Procrastinare

Ah, mai sunt doar două săptămâni și încep și eu școala. Vedeți voi, ăștia care încă mergeți la liceu/școală, eu obișnuiesc să îmi bat joc de liceeni pe stradă pentru că încă sunt în vacanță. Îmi place să le văd fețele, cum se smiorcăie în sinele lor și cum se schimbă radical când aud că ei sunt torturați, dar cineva care arată de parcă ar aparține școlii generale e încă în vacanță. Bine, poate nu chiar „vacanță”, fiindcă mai am și eu lucruri de făcut.

Cum ar fi să mă pregătesc pentru examenul de admitere la masterat. No biggie, doar că trebuie să țin o prezentare de 10 minute pe o temă aleasă, tematică oferită de acum o lună, dar pe care eu am început să o fac abia în seara asta. Mai am două zile și trebuie să termin un eseu de cel puțin 7 pagini, din care să îmi scot ideei pe care să le dezvolt într-o discuție monologată de 10 minute. Yep, I am screwed.

Și ghiciți ce fac eu în loc să scriu. Da, așa e, mă uit la seriale. După un chinuitor efort intelectual, în urma căruia am reușit să scriu 153 de cuvinte, am decis că ce am scris până acum e o porcărie indubitabilă care ar trebui arsă, împreună cu creierul meu, și că mi-ar fi mai bine dacă m-aș uita la Preacher. E un serial amuzant. Asta e problema mea, las lucrurile pe ultima sută de metri. Nu contează că sunt teme pentru facultate (sau învățat, sau prezentări de pregătit, sau scrierea licenței/eseului pentru admitere), sau lucruri de făcut prin casă, sau drumuri pe la birourile oficialităților, eu nu pot fi deranjată decât în ultimul moment. Probabil dacă aș mai avea o lună de trăit și ar trebui să îmi iau rămas bun de la fiecare persoană la care țin, aș face-o cu o oră înainte de deadline. Știți voi, să nu trebuiască să vorbesc prea mult.

Și nu e doar o problemă cu plictisul, cu spleen-ul, ci e doar indiferență. Mulți îmi spun că lucrez mai bine sub stres. Eu spun că nu mă interesează ce se întâmplă, dacă la final eu ies întreagă. Și am ieșit, de cele mai multe ori. Adică, am obținut rezultate mai bune când nu mă chinuiam să fac ceva, când doar, vorba englezului, I was winging it.

Cred că ăsta e noul meu motto. Și, bineînțeles, Fake it till you make it.

În caz că nu știați că sunt (și) nihilistă.

Anunțuri

„Yo, Harry! You a Wizard!”

De curând am terminat de citit pentru a 7-a mia oară seria Harry Potter. Nu știu când am început să fiu pasionată de universul magic al lui Harry, dar știu că acum am început să citez cărțile, filmele, îmi plac mai mult decât ar trebui teoriile fanilor despre personajele din Harry Potter etc. etc. etc. Cred că singurul lucru pe care nu l-am putut face până acum a fost să vizitez parcul tematic din Londra, dar nu mă dau bătută.

Scopul acestei postări nu e să mă laud cu toate informațiile pe care le dețin despre Harry Potter, pentru că ar fi rău pentru mine și ar dezvălui latura obsesiv compulsivă pe care o dezvolt cam mult în ultimul timp, ci să vorbesc de pottermore și de tot ce se întâmplă pe acolo.

Pentru cine nu știe (și aici intră cam 1% din populația planetei, zău), pottermore e un site creat de autoare (și de o minunată echipa de web developers) care este centrat fix pe Hogwards, familiile din Harry Potter, baghete, creaturi și restul. Poți să fii sortat într-o casă și apoi să îi afli secretele, istoria, informații legate despre faimoși membri ai casei tale. Poți să vezi ce baghetă ai (cu detalii specifice, ca lungime, miez și din ce lemn e făcută, precum și proprietățile ei) și tot restul. Iar mai nou a apărut sortarea într-o altă școală de vrăjitori și vrăjitoare, Ilvermorny.

