Respectuos salvează ziua

Voi începe acest articol într-un mod aproape clișeic, adică voi ura bun-venit noii săptămâni, sperând ca întotdeauna că va fi la fel de neproductivă ca cea care a trecut. Glumesc, nu stau chiar toată ziua degeaba, mai am și momente când trebăluiesc în casă, sau mă plimb prin oraș, sau prin casă, vizitând frigiderul și holbându-mă minute prețioase la ce se află înăuntrul lui.

Oricum, acum că Read-a-Thon-ul s-a terminat, voi reveni la vechile obiceiuri și voi posta aproape în fiecare zi. Aproape în fiecare zi, deoarece exceptând ChallengeMonday, TOP5Wednesday și PoetryFriday, nu știu cât timp îmi ia să termin cărțile pe care le încep și la cât timp voi putea posta recenziile lor. Dar deocamdată totul merge realtiv bine.

Săptămâna aceasta am zis să schimb puțin regulile, așa că nu voi face un book tag, sau un R.I.P. It or SHIP It cum am făcut până acum, ci îmi voi exersa puterile creative în ceea ce privește un joc pe care l-am inventat cu această ocazie. Maica Mare a Regulilor spune că jocul constă în alegerea unui dicționar, oricare vă vine la îndemână (poate fi și în altă limbă) și să îl deschideți la o pagină oarecare, iar primul cuvânt care vă apare pe foaie va fi prietenul vostru forever and never. Sau până citiți următorul lucru pe care trebuie să îl faceți, adică să scrieți o poveste despre acel cuvânt. Cândiți-vă că respectivul cuvânt, peste care v-ați aruncat privirea este o persoană, un personaj din povestea voastră. Dându-i caracteristici umane, trebuie să îl plasați într-o situație tragică, sau comică, sau de dragoste, orice vă trece prin cap și să scrieți despre asta. Știu că sună puțin a clasa a III-a, dar e o modalitate bună să vă mai exersați talentul scriicesc. Și nu am spus că trebuie să fie o poveste clișeică (clișeu?? am folosit a doua oară acest cuvânt în articol… weird) și plină de lucruri tipice. Din punctul meu de vedere puteți filosofa pe subiectul enormității universului dacă vă place subiectul.

Da, să nu mai batem câmpii. Cuvântul peste care am dat în DEX este “respectuos”. So here is my story.


Era o zi normală de toamnă. Norii erau pe cer, ciorile croncăneau undeva în depărtare, un fierăstrău se auzea de la capul patului…stai, ce?? Un fierăstrău?

Uitându-mă mai bine, nu am putut să nu observ chingile cu care eram țintuit de pat, iar călușul confecționat dintr-o cârpă murdară, care probabil nu a mai fost spălată de mult, mult timp, îmi bloca orice zgomot pe care l-aș fi putut face. Stați puțin…de când și până când e asta normal? Voi vă auziți? AJUTOOOR!!! Sunt blocat de pat, iar la numai câțiva pași depărtare de mine se află un pervers cu evidente probleme majore de cap. Cum am ajuns aici, acum, mă depășește. Cred că ar trebui să sărim puțin în timp, în urmă cu 72 de ore…

Zilele orașului nici că nu puteau fi mai nesuferite. Oriunde te întorceai pe stradă te întâlneai cu toți vecinii pe care i-ai ignorat pe parcursul anului, dar care acum erau prietenoși din cale afară și împărțeau berea cu tine, chiar dacă era printre cele mai scumpe băuturi din oraș. Sau chiar din țară, dacă încercai să compari prețurile de aici cu cele de peste ocean. Se părea că toți se întreceau în a fi cei mai ospitalieri, cei mai calmi, mai sfătuitori, și nici măcar nu era crăciunul. Nu că cealaltă sărbătoare ar fi fost mai importantă, nu față de Deliciul Marelui Bici, ziua care sărbătorea viața și ectivitatea Mai Marelui Întemeietor al orașului HooverB04R7.

