Top 5 personaje masculine care m-au enervat

Salutări, cititor pribeag și pierdut. Cred că ești puțin confuz dacă ai ajuns aici și ai văzut titlul acestui articol, care nu prea are legătură cu ce am făcut eu pe aici. Dar, dacă ai să citești articolul meu de acum ceva timp, ai să știi imediat că am hotărât să fac ceva mai mult pe aici, pe blog. Pe lângă Poetry Friday, miercurea va fi dedicată topurilor, de tot felul, dar cu tematică legată de cărți și universul cărților. Numerele și elementele dintr-un top nu vor fi în funcție de preferință, deocamdată, ci mai mult în funcție de ce îmi trece prin cap când le scriu. Când voi începe să fac articolele pe ciornă înainte să le scriu pe blog, vor avea mai multă logică, dar deocamdată mă descurc așa. Sper să le citiți în ordinea haotică în care se găsesc.

Subiectul de astăzi, dacă nu mai țineți minte ce ați citit la titlu, aduce în prim-plan personajele masculine din cărți. Mai precis, personajele masculine pe care eu nu le-am putut suporta și care au stricat oarecum acțiunea cărții din motive personale. Dacă vouă v-au plăcut aceste personaje, puteți spune în comentarii de ce v-au plăcut.

1. Timortis – Boris Vian, Smulgătorul de inimi

În ceea ce privește această primă carte, vreau să clarific faptul că mi s-a părut oarecum ciudată când am citit-o, nu din cauza faptului că are o acțiune surrealistă, ci pentru că personajele sunt neatrăgătoare. Există mama mult prea protectivă, care mănâncă mâncare stricată doar pentru a da mâncarea bună copiilor ei, tatăl slab și fără voință proprie, care nu își apără interesul în fața soției și psihologul venit de la oraș, hotărât să descifreze toată enigma satului și a familiei Clementinei. Timortis e psihologul despre care vorbeam. La început era normal, detașat de lumea bizară care se desfășura în fața lui, intrigat și dezgustat deopotrivă de atmosfera ca de carnaval a satului. Dar, pe parcursul romanului, el devine parte a vieții sociale, neremarcându-se prin nimic special decât prin faptul că e de acord cu toate bazaconiile Clementinei. Din stâlpul rațiunii și al obiectivității, el devine o altă parte inconfundabilă în decorul straniu al cărții.

2. Matt – Cecelia Ahern, Anul în care te-am întâlnit

Matt e un alt personaj care nu mi-a ajuns la inimă. Pe lângă faptul că e alcoolic, iar eu urăsc personajele care consumă alcool atunci când nu sunt și filosofice, Matt era chiar ceea ce urăsc la bărbați, în general. Zgomotos, opulent, mândru, cu o nepăsare josnică pe care o afișează în fața tuturor. Da, avea un trecut care îi permitea să se comporte așa cum se comporta, dar din cauza lui Jasmine a avut mult de suferit. Spre deosebire de Timortis, Matt nu a fost insuportabil pe toată perioada cărții ci s-a schimbat în bine spre sfârșit, așa că am ajuns să îndrăgesc, oarecum, personajul. Nu voi merge până la a spune că îl adoram, pentru că așa ceva nu s-a întâmplat.

3. Alexei Karenin – Lev Tolstoi, Anna Karenina

Alexei are multe defecte care ies în evidență încă din primele capitole ale cărții. El nu a luptat pentru familia lui, dar pe lângă acest lucru era și puțin înfumurat, taciturn și nepăsător. Probabil de asta Annei nu i-a mai păsat nici de ce i se putea întâmpla, pentru că nu a primit salvarea și ajutorul lui. Nu a luat din frumusețea romanului, nu cred că ar fi existat ceva acolo care ar fi putut să o facă, dar simplul fapt că stătea și se uita din depărtare la distrugerea Annei, când încă îi mai păsa de imaginea familiei și de fiul său, fără sa facă ceva, fără să intervină oricât de puțin, m-a făcut să urăsc pasajele când apărea el.

4. Jace Wayland  Cassandra Clare, Instrumente mortale

Multe personaje masculine din literatura YA și fantasy contemporan au o problemă cu toate sentimentele care se abat asupra lor când apare în viața lor o tipă frumoasă de pici și cu o gândire oarecum îndoielnică. Dar Jace a fost preferatul meu. Și prin preferat nu mă refer la starea de adulație zilnică și măritiș imaginar, ci preferat în sensul de îmi-venea-să-îi-dau-un-pumn-de-fiecare-dată-când-vorbea. Înțeleg, a fost toată viața lui un virgin nefericit care trebuia să suporte „dulcegăriile” fratelui său, dar odată cu apariția lui Clary, toată lumea lui s-a întors cu susul în jos și a devenit patetic. Și toate schimbările de 360 de grade. Adică, acum o iubea, acum nu o iubea, acum iar o iubea…ce e în neregulă cu el? Și, în plus, era și fixat pe ideea cu tatăl lui fiind sursa răului suprem sau ceva(nu am terminat seria, nu știu care mai e statutul lui Valentine). Nu mulțumesc, nu am nevoie de adolescenți răzgâiați în lecturile mele, fie ele YA sau de alt fel.

5. George Wickham – Jane Austen, Mândrie și prejudecată

Din păcate pentru noi, acest tip de personaj nu a dispărut; mai mult, și-a făcut intrarea și în lumea reală. De ce îl urăsc? Pentru că am stat în calea multor adolescenți cu ifose, care pledează în victime și sunt șarmanți cu întraga lume, dar dacă stai să le analizezi comportamentul îți dai seama că sunt plini de ei. Și mi-a ajuns. Enough is enough, vorba unui personaj dintr-un film pe care nu îl voi aminti aici pentru că nu are relevanță. Dar, totuși, toată lumea era înnebunită după George, minunatul și atentul George, care făcea curte tuturoro fetelor și ele îi leșinau în brațe. Și toți care au citit Mândrie și prejudecată știu unde a dus acest act al său. La o tragedie care ne-a făcut să suspinăm după Darcy și să încurajăm dragostea dintre el și Lizzie.

Ei bine, aceasta este lista mea. Dacă aveți alte personaje pe care nu le-ați suportat, lăsați-le numele în secțiunea de comentarii și poate îmi mai amintesc și de ele. Sau formăm un club al asasinilor imaginari.

Anunțuri