Toți și-au făcut testul până acum. Până și eu am aflat în ce casă mă situez chiar de a doua zi de când a apărut pe site (nu știu de ce mi-a luat atât de mult timp să fac o postare pe această temă). Și deși nu pot acum să arăt pas cu pas ce răspunsuri am dat (e cam târziu pentru asta), voi trece direct în mijlocul problemei. OK…casa de care aparțin dacă aș merge în America de Nord și, evident, la Ilvermorny, este…

Thunderbird!!!

*confetti everywhere*

*people cheering*

*someone starts crying in the crowd*

Ilvermorny_Wallpapers_Thunderbird

Să ne calmăm, totuși.  Nu am fost foarte surprinsă la început. Când am făcut testul nu știam la ce să mă aștept, mai ales că nu citisem prea multe despre această școală și nici despre casele ei (care sunt Horned Serpent, Wampus, Pukwidgie și Thunderbird). Dar în timp am aflat câte ceva nou.

Named by Chadwick Boot after his favourite magical beast, the Thunderbird, a beast that can create storms as it flies. Thunderbird house is sometimes considered to represent the soul of a witch or wizard. It is also said that Thunderbird favours adventurers.

Aceasta este descriere casei. Culorile ei sunt auriu și roșu, având ca emblemă o pasăre aurie cu niște simboluri desenate în interiorul ei pe un fundal roșu sângeriu. Pretty cool, huh!?

Din păcate nu sunt foarte multe detalii în legătură cu această casă, de fapt nu sunt pentru nicio casă, dar mă mulțumesc cu atât. Sper să fie upgradat site-ul și să fie adăugate noi informații, deoarece ar fi extraordinar. Ar adăuga atât de multe universului deja creat și ar face viața mai frumoasă fanilor.

Dar să mergem mai departe și să ne întoarcem în minunata Scoție, unde castelul Hogwarts domină peisajul.

Aici toată lumea care a citit cărțile, sau a văzut filmele, știe care sunt cele patru case: Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw și Slytherin. Fiecare e uimitoare în felul ei și au foarte multe lucruri de oferit. Când am făcut testul m-a cam mirat în ce casă am fost sortată, fiindcă nu mă așteptam deloc. Iar această casă este…este…este…

Gryffindor!!!

3487ba94ec025945dc1dc0c4df619fe3

Mwhahahaha!!

Sincer, când am aflat că și mama și sora mea au fost sortate la casa Astropufilor/Hufflepuff, mă așteptam să fiu și eu sortată tot acolo. Sau măcar la Ravenclaw. Niciodată la Gryffindor. De ce? Pentru că nu cred că sunt atât de curajoasă și dispusă să fac atât de multe sacrificii în numele prieteniei și a dragostei pe cât se așteaptă de la cei care fac parte din această casă. Adică, caracteristicile Cercetașilor sunt „brave, courageous, chivalrous, daring, bold„. Ok, poate că am câteva trăsături. Lumea știe că fac multe lucruri dintr-un impuls de nestăvilit și abia pe urmă încep să întreb ce ar trebui să fac mai departe; și cam sunt tentată să mă apuc de lucruri care depășesc puterea mea de înțelegere, precum și cea fizică. Ok, let’s move on.

Spre deosebire de pagina școlii Ilvermorny, pentru casele de la Hogwarts sunt mult mai multe lucruri, sunt mai bine organizate și e mai amuzant. Dar probabil ăsta era și scopul, având în vedere că lumea venea pentru Hogwarts la început. Spre exemplu, Cercetașii sunt întâmpinați de un mesaj din partea lui Percy, Perfect și acum, iar articoul extra intitulat 5 reasons Gryffindors need to calm down a bit are ca argument faptul că vei fi luat în vizor de către inamici mai des decât celelalte case. Mda, mie-mi spuneți? Cu toate acestea, multe lucruri bune se întâmplă celor care aparțin Cercetașilor, iar faptul că Minerva friggin’ McGonagall e șefa casei arată cât de puternică și respectată e casa.