Dar să vă spun câte ceva despre minunatul meu oraș. În acest oraș, crima era inexistentă. De fapt, oamenii nici nu știau ce înseamnă acest cuvânt. Majoritatea credeau că “a comite o crimă” însemna să întârzii la a-ți lua felinele de la școală. Numele erau comune pentru anul 5000 după Explozia Solară, iar eu făceam parte din familia Binevoitoare. Numele meu e Respectuos Binevoitoare, sunt o felină aflată în al cincisprezecelea an, iar viața mea nu putea fi mai normală de atât. Cu excepția zilei de Deliciu al Marelui Bici, la care luasem parte recalcitrant, împins de la spate de către prietenii mei Antagonist și Anarhie, gemenii tremurici de peste stradă.

Deliciul Marelui Bici și-a deschis festivitățile cu o predică adusă neajunsurilor societății, dar care pot fi depășite doar dacă muncim toți pentru bunăstarea patriei noastre. Apoi lumea a participat la diverse concursuri de înot, bătălii cu aligatorii, curse cu papagali, iar spre seară numeroase standuri au împânzit străzile pline de oameni voioși. Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât oamenii deveneau mai beți, iar felinele asemenea mie se strecurau în spatele caselor pentru a bea și ei câte o bere, furată de pe nu știu unde. La ora 40:95, cu câteva minute înainte de miezul nopții, veselia festivalului a fost întreruptă de un țipăt ascuțit, înfricoșător. Era ceva în acel zgomot care îți ridica părul de pe mâini. În curând, o Cioară Oficială a apărut în mijlocul festivalului și a risipit cetățenii înainte de a ne da seama ce s-a întâmplat. Cu toții am mers înapoi acasă, dar nimeni nu putea să scape de sentimentul că ceva nefast s-a abătut asupra noastră. Mulți puneau asta pe seama faptului că strigătul inuman, venit de nicăieri, a trezit spaima orașului care nu mai auzise așa zgomote decât în poveștile de speriat felinele. Mulți încercau să se amăgească, spunându-și lor, și oricui stătea să îi asculte, că doar imaginația noastră, alimentată de prea multă bere, a fost de vină pentru orice sperietură și teamă pe care le-am fi putut avea. Mai mult ca sigur nu s-a întâmplat nimic rău, mai ales într-un oraș pașnic și liniștit ca HooverB04R7. Dar când o Cioară Oficială întrerupe festivitățile zilelor orașului pentru ceea ce pare un nevinovat zgomot provocat probabil ca o glumă, e cam greu să nu devii cinic și paranoic. Iar aceste cuvinte nu ar trebui să existe în vocabularul editat perfect de către Mai Marele Întemeietor al oricărui cetățean din orașul meu.


Am hotărât să mă opresc aici cu povestea și să o termin săptămâna viitoare din două motive: 1) laptopul meu încă merge foarte lent, iar după 500 de cuvinte scrise aici îi ia foarte mult să editeze articolul, iar 2)suspansul, dragilor.

Sooo, dacă v-a plăcut povestea e bine, dacă nu atunci sunteți bineveniți să citiți altceva. Promit că nu mă supăr.

 au revoir

R.I.P It or Ship It Book Tag

Mereu mi-a plăcut să încep săptămâna cu ceva amuzant, care să nu îmi aducă aminte de greutățile pe care le voi avea de îndurat în restul zilelor. De altfel, urăsc și toate postările deprimante de pe rețelele de socializare, prin care oamenii se plâng de finalitatea weekend-ului și de începutul unei noi săptămâni. Asta e, fraților! Nu puteți rămâne blocați în aceeași zi de duminică, doar pentru că nu vreți să ajungeți la slujba voastră. Get over it!

