice care au legătură cu diverşi indivizi „publici” (şi care sunt televizate, deși nu merită atenţia, la cât de stupide sunt).

4) Crimă şi pedeapsă, de Feodor Dostoievski

Deşi încă în curs de lecturare (mai am puţin şi trec de jumătate), romanul acesta m-a învăţat cum să las deoparte procesele de conştiinţă şi să îmi trăiesc viaţa ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. M-am limitat la infracţiuni minore (minţit, copiat la teste, furat ultima prăjitură de pe platou), dar într-un fel îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla dacă, undeva în viitor, voi reuşi să elimin sentimentul că îmi pasă de soarta unui anumit lucru. Deja sunt impasibilă şi mimez perfect empatia pentru ca oamenii să nu mă perceapă ca pe micul Sheldon Cooper în care mă transform, dar pe viitor nu îmi va mai păsa nici de acest lucru.

În afară de faptul că îl ador pe Razumihin şi personalitatea lui dubioasă, aflată în pragul nebuniei psihotice (nu aduce puţin cu Sherlock?), reuşesc în acelaşi timp să ţin pasul cu gândurile haotice şi delirante ale unui student şi cu iprocrizia şi prostia personajelor secundare, deşi uneori vreau să le sugrum să termin mai repede cu ele.

E o carte fără suflet, fiindcă nu mă lasă să termin celelalte cărţi începute…glumesc, e vina profei care mi-a pus cartea pe lista de lecturi obligatorii pentru examen.

5) A Song of Ice and Fire Saga, by Georige R. R. Martin

Am doar câteva cuvinte de spus despre aceste volume, iar cititorii/fanii mă vor înţelege: Curse you, George Martin, for killing all those beautiful characters, but also thank you for killing that particular annoying and pathetic excuse of a king.

Cam atât deocamdată, mă voi mai gândi la alte cărţi care mă fac să pierd nopţile, dar până atunci le voi irosi învăţând pentru examene.