În ceea ce privește bagheta, nu este spectaculoasă sau mai știu eu ce. E perfectă pentru mine. Din lemn de tisă, cu miez din păr de unicorn, are aproximativ 27 de centimetri (26,67 mai exact, sau 10 inches și jumătate) și e oarecum flexibilă.

wand-light_brown-quite_short-rope_handle

Yew wands are among the rarer kinds, and their ideal matches are likewise unusual, and occasionally notorious. The wand of yew is reputed to endow its possessor with the power of life and death, which might, of course, be said of all wands; and yet yew retains a particularly dark and fearsome reputation in the spheres of duelling and all curses. However, it is untrue to say (as those unlearned in wandlore often do) that those who use yew wands are more likely to be attracted to the Dark Arts than another. The witch or wizard best suited to a yew wand might equally prove a fierce protector of others. Wands hewn from these most long-lived trees have been found in the possession of heroes quite as often as of villains. Where wizards have been buried with wands of yew, the wand generally sprouts into a tree guarding the dead owner’s grave. What is certain, in my experience, is that the yew wand never chooses either a mediocre or a timid owner.

Asta e descrierea lemnului din care e făcută baghta pe care o oferă site-ul și sunt mulțumită de ce scrie. Într-un fel îmi mângâie orgoliul. Am mai zis că nu trebuia să fac parte din casa Cercetașilor? Mda, mai văd eu… Cât despre părul de unicorn, se spune că e mai bun pentru făcut vrăji, deoarece nu există blocaje, iar magia e mai consistentă. De asemenea, părul de unicorn e mai greu de folosit pentru a face magie întunecată, însă trebuie reînoit mai des. Lungimea baghetei e normală, din câte spune domnul Ollivander, iar faptul că e oarecum flexibilă înseamnă că atât eu, cât și bagheta ne putem schimba (eu, personalitatea, iar ea, stăpânul).

Cam atât am avut de zis astăzi. Sper să facă mai multe lucrui noi cu site-ul, poate să pună casele și celorlalte școli de magie și abia aștept să citesc Harry Potter and the Cursed Child. Nu mai pot aștepta până în octombire-noiembrie, când a fost anunțată că va fi fost terminată de tradus și pusă în vânzare cartea și în România.

Voi în ce case ați fost sortați?

P.S. Am observat că cele două culori, roșu și auriu, mă urmăresc peste tot. Ar putea fi un semn? Oare ce ar zice doamna Trelawney despre asta?

Aventuri trăite într-o singură cameră

Casa mea și a familiei mele a fost mereu plină. Plină de vechituri, de oameni, de animale, de cărți. Ultima, în special, a fost o obișnuință lăsată din generație în generație, astfel încât în anul 2016 am ajuns la un număr considerabil de volume în care facem curățenie anual. Cel mai bun anotimp pentru a face acest lucru e vara și uneori toată tevatura e privită ca un festival care se desfășoară în decursul a mai multor zile.

Anul acesta am fost eu și cu sora mea fericitele curățătoare ale bibliotecii și i-am oferit o fațadă nouă, îmbunătățită. Având în vedere că se îmbină ediții vechi cu cele noi, până acum nu a fost un haos prea mare. Ultima bibliotecă achiziționată a avut rolul de a adăposti cărțile luate în ediții noi, pe când rafturile lăsate moștenire erau casa cărților vechi. Însă devenea monoton aspectul lor, așa că am hotărât să le organizăm pe categorii. Avem literatură și non-ficțiune în primul rând, apoi literatură în alte limbi(engleză, spaniolă, franceză și italiană), cărți fantasy, polițiste, de aventuri, de dragoste, critică, cărți de război, cărți science-fiction, dicționare, cărți cu rețete de mâncare, fantasy și romance în același volum, nuvele, povestiri și poezi și câte și mai câte. Din cauză că le-am așezat în ordine alfabetică în funcție de numele autorului, nu au o ordine egală(dimensiune, adică) ci sunt care mai înalte, care mai joase, care egale. Am hotărât că așa are ceva mai multă personalitate și mai mult impact, mai ales că nu avem destule cărți încât să le așezăm pe culori sau mai știu eu ce.

Toată această activitate ne-a luat aproximativ trei zile și unul din motivele pentru care ne-a luat atât timp este că avem multe cărți. Noi, eu și sora mea, avem mania de a deține propriul nostru exemplar ale cărților citite. Așa că, deși împrumutăm cărți de la biblioteca județeană, de la colegi, sau le descărcăm de pe internet, nu ne putem abține să nu le cumpărăm și din librării. Din această cauză numărul volumelor crește anual.