Săptămâna aceasta, în cadrul activităților de Challenge Monday pe care urmează să le fac pe aici, am hotărât să fac un Book Tag. După cum se vede și în titlu, numele e R.I.P It or Ship It. Deci, am ales câteva personaje din cărți prin bilețele(mulțumesc frumoasei asistente care m-a ajutat și a extras biletele din căciulă) pe care le-am făcut perechi. Ordinea aleatorie a făcut ca uneori să cadă personaje de același sex sau cu personalități complet diferite, așa că va fi foarte amuzant pentru mine să comentez relația lor, imaginară de altfel.

Să începem!!!

IMG_0742

  1. Finnick Odair (trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins) și Edward Rochester (Jane Eyre, de Charlotte Bronte)

Nu mă așteptam la asta, sinceră să fiu. Cei doi nu sunt total opuși ca personalitate, deși Finnick e puțin mai vanitos. Dar amândoi iubesc cu pasiune arzătoare, au câte un secret pe care nu vor să îl afle nimeni și sunt prieteni loiali și care vin mereu în ajutorul celor care au nevoie de ei. Ar face o pereche drăguță, cu toate ciudățeniile lor și momentele jenante care ar putea interveni între ei.

IMG_0744
da, știu că am scris numele ei greșit pe bilețel, just let it go, dude

2. Draco Malfoy (seria Harry Potter, de J.K. Rowling) și Hanna Marin (seria Micuțele Mincinoase, de Sarah Sheppard)

Am o pasiune ascunsă pentru Draco și pentru ura lui față de Încuiați. Dar, dacă pot vedea o pereche între el și Hermione, pot vedea una și între el și Hanna. Adică, va fi un exercițiu bun pentru el să își tempereze impulsurile de a răni sau de a jigni Încuiații, dar și pentru ea să nu mai spună atât de multe aiureli. Ar fi o relație pe gustul meu, care începe cu cei doi urându-se și terminându-se cu cei doi fiind nebuni unul după celălalt.

IMG_0745

3. Damon Salvatore (seria Jurnalele Vampirilor, de L.J. Smith) și Ginny Weasley (seria Harry Potter, de J.K. Rowling)

Pe asta o R.I.P It din start. Ginny e un personaj super, independent și puternic, pe când Damon vrea să protejeze tot ce e mic și drăguț și are părul roșu(cei care au citit cărțile știu despre ce vorbesc), sau să domine personajele feminine puternice. Mai mult ca sigur se va lăsa cu o bătălie și nu prea vreau să fiu martoră.

IMG_0746
*mda, știu că am greșit și aici, so excuuuse me

4. Glimmer (trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins) și Katerine Pierce (seria Jurnalele Vampirilor, de L.J. Smith)

Din nou, o pereche pe care nu aș putea-o vizualiza. Atât Glimmer, cât și Katerine sunt vanitoase, crude și independente, încât o relație între cele două s-ar sfârși tragic, având multă dramă și comploturi pe parcurs. Nu mulțumesc, le urăsc suficient de mult separat, nu vreau să le găsesc în același univers.

IMG_0747

5. Albus (Percival Wulfric Brian) Dumbledore (seria Harry Potter, de J.K. Rowling) și Beatrice (Divina Comedie, de Dante Alighieri)

Dacă Dumbledore nu ar fi fost gay, iar Beatrice nu ar fi murit când era copilă, aș fi fost de acord cu tot ce s-ar fi întâmplat între cei doi. Totuși, să presupunem că totul se petrece așa cum vrem noi și că cei doi a o relație strânsă de prietenie, cei doi se ajută reciproc și se sfătuiesc. Dumbledore e maestru în conspirații, planuri, atacuri asupra celor răi, iar Beatrice e mânată de sentimentul de a aduce pacea pe pământ, de a provoca cât mai multă bucurie și de a ajuta oamenii. Pe scurt, e personificarea bunătății. Așa că da, cei doi s-ar potrivi și ar aduce pacea pe pământ. Cu condiția ca Dumbledore să nu se folosească de Beatrice așa cum s-a folosit de Harry…

IMG_0748

6. Kitty Bennet (Mândrie și Prejudecată, de Jane Austen) și Robert Langdon (seria Robert Langdon, de Dan Brown)

Ar fi amuzant să îi pui pe cei doi împreună. Kitty e aeriană, copilăroasă și prostuță, pe când Robert e inteligent, pregătit de acțiune și cu un scop în viață. Mai mult ca sigur Robert ar alerga toată ziua după Kitty, care ar alerga după lucruri triviale prin oraș, sau nu ar alerga după ea, ea s-ar pierde, sau ar fi răpită, după care el ar pierde timpul încercând să o recupereze…sau nu. Voi decideți. În orice caz, ar fi o poveste interesantă, dar care m-ar face(și nu cred că doar pe mine) să fiu frustrată și enervată la culme de Kitty(nici în Mândrie și prejudecată nu o plăceam prea mult).

IMG_0749

7. Haymitch Abernathy (trilogia Jocurile Foamei, de Suzanne Collins) și Jack Torrance (Strălucirea, de Stephen King)

E clar că cei doi au multe în comun. Probleme cu alcoolul, decizii proaste care le-au schimbat viețile, nu sunt chiar modelul anului de urmat. Dar, dacă aș crea în jurul lor o atmosferă care să cuprindă atât universul jocurilor, cât și pustitatea hotelului Overlook, mai mult ca sigur ar deveni un peisaj demn de admirat, în care cei doi pornesc o vânătoare, aflându-se mereu la unul din capete: ori sunt vânătorii, ori sunt vânați. Dar ar face o echipă bună bunicică, până într-un anumit punct al poveștii.

Deci, ziua asta a fost distractivă. Și lumea mai spune că nu te poți distra singur. Mai mult ca sigur nu m-au întâlnit pe mine. Puteți face și voi acest Book Tag, schimbând universurile de unde luați perechile(cred că voi face unul și cu personaje din filme și seriale) pentru că va fi amuzant(oh, mă transform într-un pseudo-reporter de pe site-urile românești cu știri proaste și articole de slabă calitate. Cred că e timpul să mă opresc.)

 

The Joy of Being a Romanian

Una dintre plăcerile de a studia literatura engleză la facultate e că ai opționale super dintre care să alegi. Semestrul care tocmai s-a terminat a venit cu o materie numită „Imagologie”. Nu voi intra în detalii pentru că nu veți înțelege mare lucru din explicațiile mele, însă dacă vreți să știți un lucru important despre acest curs e că s-a referit la operele unor autori englezi/irlandezi în care este prezentată scumpa noastră patrie. La început, singura carte recunoscută a fost „Dracula”, dar cum nu am fost printre primii care au avut șansa să aleagă din lista de lecturi ce să prezinte la seminar, am ajuns tocmai la capătul listei, la un autor de care nu auzisem până acum. Din păcate pentru mine și pentru ignoranța mea, autorul trăiește bine-mersi în București încă din ’97, este căsătorit cu o româncă pe nume Angela Nicoară și chiar a scris mai multe romane pe lângă cel citit de mine. Dar să revenim la chestiunea în discuție.

După cum ziceam, am avut ocazia să citesc și să răsfoiesc câteva dintre cărțile pentru acest curs, dar mă voi referi în cele ce urmează doar la două romane.

1)douazeci-de-ani-in-romania-1889–1911_1_fullsize

Titlu: Douăzeci de ani în România

Autor: Maude Rea Parkinson

Titlu original: Twenty Years in Roumania

Editură: Humanitas (Vintage)

Nr. pagini: 223

An apariție: 1921/2014(ediția tradusă pe care am citit-o)

Cred că am scris despre această carte și am menționat-o de cel puțin trei ori în ultima săptămână. Dar nu contează. Mi-a lăsat o impresie plăcută, așa că merită să fie menționată de câte ori este nevoie. Cred că nici nu mai e nevoie de a scrie rezumatul ei, e menționat deja în articolele precedente. Însă voi scrie o informație oarecum șocantă pe care am aflat-o de la profesoară: cartea a fost scrisă ca un fel de broșură în timpul primului Război Mondial pentru a atrage mai mulți aliați de partea Angliei. Așa că nici nu e de mirare că sunt foarte multe aspecte pozitive prezentate între foile ei, spre deosebire de cele negative.