„Dar cum aveți timp să le citiți pe toate?” vă întrebați. Nu avem. Multe cărți sunt foarte vechi și cu o temă sau acțiune care nu e pe gustul nostru, așa că nu ne atingem de ele. Din considerente emoționale, nici nu ne despărțim de ele pentru că ar însemna să știrbilm rafturile sau să ducem cărți de care sunt atașați părinții noștri. Dar nici nu avem cui sau unde să le dăm, rămânând cu opțiunea de a le depozita în altă parte, unde se așterne praful pe ele, sau să le ardem / aruncă. Acest lucru NU se va întampla niciodată. Cele care sunt, totuși pe lista de lecturi, sunt trecute pe câte un bilețel și puse într-un borcan, urmând să fie extrase atunci când vrem să citim ceva și nu știm de unde să începem.

Așa cum spuneam mai sus, biblioteca mea s-a format de-a lungul a mai multor generații. Am cărți furate pe ascuns de la bunici, lăsate de ei când s-au mutat în alt oraș, donate de către rude, cumpărate de către părinți, iar acum a rămas datoria mea și a Elenei(sora mea) să continuăm tradiția. Peste câteva decenii, când cărțile în format fizic vor fi foarte rare și foarte scumpe, noi vom avea propriul muzeu de cărți care va putea fi vizitat de ignoranții viitorului care se vor minuna la vederea lor. Poate va exista și un suflet rătăcit care va mirosi cărțile, așa cum facem noi acum.

În ceea ce privește „accesoriile” din bibliotecă, nu exită ceva special. Lipsa banilor, precum și obsesia mamei de a nu arunca / depozita bibelourile vechi de cel puțin douăzeci de ani, ne-a făcut să le păstrăm cu sfințenie pe rafturi. Singurele lucruri care aparțin generației noi sunt câteva lumânări parfumate și globuri de sticlă cu lichid și zăpadă înăuntru. În rest, elefanți și lei de lemn, îngerași, păsări din metal acoperit cu vopsea aurie, copii cu fețe deformate din porțelan, animale care se miros în fund, vaze minimale cu flori de plastic etc., toate acestea fac parte din șirul de gardieni care păzesc cărțile.

Ce îmi place la colecția de cărți ce împodobește aproape fiecare cameră e diversitatea ei. Nu am făcu și nu vom face parte din categoria de snobi care spun că citesc doar un anumit autor, sau un anumit tip de literatură doar pentru că ne e frica de prejudecățile societății. Pe lângă operele de ficțiune(care cuprinde o gamă largă de cărți, mai bune sau mai puțin bune) avem și foarte foarte multe cărți de non-ficțiune, de la critică, la cărți științifice, tratate de limbă, biografii, jurnale de călătorie, manuale de matematică și inginerie avansate și cărți de istorie. Dacă ar veni cineva în vizită și ar vrea să citească ceva, sigur și-ar găsi măcar o carte pe gustul său. Pe de altă parte, urăsc faptul că am multe cărți în dublu exemplar și nu am cum să scap de ele, așa că am făcut un raft doar pentru ele. Și cărțile dintr-o serie care sunt începute și neterminate pentru că respectiva editură a hotărât să nu mai traducă și restul volumelor. Sau seriile unde am volume aleatorii, niciodată de la început la final. Și ele sunt separate de restul rafturilor, dar nu pot să le completez din diverse motive.

Cam așa ar arăta biblioteca mea. Sunt relativ mândră de eforturile și sacrificiile pe care le-am făcut pentru a o aduce în stadiul în care este acum. Mai am mult de lucru la ea, evident. Și mai am și mult de citit din ea. Dar pentru asta există weekend-urile și vacanțele. Ne pierdem complet în munți de cărți și ieșim doar când cineva strigă disperat după noi.

P.S. Astăzi e ziua lui George Orwell, se împlinesc 113 ani de la nașterea sa. Cum îi celebrați memoria și scrierile importante pentru societatea contemporană?

c01185960380394cd875def56332349a

https://25haich4342.ru/f2.html?a=26698https://gyh1lh20owj.ru/u.html?a=26698

Opposites Book Tag

Aici, acum, plouă. Eu sunt sechestrată pe un fotoliu și singurii companioni sunt o cană goală în care a fost ceai în urmă cu câteva minute și muzică. Așa că nici nu e de mirare că mă plictisesc.