Dacă un cititor nu are acest lucru în minte înainte de a începe lectura, romanul i s-ar părea o cronică superficială a vieții bucureștenilor din clasa înstărită a secolului XIX. Autoarea, deși doar o simplă învățătoare, are acces la clasele sus-puse din România, așadar își permite vizite la Sinaia, la operă, la diverse dineuri date în cinstea regelui Carol. E mai mult prezentată viața regalității din România, din nou ca metodă de propagandă a armatei române și a legăturilor de război dintre România și Anglia. Dar să trecem peste aceste mici detalii. M-am bucurat să aflu că sunt multe informații despre tradițiile românești, despre istorie, aspecte legate de portul popular, de sărbători, educație, politică etc., multe pe care nu le învățăm la orele de istorie, deci e de apreciat că vin din partea unei străine.

Printre rânduri sunt multe picanterii și bârfe legate de viața de la curte, de doamnele din societate, de prietenii autoarei care se pierd în România și despre diferențele dintre noi și ei. Pentru că e logic să existe diferențe enorme, mai ales că eram o națiune înapoiată încă de la începuturile timpurilor. Dar sunt și impresii autentice, dezbateri ale unor probleme de actualitate pentru anul în care a fost scrisă cartea și un semnal de alarmă pentru societatea actuală. Da, e scrisă într-un registru familiar, comic și ușor de digerat, dar problemele prezentate de autoare nu s-au schimbat în bine nici după o sută de ani de la timpul evenimentelor. Oare ce trebuie să facem ca să ne schimbăm mentalitatea și să ne schimbăm societatea?

2)res_30f77a7ac79b732dd315e0093cffc537_450x450_fodo

Titlu: Grand Bazar România, sau Călător străin updated

Autor: Myke Ormsby

Titlu original: Never Mind the Balkans, Here’s Romania

Editură: Compania

Număr pagini: 288

These stories are based on a fact. Spooky but true.

Așa începe faimoasa carte în care este criticată atitudinea românilor în anii următori revoluției. Grand bazar România este o colecție de 58 de povestiri, fiecare mai haioasă, mai tristă, mai crudă în realitatea pe care o prezintă decât anterioara. Cititorii se regăsesc ușor în ele fie din perspectiva românului care stagnează în mentalitatea preistorică și care se complace în starea de sărăcie spirituală, fie din perspectiva românului deschis la minte și care vrea să schimbe societatea în care trăiește.

Spre deosebire de cartea prezentată mai sus, Grand bazar România abundă în critici ironice și cu un substrat subtil de diferențiere. Sunt prezentate în proporție de 90% aspecte negative față de țara noastră. Dar să nu vă supărați pe autor, sau să credeți că e un filfizon pus pe șotii și care crede că Marea Britanie e cea mai bună. Așa cum spuneam mai sus, Mike Ormsby trăiește în România de foarte mulți ani și a ajuns să țină la această mică și necivilizată țară, cu toate calitățile ei ciudate și cu defectele care îi sar în ochi oricărui străin.

Poveștile sunt un amalgam de societăți care se luptă pentru supraviețuire. Există societatea taximetriștilor turbați care iau parte zilnic la măcelul traficului, societatea blocului de locuințe, aflată sub dictatură masculină în fruntea căreia se află Președintele Asociației Locatarilor, care se folosește de „democrație” doar atunci când trebuie să iasă din încurcătură, societatea oamenilor simpli, de la țară, care nu dau prea multă importanță evenimentelor mondene, societatea oamenilor ipocriți, autoproclamați iubitori de patrie, dar care o părăsesc atunci când găsesc un job bine plătit în străinătate, societatea rromilor stereotipici, care fură la colțul străzii și cerșesc în disperare și societatea oamenilor sănătoși la minte, cu care poți vorbi o săptămână întreagă fără să te plictisești.

Dacă faceți parte din acea minoritate de români cu simțul umorului, atunci această carte vă va bucura zilele ploioase de vară. E o carte pe care o puteți citi oriunde ați fi, fiindcă devine prietenul și confidentul vostru. Ambele cărți vă vor deschide ochii și vă vor face să vă puneți întrebări pertinente despre lumea înconjurătoare și despre direcția în care ne îndreptăm ca țară „europeană”.

(…)

On Tuesday Jack arrives and moves in, thrilled to bits.

„Nice one, Mike!” he says, handling me a bottle of something I won’t drink until the anti-freezer runs out.

A few days later, he invites me round to toast his new abode. We take the elevator that never jams, sharing it with a little old Romanian lady who wears a beige Burberry scarf.

Cradling a six-pack of beer, Jack turns towards me, with a puzzled expression.

„By the way, what does hide-a-fur-pea-shoe means?” he asks.

The old lady’s eyes swivel in her skull and she gives us a disapproving glance. I edge sideways to Jack and explain as best I can.

„It’s what parents say to a kid: Haide, fă pișu! It means Come on, do a pee! Why do you ask?”

Jack sucks his teeth, looks a bit concerned.

„Because late last night”, he explains, „My neighbour kept whispering it over and over, outside my door. So I looked through the peephole. He was walking up and down the corridor in his slippers, talking to a little dog on a lead.”

Mike Ormsby, Never Mind the Balkans, Here’s Romania, capitolul Haide, fă pișu!

Cărţi de sulfet şi…fără suflet

De-a lungul relaţiei îndelungate pe care am avut-o cu romanele, nu s-a găsit ocazie în care să nu mă îndrăgostesc iremediabil de un autor, de un personaj(fie el uman, sau nu…dar nu vă gândiţi la ciudăţenii), sau chiar de un fragment care pentru alţii nu avea nicio noimă. Şi chiar aceste poveşti de dragoste abstracte mi-au stricat sufletul, m-au transformat în persoana cinică şi sarcastică de astăzi. Pentru că scopul lor suprem era să îmi corupă amiezile paşnice, frustrându-mi mintea. Aşa că m-am hotărât să le las să vorbească de la sine, poate unii dintre voi aţi venit deja în contact cu ele.

1)  Go Ask Alice, by Anonymous

Jurnalul unei fete de 15 ani care devine dependentă de droguri, sex şi alcool. Nimic mai potrivit ca o lectură „uşoară” în care este caracterizată obsesia adolescentelor de a fi slabe, populare, dar rebele în acelaşi timp. Puştoaica(nu are nume, nu vă panicaţi) începe să abuzeze de LSD şi de somnifere pentru a scăpa de anxietatea provocată de ideea că îşi dezamăgeşte părinţii(ironic, nu?) şi deviază de pe traseul obişnuit al fetelor de familie bună(tatăl ei era profesor). De asemenea, cartea tratează şi tema „anturajului” nepotrivit care convinge tinerii naivi să devină cool prin consum de substanţe toxice, prostituţia, lipsa unui cămin, teama de medii noi etc.

M-a lăsat cu un gust amar sfârşitul cărţii, evident. După multe frustrări aruncate monitorului laptopului, am ajuns la concluzia că încă nu ştiu să mă detaşez de personajele pentru care simt milă, dacă nu chiar furie oarbă pentru că iau toate deciziile stupide care duc la finalitatea lor…

2) Cimitirul animalelor, de Stephen King

Simt o afinitate puternică pentru această carte, în special pentru faptul că şi eu am un mic cimitir al animalelor în „fundul” curţii, dar şi pentru că a fost cartea care m-a făcut dependentă de genul horror. Ştiu, King e un geniu, e regele romanelor horror, dar mai presus de toate e singurul care îmi poate face părul de pe mâini să se ridice. De asemenea, e cartea care mi-a declanşat crizele de paranoia în serile care au urmat.