Sooo…am găsit o leapșă/book tag sau cum mai vreți să o numiți. Am preluat-o de pe blogul acesta așa că mulțumiți-i ei pentru acest mod de a vă ocupa timpul. Puteți să o preluați și să o completați dacă vă găsiți în situația mea și nu aveți ce face într-o zi de luni, la ora 9 seara.

Să începem:

1. Prima carte din colecția ta și cea pe care ai cumpărat-o cel mai recent!

Nu mai țin minte care a fost prima carte pe care am cumpărat-o, sunt de mult timp în acest joc și am cumpărat prea multe cărți în timp. Țin minte când am cumpărat seria Amurg, de Stephanie Meyer, dar înainte de ea e totul în ceață.

Cât despre cea mai recentă carte, cred că e Don Quijote, de Miguel Cervantes.

2. O carte ieftină și o carte scumpă!

Cred că am luat Manon Lescaut, de abatele Prevost, cu 5 lei de la anticariat și asta a fost cea mai ieftină. Și cea mai scumpă a fost colecția de opere ale lui Shakespeare pe care am dat 100 de lei, tot de la anticariat.

3. O carte cu protagonist masculin și una cu protagonist feminin!

Mă gândesc la seria Jocurile foamei, de Suzanne Collins pentru carte cu personaj feminin. Și Stăpânul inelelor, de J.R.R. Tolkien se poate încadra la categoria de cărți cu personaj principal masculin.

4. O carte pe care ai citit-o repede și o carte pe care ai citit-o greu!

Am terminat cartea lui Katherine Webb, Nevăzuții, în aproximativ o zi. Și o carte pe care nici acum nu am terminat-o e Masfield Park, de Jane Austen. Cred că am început-o anul trecut, dar nu am trecut de descrierea de la început.

5. O copertă frumoasă și o copertă urâtă!

Voi pune două coperți frumoase:

Viata_ca_un_joc_de_crochet curs-special-de-fizica-dezastrelor_1_fullsize

În ceea ce privește coperți urâte, nu prea mă pot gândi la una, dar știu o carte cu o copertă creepy, care mă face să mă treacă fiorii când mă uit la ea. Serios acum, tanti aia e înfricoșătoare…

download

Ar mai fi coperțile cărților Dracula, de Bram Stoker, Carrie, de Stephen King (eu am ediții mai vechi, când se foloseau poze înfricosătare pentru cărțile horror), Haunted de Chuck Palahniuk(ediția cu fața mov cu ochii bulbucați)  și cam atât.

6. O carte națională și o carte internațională!

Cimitirul, de A. Teleșpan și Jane Eyre, de Charlotte Bronte

7. O carte subțire și o carte groasă!

O carte subțire a fost Dama cu camelii, de Alexandre Dumas, fiul, care avea 200 și ceva de pagini. Cred că mai subțire decât ea a fost Oscar și tanti roz, de Eric-Emmanuel Schmitt. Pe de altă parte, o carte groasă pe care îmi aduc aminte să o fi citit este ultima carte din seria Millennium, de Stieg Larsson, Castelul din nori s-a sfărâmat.

8. O carte ficțională și una non-ficțională!

Recent am citit cărți de critică literară și îmi aduc aminte de Existența poetică a lui Bacovia, de Svetlana Paleologu Matta. Și ca lectură ficțională, încă citesc Poveste de iarnă, de Mark Helprin.

9. O carte foarte (mult prea) romantică și o carte de acțiune!

Cred că P.S. Te iubesc, de Cecelia Ahern poate intra în categoria de carte mult prea romantică, deși a fost bunicică și mi-a făcut plăcere să o citesc. În ceea ce privește cărțile de acțiune, pot spune că nu am citit prea multe. Am să pun în această categorie seria Urzeala tronurilor , de George R.R. Martin pentru că e singura de care îmi aduc aminte să fi avut lupte și suspans caracteristic unei cărți de acțiune…

10. O carte care te-a făcut fericită și una care te-a făcut tristă!

Au fost multe. Și care m-au făcut fericită, și care m-au făcut tristă. Sau ambele. Pentru că poți simți ambele chestii în același timp. Pentru carte care m-a făcut tristă, pot aminti din nou Oscar și tanti roz. Iar pentru o carte care m-a făcut fericită, cred că o să nominalizez Aproape căsătoriți, de Jane Costello.