Toţi ştiu (sau ar trebui să ştie) subiectul cărţii. O familie se mută într-un orăşel, află de existenţa unui cimitir indian despre care se zice că are puterea să învie animalele îngropate acolo, tatăl se foloseşte de această superstiţie să strice echilibrul naturii, totul se termină prost, toată lumea moare. Peeerfeeect!!! Dar nu mai e la fel când descoperi că la un moment dat şi tu ţi-ai dorit să ai puterea de a readuce la viaţă pe cineva drag. Ei bine, cartea aceasta m-a lecuit de orice iluzie cu privire la moartea paşnică şi viaţa de după moarte. „Vii cu vinul, morții cu morții lor.”

3) Povestirile din Canterbury, de Geoffrey Chaucer

Primul semestru din primul an de facultate a fost plin de sânge, morţi, eroi şi…Chaucer. O colecţie de poveşti spuse de pelerinii plini de haz, de pioşenie, de ipocrizie şi altele. Mi-a hrănit timp de multe nopţi setea de umor inteligent (da, ştiu, nu am putut să citesc „Suge-o, Ramona”, ca un copil normal?), iar la sfârşit voiam mai mult. E o carte care, aşa cum se intâmplă după un maraton de Minţi criminale, te transformă într-o persoană enrvantă care răspunde ironic, dar cu umor, persoanelor care te agasează. În pofida vechimii ei, limbajul e accesibil (vă recomand traducerea lui Dan Duţescu), iar întâmplările, având puţin din sarcasmul şi parodia deprinsă de mulţi mai ales din comediile lui Caragiale, sunt actuale şi legate de realitatea cotidiană, deşi acum se muşamalizează aproape toate întâmplările comice care au legătură cu diverşi indivizi „publici” (şi care sunt televizate, deși nu merită atenţia, la cât de stupide sunt).

4) Crimă şi pedeapsă, de Feodor Dostoievski

Deşi încă în curs de lecturare (mai am puţin şi trec de jumătate), romanul acesta m-a învăţat cum să las deoparte procesele de conştiinţă şi să îmi trăiesc viaţa ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. M-am limitat la infracţiuni minore (minţit, copiat la teste, furat ultima prăjitură de pe platou), dar într-un fel îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla dacă, undeva în viitor, voi reuşi să elimin sentimentul că îmi pasă de soarta unui anumit lucru. Deja sunt impasibilă şi mimez perfect empatia pentru ca oamenii să nu mă perceapă ca pe micul Sheldon Cooper în care mă transform, dar pe viitor nu îmi va mai păsa nici de acest lucru.

În afară de faptul că îl ador pe Razumihin şi personalitatea lui dubioasă, aflată în pragul nebuniei psihotice (nu aduce puţin cu Sherlock?), reuşesc în acelaşi timp să ţin pasul cu gândurile haotice şi delirante ale unui student şi cu iprocrizia şi prostia personajelor secundare, deşi uneori vreau să le sugrum să termin mai repede cu ele.

E o carte fără suflet, fiindcă nu mă lasă să termin celelalte cărţi începute…glumesc, e vina profei care mi-a pus cartea pe lista de lecturi obligatorii pentru examen.

5) A Song of Ice and Fire Saga, by Georige R. R. Martin

Am doar câteva cuvinte de spus despre aceste volume, iar cititorii/fanii mă vor înţelege: Curse you, George Martin, for killing all those beautiful characters, but also thank you for killing that particular annoying and pathetic excuse of a king.

Cam atât deocamdată, mă voi mai gândi la alte cărţi care mă fac să pierd nopţile, dar până atunci le voi irosi învăţând pentru examene.